Principalul ācārya (învățător, preceptor) al Advaita Vedānta, Śaṅkarācārya (788–820 d.Hr.) a fost un mare mistic și erudit hindus care a produs cea mai mare renaștere a Advaita Vedānta în filosofia și spiritualitatea indiană. Contribuțiile lui Ādi Śaṅkarācārya (ādi înseamnă „primul”) la gândirea advaita și la hinduism în general sunt esențiale. În scurta sa viață, el singur a avut un rol decisiv în transformarea unei țări aproape în întregime buddhiste într-una din nou aproape în întregime hindusă. A reînviat monismul în India și a adus o înțelegere profundă a existenței. A scris numeroase comentarii la sūtra-e și śāstra-e (Upaniṣad-ele etc.) și a câștigat mulți discipoli prin puterea dezbaterilor sale spirituale. Lecția sa cea mai importantă era că rațiunea și filosofarea abstractă, singure, nu conduc la mokṣa (eliberare). El considera că numai prin altruism și iubire guvernate de viveka (discernământ) poate un devot să-și realizeze Sinele lăuntric.