Numele ultimei Kālī este vast, aproape copleșitor. Și poate că tocmai aceasta este frumusețea lui: la capătul întregii succesiuni, limbajul însuși ajunge la marginea puterii sale.

Lucrurile au fost resorbite. Mijloacele cunoașterii au fost resorbite. Eul a fost resorbit. Subiectul individual s-a dizolvat în Subiectul universal. Chiar Subiectul universal și Marele Timp au fost absorbite. Ce mai rămâne?

Locul ei în Roata Conștiinței

A douăsprezecea energie încheie tetrada subiectului, pramātṛ, în faza anākhya, cea inefabilă. Este pragul unde orice schemă încetează.

Obiect. Cunoaștere. Cunoscător. Interior. Exterior. Manifestare. Resorbție. Toate sunt recunoscute ca rostiri libere ale aceleiași Conștiințe. Aici Krama, succesiunea, se întoarce în akrama, ceea ce este dincolo de succesiune.

În rostirea lui Abhinavagupta, ceea ce rămâne este libertatea necondiționată a Conștiinței: svātantrya.

Libertatea absolută a Conștiinței

Această libertate poate manifesta o nesfârșire de forme fără să fie mărginită de ele. Poate crea. Poate menține. Poate resorbi. Poate apărea ca subiect, ca obiect și ca act al cunoașterii. Și în toate aceste feluri rămâne întreagă.

Aici sfârșitul și începutul se întâlnesc. Ultima Kālī deschide deja spre cea dintâi. Resorbția deplină este însăși rodnicia unei noi creații.

Aceasta este una dintre marile intuiții ale tantrismului nondual. Liniștea supremă este plină de putere. Vidul este rodnic. Nemișcarea cuprinde dansul. Inima este tăcută și, din această tăcere, izvorăște universul.

În experiența directă

Putem contempla aceasta printr-o întrebare foarte simplă: ce rămâne atunci când nu mai țin nicio definiție despre mine?

Lăsăm deoparte pentru o clipă trupul, rolurile, amintirile, aspirațiile, stările spirituale, chiar și ideea sunt Conștiință.

Rămâne ceva care poate fi rostit? Orice rostire apare deja în el.

Această deschidere fără obiect nu este inertă. Este lucidă. Vie. Liberă. Din ea se poate ridica gândul următor. Respirația următoare. Universul următor.

O contemplare