Saṃhāra înseamnă resorbție. Tot ceea ce a apărut începe să se întoarcă în Sursă.

O imagine dispare. Un sunet se stinge. O simțire se liniștește. Un gând se dizolvă.

Locul ei în Roata Conștiinței

Cu Saṃhārakālī se deschide a doua tetradă, cea a mijloacelor cunoașterii, pramāṇa. Obiectul s-a retras; acum Conștiința își contemplă propriile unelte de a cunoaște. Faza ei este ivirea, sṛṣṭi, dar ivirea unei alte lucrări: cea prin care lumea obiectivă se topește în focul Conștiinței.

Când piedica îndoielii s-a dizolvat, trăirea se întoarce în Sursă. În tradiția Krama, această resorbție este zugrăvită prin paradoxul unei vacuități pline de beatitudine: diferențierea se retrage, iar Conștiința își dezvăluie plinătatea.

Arta dispariției

De cele mai multe ori vedem ceea ce apare și dăm puțină luare-aminte dispariției. Saṃhārakālī ne cheamă să contemplăm tocmai această a doua taină.

Unde se duc lucrurile atunci când încetează?

Un sunet se stinge în tăcere. Însă tăcerea aceasta nu este moartă. Ea este conștientă. Gândul se dizolvă și, pentru o clipă, rămâne o prezență simplă, fără contur.

Această contemplare schimbă felul în care trăim. Începem să simțim că fiecare trăire poartă în ea însăși drumul spre Sursă. Fiecare val cuprinde deja întoarcerea în ocean.

În experiența directă

Putem privi sfârșitul unui gând. În loc să așteptăm numaidecât gândul următor, rămânem acolo. Ce există? Prezență. Limpezime. Existență conștientă.

Același lucru se poate petrece la sfârșitul unei expirații, după ce un sunet dispare sau în clipa în care o simțire puternică își pierde tăria.

Atunci viața spirituală încetează să mai fie despărțită de viața obișnuită. Mersul, privirea, vorba, munca, iubirea, toate pot fi trăite în intimitatea aceleiași Conștiințe.

O contemplare