Sṛṣṭikālī este primul freamăt al manifestării.

Înainte ca un lucru să apară limpede în fața noastră, există o clipă aproape neobservată în care el se află încă în sânul Conștiinței, asemenea unei putințe care începe să strălucească.

Locul ei în Roata Conștiinței

Sṛṣṭikālī este cea dintâi dintre cele douăsprezece energii ale Roții. Ea deschide tetrada obiectului, prameya, acolo unde Conștiința cercetează ceea ce apare ca lume, și poartă în ea faza creației, sṛṣṭi: ivirea.

Tradiția Krama o descrie ca energia creatoare prin care Conștiința schițează universul în propria ei interioritate. Lumea se află aici ca o imagine încă nedesfășurată, plină de toate bogățiile devenirii. Conștiința lucrează în ea însăși, spune Abhinavagupta: nu este încă o ieșire în afară, ci o întâia schiță lăuntrică.

Taina primei iviri

Un gând încă nu s-a formulat, iar prezența lui începe deja să pulseze. O intenție încă nu a devenit faptă, iar energia ei se simte. Un cuvânt încă nu s-a rostit, iar înțelesul lui este viu.

În asemenea clipe putem întrezări ceva esențial: orice formă se naște dintr-un fundal fără formă.

Privită astfel, creația încetează să mai fie doar o întâmplare îndepărtată, petrecută la începutul timpului. Creația se petrece acum. O privire se naște. Un sunet apare. Un gând se ridică. Universul începe din nou.

În experiența directă

În meditație putem vedea cum gândurile se ridică din liniște. Atenția rămâne foarte fină, fără să urmărească povestea gândului. Ea se îndreaptă spre locul tainic din care gândul tocmai s-a ivit.

De unde vine? Care este spațiul conștient în care apare?

Întrebarea Cine sunt eu? ne duce încă și mai aproape de această origine. Înaintea răspunsurilor, înaintea închipuirilor despre noi înșine, există conștiința simplă a existenței.

O contemplare