Sthitināśakālī duce atenția spre una dintre cele mai intime taine ale practicii: centrul dintre două mișcări.

Fascinația față de ceea ce a apărut își împlinește cursul, iar Conștiința începe să se întoarcă spre propria ei interioritate.

Locul ei în Roata Conștiinței

A treia energie a Roții încheie lucrarea asupra obiectului. Suntem încă în tetrada obiectului, prameya, iar faza este resorbția, saṃhāra: ceea ce fusese ținut în față începe să fie luat înapoi.

Textele Krama o pun în legătură cu întâlnirea dintre prāṇa și apāna, dintre inspirație și expirație. Cele două curente care țin ritmul vieții sunt readuse spre centrul lor comun. Când această întâlnire se adâncește, mișcarea își dezvăluie obârșia în nemișcare.

Pacea din centrul suflului

Respirăm. Inspirația se înalță. Pentru o clipă, ea se împlinește. Expirația începe. Apoi și ea ajunge la odihnă.

Aceste praguri ale respirației sunt neobișnuit de pline. În Hridaya le dăm o luare-aminte anume: pauzele firești dintre sufluri pot deveni asemenea unui āsana lăuntric, o așezare în Centrul ființei.

În acea clipă, timpul pare să-și piardă curgerea obișnuită. Rămâne doar Prezența.

Sthitināśakālī dezvăluie tocmai această putere: mișcările care par potrivnice sunt readuse la unitatea lor ascunsă. Interior și exterior. Venire și plecare. Inspirație și expirație. Apariție și dispariție. Toate se întâlnesc într-un centru care rămâne liber de legănarea lor.

În experiența directă

Lăsăm respirația să curgă firesc, fără s-o conducem.

Observăm sfârșitul inspirației. Pentru o clipă rămânem în simpla conștiință a existenței.

Observăm sfârșitul expirației. Din nou, o deschidere.

În această liniște putem chema Inima Spirituală, centrul intim al ființei. Treptat se vede limpede că pacea adâncă nu are nevoie ca viața să se oprească: ea poate lumina chiar în mijlocul respirației, al mișcării și al faptei.

O contemplare