Du-te înapoi

Mahāvidyā — lotusul Înțelepciunii, cu zece petale

Împărtășește cu drag:

„Dumnezeu se naște în Inimă, iar Inima se naște în Dumnezeu.”

– Meister Eckhart

← Biblioteca Dasha Maha Vidya

Înțelegerea străvechiului sistem Mahāvidyā este deopotrivă transformarea vieții și cunoașterea de sine.

Mahāvidyā caracterizează totodată foarte bine esența tantrei: acea cuprindere a întregii existențe, recunoașterea frumuseții și a armoniei, iubirea a tot și aducerea totului în Inima Spirituală. Chiar și aspectele umbrite de suferință își găsesc locul în perspectiva unificatoare a Mahāvidyā.

Imaginați-vă în mijlocul florii

Imaginați-vă în centrul unei flori, în locul de unde pornesc petalele colorate, parfumate, încântătoare. Acela este Sinele, cel din care sunt emanate energiile universului și care creează astfel splendoarea Creației. Acele energii ale sale sunt cele Zece Mahāvidyā, cele zece raze ale Înțelepciunii Supreme. Desfășurarea lor dă viață lumilor, le susține, le resoarbe în nemanifestare la sfârșitul ciclurilor.

Dar, în același timp, fiecare petală a Înțelepciunii este ea însăși o altă floare, un alt lotus, cu însușirile lui. Fiecare Mahāvidyā exprimă o realitate fundamentală care guvernează o gamă întreagă de energii.

Două pilde

Bhuvaneśvarī este cunoașterea prin care se creează lumile, este spațiul nesfârșit în care totul există, este dimensiunea interioară a Inimii, care cuprinde totul. Kālī este eternitatea în care universul există, timpul ce mistuie efemeritatea, energia transformatoare. Și așa mai departe.

Toate acestea ne mențin în viață, pe noi și întregul univers. Trăim în timp și spațiu, aspirăm către cunoaștere, ne simțim părtași la eternitatea divină. Totul se reflectă în noi, și noi înrâurim totul prin ceea ce suntem, gândim, dorim.

Text scris de Simona Trandafir în 2011 și publicat pe blogul ei, Tantra Maha Vidya. Adus aici, în Biblioteca Dasha Mahāvidyā.

Autor: Simona Trandafir

Articole Similare