Du-te înapoi

O amintire — primul seminar Kālī

Împărtășește cu drag:

„Dumnezeu se naște în Inimă, iar Inima se naște în Dumnezeu.”

– Meister Eckhart

← Biblioteca Dasha Maha Vidya

E greu de povestit ceva atât de copleșitor!

Eu nu mai fusesem până la primul seminar de tantra la Sânpetru și m-am îndrăgostit pe clipă, pe dată, vorba poetului, de sala de meditație și mai ales de inima ei: yantra cea vie. Yantra creată la Kamala era alcătuită din grâu verde, flori, portocale, lumânări și multă dragoste.

Am stat chiar în camera care se afla deasupra sălii de meditație, așa că seara o puteam simți în toată splendoarea și frumusețea ei, vibrând în armonie cu universul și cu divinitatea din noi.

Trei zile am fost în altă lume cât am stat la Brașov; pur și simplu am uitat de București, de serviciu, de probleme, dar mi-am adus aminte de mine.

Ofranda și despărțirea

Iau în inimă, printre lumi, ofranda de flori, frunze, orez, dragoste și foc pe care i-am făcut-o lui Kālī. După ce am plecat, yantra a fost dusă pe apă, ca să se resoarbă în esența universului, dar, pe cuvânt, e ca și cum aș fi pierdut un prieten drag; pentru că, dacă stăteai lângă ea, îți vorbea, îți împărtășea din energia ei din alte lumi.

Dacă ai răbdare și îți ciulești urechile ca să asculți energiile yantrei, îți va spune că noi și ea suntem una cu dragostea din inima universului și că, în realitate, nu există decât această dragoste, care ne copleșește pe toți dimpreună.

Mărturie scrisă de Ioana și trimisă grupului Hridaya după cel dintâi seminar de Tantra Śāstra, cel închinat lui Kālī, de la Centrul Kamala din Sânpetru. Publicată de Simona Trandafir pe blogul ei, Tantra Maha Vidya, în iunie 2010.

Autor: Ioana · mărturie trimisă grupului Hridaya

Articole Similare