Rumi — iubirea ca drum spre Inimă

Jalāluddīn Rumi a fost un teolog strălucit, un învățat vestit, un adorator al lui Dumnezeu și, totodată, unul dintre cei mai mari poeți mistici ai tuturor timpurilor.

S-a născut la 30 septembrie 1207 la Balkh, ținut ajuns mai târziu parte a Imperiului Persan, iar azi în Afganistan, și a plecat din această viață la 17 decembrie 1273. Rumi înseamnă din Anatolia romană: așa a fost cunoscut după ce el și familia lui au pornit, în 1219, spre apus. Au trecut prin Nishapur, Bagdad, Siria și Mecca, și s-au așezat în cele din urmă lângă Konya.

Tatăl lui era un vestit învățător al sufismului și scrisese un tratat mistic numit Gnosis, cunoașterea mistică. Rumi avea douăzeci și doi de ani când a ajuns la Konya; doi ani mai târziu tatăl lui a murit, iar el i-a luat locul, fiind un învățător și un îndrumător spiritual foarte prețuit între sufiți.

Calea sufită: purificarea inimii

Sufismul este socotit tradiția mistică a islamului. Cei care merg pe această cale au întemeiat ordine și școli cu o fire greu de cuprins din privirea rațională a Apusului. Pe lângă feluritele forme de rugăciune, de post și de meditație, calea sufită cuprinde arta ridicată la valoarea ei arhetipală, adânc spirituală și preschimbătoare. Muzica, poezia, dansul, pictura au devenit prin sufism căi curate de iluminare.

Cuvântul sufism are aceeași rădăcină cu alte două cuvinte arabe: safā, puritate, și safwa, cei aleși. Apropierea dintre sufism și puritate a făcut ca această cale să fie numită purificarea inimii, tasfiyat al-qulūb, lucrare care cere căi foarte precise de creștere, întemeiate pe meditație.

Întâlnirea care i-a ars cărțile

Toată cunoașterea lui a fost zguduită și reclădită din rădăcini de întâlnirea cu un sufit rătăcitor, Shams al-Dīn din Tabriz. Rumi era tânăr, sobru, respectabil. Shams trecuse de șaizeci de ani, era neconvențional, liber, nebun de iubire pentru Dumnezeu. S-au recunoscut: suflete vii, pline de freamătul celor mai înalte căutări.

Shams călătorea mult și se ruga să găsească un om cu care să împartă arderea lui. A auzit într-o zi un glas: Ce vei da în schimb? Capul meu! a răspuns Shams. Cel pe care îl cauți este Jalāluddīn din Konya. Așa a venit întâlnirea, în anul 1244.

Prietenia lor a fost ceva neobișnuit și plin de taină. Shams nu avea niciun fel de respect pentru autoritățile religioase; el voia să zboare în Inima lui Dumnezeu. A aruncat cărțile lui Rumi într-o fântână, iar Rumi și-a părăsit studiile. Petreceau luni întregi împreună, fără să aibă nevoie de nimic din lumea aceasta.

Această împărtășire aproape necurmată a stârnit tulburare între elevii lui Rumi. Simțind-o, Shams a pierit la fel de pe neașteptate cum venise. Se spune că din acea clipă Rumi a început să devină un mare poet, să asculte muzică și să se rotească ore în șir în dansuri extatice.

S-a auzit apoi că Shams este la Damasc, iar Rumi și-a trimis fiul să-l aducă înapoi. Când s-au reîntâlnit, au căzut amândoi unul la picioarele celuilalt, așa încât nimeni nu putea ști cine era cel iubit și cine îndrăgostitul, cine maestrul și cine discipolul.

În noaptea de 5 decembrie 1248, în timp ce vorbea cu Rumi, Shams a fost chemat la ușa din spate a casei și nu s-a mai întors niciodată. Se crede că a fost ucis de unii dintre cei din jurul lui Rumi. Așa și-a dat Shams capul, pentru împlinirea unei prietenii mistice cum nu s-a mai văzut. Rumi a plecat să-l caute. Mai târziu avea să spună:

Ce a rămas

După cea dintâi dispariție a lui Shams, Rumi a scris vestitele Rubā'iyāt, o mie șase sute de catrene; iar Dīwān-i Shams-i Tabrīzī, două mii cinci sute de ode mistice, le-a scris după despărțirea de la urmă. Treisprezece ani mai târziu, găsindu-și liniștea, a scris lucrarea lui cea mai însemnată: Mathnawī. A întemeiat ordinul Mevlevi, în care discipolii practicau samā, ritualul dervișilor rotitori.

Rumi a arătat, ca și alți mari mistici, că pentru a deveni conștienți de împărtășirea cu Dumnezeu trebuie să ne dăruim Lui, să topim pornirile despărțirii în oceanul Lui de Iubire. Pentru el, iluminarea nu este o țintă la care ajungi, ci o necurmată creștere. De aici și prețuirea lui pentru Mahomed, care, de fiecare dată când ajungea la o treaptă mai înaltă, cerea iertare pentru neștiința de până atunci, rămânând mereu pe aripile aspirației.

Rumi folosește des chipul oglinzii, iar poezia lui este ea însăși un șir de oglinzi care se răsfrâng una în alta la nesfârșit. Prin aceste răsfrângeri putem prinde uneori o rază a lui Dumnezeu sau a esenței ființei noastre.

Spuma și Marea

Din Mathnawī, despre cei care și-au găsit adăpost în formele trecătoare ale lumii:

Scufundătorul

Chemarea

Întoarce-te la rădăcina propriului tău suflet

Autor: Simona Trandafir