Avem, în cursul vieții, zile de sărbătoare pe care le socotim deosebite, în care vrem să facem ceva deosebit. Le plănuim, ne gândim la ele și uneori izbutim să fim mai fericiți atunci.
Sărbătoarea este un prilej de a ieși din tiparul zilelor; ne luăm alte roluri decât cele obișnuite, sau scoatem din adâncul nostru ce avem mai frumos, mai bun. Toți vrem să trăim din când în când mai multă fericire, să ne simțim mai aproape de idealul vieții noastre.
O astfel de sărbătoare este trecerea dintr-un an într-altul. Nici măcar nu răspunde, astronomic, vreunei clipe anume, și totuși este pentru noi un eveniment. Așa cum e adevărat că omul sfințește locul, tot așa putem spune că omul poate face sărbătoare din orice zi.
De ce nu toată viața?
Și atunci, de ce să nu gândim mai larg? De ce să nu fie toată viața o sărbătoare? Ne-am obișnui cu fericirea și am spune că e ceva firesc? Dar așa și este: fericirea însăși este cea mai firească stare a omului. Și dacă fiecare zi ar fi o fericită sărbătoare, tristețea și-ar mai găsi locul în sufletul nostru? De ce nu ne-am lăsa firescul din adâncul inimii să ne cuprindă întreaga ființă?
Haideți să mergem mai departe cu năzuințele și să dăm trecerii dintre ani înțelesul ei adevărat: acela de început al unei vieți mai înalte, de încheiere a suferinței și de deschidere spre frumusețe, lumină, puritate.
Avem darul acesta: sfințim locul și încununăm zilele cu sărbătoare. Suntem oameni, ființe deosebite în marea felurime a Universului. Și fericirea, și căderea stau în mâinile noastre. Ce ducem mai departe cu noi este o hotărâre pe care fiecare o ia, cu știință sau fără.
Ce rămâne
Putem să mâncăm oricât, să bem orice, să fim în cel mai depărtat loc din lume, dar vom trăi oare astfel acea fericire care nu are nici început, nici sfârșit? Acea beatitudine despre care vorbesc sfinții? Și chiar dacă un singur om ar fi trăit-o, tot ar merita s-o căutăm și noi în adâncul nostru: înseamnă că există. Există!
Să ne amintim de ea, să o recunoaștem în toate clipele și în fiecare clipă. Oamenii vin și pleacă din viața noastră, lucrurile azi le avem și mâine le putem pierde. Dar ce rămâne?
Privește adânc în Inima ta. Ea nu te trădează; ea este izvorul vieții tale. Fiind mai conștient de aceasta, vei fi mai aproape de ceilalți oameni, prin iubire; mai desprins de suferință, prin înțelepciune; mai bun cu toată lumea, prin compasiune; mai puternic în fața piedicilor, prin discernământ; mai plin de lumină, prin adevăr.
Și tu, de ce nu?
Text scris de Simona Trandafir în decembrie 2013 și publicat pe blogul ei, Tantra Maha Vidya.
Autor: Simona Trandafir
