Calendar

Cine sunt?

Un omagiu lui Ramana Maharshi

„La ce bun ar fi să știm totul în afară de asta? Decât despre subiectul la care se referă toate cunoștințele?”

— Ramana Maharshi

La Hridaya Yoga, Ramana Maharshi este maestrul nostru spiritual venerat. El reprezintă o întruchipare a Inimii Spirituale însăși, o manifestare a Realității Supreme care este Adevărata noastră Natură.

Viața sa este dovada însăși a Adevărului non-dualității, Advaita, unitatea Ființei, fondul în care iluzia separării se dizolvă precum norii pe cerul albastru.

Învățăturile sale simple și profunde însuflețesc principiile Hridaya Yoga. Ele trezesc cu tandrețe un curent de iubire necondiționată și de liniște interioară care curge direct din miezul existenței.

Mesajul său blând și etern va rezona și mai vast și mai profund în sufletul umanității în viitor.

Ochii Lui zâmbitori – ca o oglindă fără margini

În iconografie, există reguli canonice care explică modul de reprezentare a marilor sfinți și avataruri din trecut. În cazul lui Ramana Maharshi, o manifestare divină unică, modernă, avem o șansă nemaiîntâlnită în secolele anterioare de a ne conecta mai direct prin intermediul fotografiilor cu el. Acestea servesc drept întâlniri vizuale cu iubitul nostru învățător spiritual, cu iubirea radiantă și seninătatea lui; mai mult decât atât, ele sunt reflecții ale adevăratului nostru Sine.

Ochii lui sunt ca niște oglinzi clare, fără margini, prin care radiază Sinele, fără a fi umbrite de nicio neclaritate mentală. Ramana Maharshi a oferit cea mai profundă inițiere prin tăcerea lor elocventă, o inițiere care este disponibilă chiar și acum – dovadă a naturii noastre eterne. Când simțim oceanul de compasiune din privirea Sa, există o încredere naturală în profunzimea și frumusețea Inimii.

Ochii săi luminoși și zâmbitori ne învață secretele rafinate ale cercetării de sine. Învățăm să fim martorii gândurilor și emoțiilor noastre în seninătate și să ne îmbrățișăm umbrele.

Amintindu-ne de El, devotamentul apare în mod natural, deoarece misterul prezenței Sale face ca sufletul nostru să prindă viață, vibrând ca o conștiință de Sine, spanda.

Unde conștiința își spune tăcerea

Învățăturile lui Ramana Maharshi ne spun să ne scufundăm în esența sentimentului „eu”, unde găsim înțelepciunea, pacea, prezența conștientă și dragostea copleșitoare. Ele ne îndeamnă să privim dincolo de iluziile ego-ului, să ne dezbrăcăm de straturile sale de separare și să ne odihnim în Starea Naturală, Sahaja. Într-o astfel de prezență nouă și eliberatoare, descoperim o conștiință atât de pură și atotcuprinzătoare încât existența noastră devine un imn al recunoștinței, iubirii și bucuriei.

Strălucirea tăcerii Sale este, în sine, un limbaj mai profund decât cuvintele. Conștiința Supremă își „vorbește” liniștea prin El, iar sufletul nostru ascultă cu uimire. Ramana Maharshi ne-a arătat că călătoria spirituală nu constă în dobândirea de noi cunoștințe menite să vindece luptele psihologice și să liniștească preocupările personale, ci în descoperirea Adevărului și a Iubirii care a fost întotdeauna prezentă în adâncul nostru.

Instrucțiunile sale sunt ca niște valuri blânde care se spală pe țărmurile domeniului personal, erodând iluziile care ne voalează Natura noastră ultimă.

Astfel, pălăvrăgeala minții se estompează în vasta liniște a Inimii.

Indicațiile sale sunt atât de atrăgătoare pentru că, în ele, strălucește reflecția Frumuseții Supreme interioare, care, chiar și atunci când este ignorată pentru mult timp, nu a fost niciodată uitată cu adevărat – o rezonanță care ne conduce la Hridaya.

În afară de claritatea viziunilor Sale, ceea ce ne inspiră este întruchiparea perfectă a Realizării Sale. În și prin El, abstractul devine tangibil; calea spirituală își găsește temeiul în iubire și claritate. El este demonstrația vie a posibilității de moksha, eliberarea spirituală, nu ca un vis îndepărtat, ci ca o realitate prezentă.

De aceea, prezența lui Ramana Maharshi în Hridaya este ca o șoaptă discretă în adâncurile ființei noastre, un memento subtil și neclintit că nu suntem simpli roboți care funcționează mecanic în această lume; suntem însăși esența călătoriei, Inima însăși.

Cine sunt eu?

Ramana Maharshi ne invită să ne amintim de profunzimea noastră, punându-ne în mod constant întrebarea: „Cine sunt eu?”. Introspecția este piatra de temelie a practicii noastre. Este ca o cheie care descuie ușa către Inima sacră; este o reamintire perpetuă a ceea ce suntem cu adevărat, prezența eternă în care toate distincțiile se dizolvă, dezvăluind întinderea infinită a Conștiinței, atât în interiorul, cât și în întregul Cosmos.

Șoaptele iubirii-ființei

În fiecare murmur de vânt care mângâie dealul Arunachala sau orice alt loc de pe Pământ, există “ rasa”, gustul fericit al Ființei, o melodie a Iubirii Divine pe care Maharshi ne-a ajutat să o auzim – Iubirea intrinsecă a tuturor lucrurilor. Viața sa oferă dovezi ale unei astfel de iubiri, insuflându-ne credința că și noi putem deveni instrumente ale Iubirii și Compasiunii universale. El continuă să ne facă o invitație sinceră de a ne cufunda în înțelepciunea tăcută a Inimii, de a trăi în devotament și libertate perpetuă și de a întruchipa bunătatea în fiecare gest, cuvânt și moment.

Peisajul păcii interioare și al frumuseții transcendentale

Orientările lui Sri Ramana dezvăluie sacralitatea sufletului nostru, un tărâm al păcii interioare și al frumuseții transcendentale. Ele sunt ca o poezie care ne trezește la iubire, adevăr și la toate calitățile nobile din interior, la spanda, prezența vibrantă, divină, care animă fiecare respirație, fiecare bătaie a inimii.

Adevăratul miracol – Dovada frumuseții în existența neadormită

Calea lui nu a fost marcată de miracole grandioase sau de demonstrații de puteri paranormale, ci de frumusețea liniștită a simplității. În prezența Sa modestă, putem simți că drumurile autentice nu constau în căutarea validării externe sau a unor semne miraculoase, ci în întoarcerea spre interior cu o iubire atât de profundă, atât de necondiționată, încât transcende toate granițele înțelegerii comune.

La fel ca strălucirea liniștită a lunii care nu cere aplauze, viața Sa, lipsită de urmărirea manifestărilor miraculoase, spune un adevăr care nu caută dovezi prin spectacol, ci rămâne neclintit în simplitatea sa – puterea radiantă a iubirii și a bunătății. Divinul nu are nevoie de cuvinte strălucitoare sau de miracole; trebuie doar să ai încredere și să te abandonezi maiestății Inimii. Este dovada frumuseții în existența neadormită.

Lumea strigă după sens

În lumea de astăzi, în timp ce durerea, conflictele și diviziunea devin atât de evidente, discret, un dor subtil de sens și unitate crește mai adânc în umanitate. Orientările lui Ramana Maharshi sunt acum atât de palpabile pentru că ele sunt chemarea eternă de a ne întoarce la esența însăși a ființei noastre.

Această înțelepciune directă a Inimii va ajuta umanitatea să întrevadă și să aibă încredere într-o lume fără separare, îndoială, teamă sau dispreț – doar o îmbrățișare eternă a Conștiinței Pure, legănând toată Viața în iubirea sa infinită.

„Propria noastră Realizare a Sinelui este cel mai mare serviciu pe care îl putem aduce lumii.”

— Ramana Maharshi

Flacăra speranței și a mângâierii

În vremurile noastre, intoleranța și separarea adânc înrădăcinată par să bântuie religiile lumii care, uitându-și originile, manifestă și mai multă alienare. Pe de altă parte, ateismul proclamă cu îndrăzneală o viață lipsită de sacralitate și de un sens mai profund. Ignorând limbajul simbolic, scepticismul contestă vechile descrieri antropomorfe ale divinității și ritualurilor.

Din cauza tuturor acestor lucruri, mai ales acum, învățăturile simple și directe ale Maharshi au apărut ca o flacără de speranță și sprijin spiritual pentru lume.

Adevărul Universal, Etern al Ființei este în sine Pace, Iubire și Frumusețe. Aceasta este ceea ce suntem noi, dincolo de zidurile fricilor și urilor noastre, dincolo de ateismul dogmatic sau de religiile sectare. Inima este realitatea unificatoare care ne arată cum facem parte cu toții din același mister fascinant care este Viața însăși.

Învățăturile lui Ramana Maharshi sunt menite să vindece lumea fragmentată de astăzi, în care sufletele se simt adesea confuze, izolate, pierdute, traumatizate și neînțelese.

Misterul atotcuprinzător

Revelațiile lui Maharshi nu se referă la un Dumnezeu așezat la înălțime sau la un Dumnezeu distant și detașat, ci la o invitație de a descoperi evlavia din interior.

Divinul, adesea perceput în lumea contemporană ca fiind distant sau absent, nu este pierdut, ci așteaptă să fie descoperit în adâncurile insondabile ale ființei noastre. Absența unui Dumnezeu tangibil, definibil, nu ne conduce la goliciune sau ateism, ci la un dor spiritual înălțător, un dor de conectare cu „Dumnezeul cel viu”, o Iubire atotcuprinzătoare care există dincolo de limitele percepției și înțelegerii umane. Această realizare nu este o negare a lui Dumnezeu, ci o cunoaștere intimă, jnana, a unui mister atât de profund și atotcuprinzător încât transcende orice înțelegere convențională.

Revelațiile și harul lui Ramana Maharshi indică nu un Dumnezeu care să fie cuprins de capacitățile fragile ale minții, de imaginație, de dogme sau de dorințe, ci în uimire în fața unei prezențe prea vaste, prea intime pentru a fi doar înțeleasă cu mintea. Doar intelectul nu poate sesiza adevărata esență a divinității. Ea poate fi dezvăluită prin meditația de cercetare de sine în liniștea Inimii.

Recunoștință și binecuvântări

Ne exprimăm recunoștința față de Ramana Maharshi, maestrul nostru spiritual. Inspirațiile sale sunt o sursă perenă de înțelepciune, conducându-ne înapoi acasă, la Hridaya, Inima.

În spiritul învățăturilor non-duale, Advaita, Ramana Maharshi este ființa noastră sacră cea mai intimă, Sinele Divin.

Prin urmare, onorându-l, celebrăm Adevărata noastră Natură, esența eternă a întregii vieți, în care samsara și nirvana sunt unite în mod inseparabil. În misterul devoțiunii pentru El există călătoria și destinația, miracolul individului care devine una cu universalul.

Cea mai mare laudă pe care o putem oferi este să întruchipăm însăși esența învățăturilor Sale, să ne scufundăm în interior și să descoperim iubirea și pacea nemărginită care rezidă în Inimă. Făcând acest lucru, onorăm nu doar un înțelept, ci și Adevărul atemporal pe care l-a dezvăluit cu atâta grație; venerăm călătoria spre Inimă și Inima însăși, Hridaya, adevărul etern din noi.

Fie ca amintirea plină de iubire a lui Sri Ramana și îndrumarea Sa să aprindă în noi flăcările înțelepciunii, devoțiunii, bunătății și iubirii!

Fie ca aprecierea noastră față de El să devină tangibilă pe măsură ce răspândim lumina iubirii și a unității într-o lume care tânjește după această atingere!

Revelează Adevărata Natură a Inimii prin Iubire și Compasiune

Prima Introspecție

La vârsta de numai șaisprezece ani, când nici măcar nu știa că „aceasta este practica spirituală a Introspecției care oferă în mod direct experiența Sinelui”, s-a petrecut într-o zi ca Sri Ramana să pășească, fără nicio intenție prealabilă, în această rară practică spirituală.

În acea zi, ca și cum ar fi fost pe punctul de a muri, o puternică frică de moarte l-a cuprins brusc. Odată cu ea, a apărut spontan și impulsul de a cerceta moartea. Nu a fost tulburat de apropierea ei rapidă și nici nu a simțit nevoia să le spună celorlalți. A hotărât să o întâmpine cu calm și să rezolve singur problema. S-a întins, și-a întins membrele asemenea unui cadavru și a început să cerceteze practic moartea, față în față.

„Bine, moartea a venit! Ce este moartea? Ce anume moare? Acest corp moare; lasă-l să moară!” Hotărând astfel, și-a strâns buzele, a rămas fără respirație și fără cuvinte asemenea unui cadavru și, privind înlăuntru, a cunoscut: „Acest corp este mort. Acum va fi dus la locul de incinerare și ars; va deveni cenușă. Bine, dar odată cu distrugerea corpului sunt și eu distrus? Sunt eu cu adevărat acest corp?”

„Deși acest corp zace ca un cadavru fără glas și fără respirație, fără îndoială eu exist, neatins de această moarte! Existența mea strălucește limpede și neîmpiedicat! Așadar, acest corp pieritor nu este «eu»! Eu sunt cu adevărat «Eu»-l nemuritor, Sinele! Dintre toate lucrurile, numai eu sunt Realitatea! Acest corp este supus morții, dar eu, care transcend corpul, trăiesc etern!” Nici măcar moartea care venise asupra corpului nu l-a putut atinge.

Astfel, această revelație s-a ivit direct, iar odată cu ea frica de moarte care apăruse la început a dispărut pentru totdeauna. Totul a fost trăit într-o fracțiune de secundă ca o cunoaștere directă, nu ca o simplă succesiune de raționamente. Din acel moment, Conștiința Existenței mele care transcende corpul a rămas neîntrerupt aceeași.” (Din The Path of Sri Ramana, partea întâi, capitolul 8 — Sadhu Om)

„Într-o zi stăteam singur la etajul casei unchiului meu. Eram sănătos, ca de obicei. Rareori mă îmbolnăveam și dormeam profund. […] În acea zi, în timp ce stăteam singur, nu era nimic în neregulă cu sănătatea mea. Totuși, o frică bruscă și neîndoielnică de moarte m-a cuprins. Am simțit că urma să mor.

De ce am simțit aceasta nu poate fi explicat acum prin nimic din ceea ce se petrecea în corpul meu și nici atunci nu mi-am putut explica. Totuși, nu m-am preocupat să descopăr dacă frica era întemeiată. Am simțit: «Voi muri» și am început imediat să mă gândesc la ceea ce trebuia să fac. Nu am simțit nevoia să consult doctori, oameni mai în vârstă sau prieteni. Am simțit că trebuia să rezolv problema singur, atunci și acolo.

Șocul fricii de moarte m-a făcut imediat introspectiv, «introvertit». Mi-am spus în minte, fără să rostesc cuvintele: «Acum a venit moartea. Ce înseamnă aceasta? Ce anume moare? Acest corp moare.»

Am dramatizat imediat scena morții. Mi-am întins membrele și le-am ținut rigide, ca și cum s-ar fi instalat rigor mortis. Am imitat un cadavru pentru a da un caracter de realitate investigației mele ulterioare. Mi-am ținut respirația și am rămas cu gura închisă, strângând buzele astfel încât să nu iasă niciun sunet. Să nu fie rostit nici cuvântul «eu», nici vreun alt cuvânt!

«Așadar», mi-am spus, «acest corp este mort. Va fi dus rigid la locul incinerării, unde va fi ars și redus la cenușă. Dar odată cu moartea acestui corp sunt și „eu” mort? Este corpul „eu”? Acest corp este tăcut și inert. Totuși, simt întreaga putere a personalității mele și chiar sunetul „eu” înlăuntrul meu, separat de corp. Așadar, „eu” sunt spiritul, ceva ce transcende corpul. Corpul material moare, însă spiritul care îl transcende nu poate fi atins de moarte. Prin urmare, sunt spiritul nemuritor.»

Toate acestea nu au fost un simplu proces intelectual, ci mi-au apărut cu o forță vie ca Adevăr trăit, ceva perceput imediat, aproape fără niciun argument. „Eu”-l era ceva foarte real, singurul lucru real în acea stare, iar întreaga activitate conștientă legată de corp era centrată asupra lui.

Din acel moment, „Eu”-l sau Sinele meu a păstrat centrul atenției printr-o fascinație puternică.

Frica de moarte dispăruse o dată pentru totdeauna. Absorbția în Sine a continuat din acel moment până în prezent.

Alte gânduri pot veni și pleca asemenea diferitelor note ale unui muzician, însă „Eu”-l continuă asemenea notei fundamentale sruti, care însoțește și se armonizează cu toate celelalte note.

Indiferent dacă trupul vorbea, citea sau făcea orice altceva, eu rămâneam centrat în „Eu”.

(Ramana Maharshi: His Life, Gabriele Ebert)

Ce este dhyana — meditația? Î: Ce este dhyana? M: Cuvântul dhyana desemnează de obicei meditația asupra unui obiect, în timp ce nididhyasana este folosit pentru investigarea Sinelui. Triada persistă până când Sinele este realizat. Pentru aspirant, dhyana și nididhyasana sunt identice, deoarece ambele implică triada și sunt sinonime cu bhakti. *** Î: Ce este dhyana? M: Dhyana înseamnă menținerea unui singur gând și îndepărtarea tuturor celorlalte. Î: Cum ar trebui practicată dhyana? M: Dhyana servește concentrării minții. Ideea predominantă le ține la distanță pe celelalte. Dhyana diferă de la o persoană la alta. Poate fi focalizată asupra unui aspect al lui Dumnezeu, asupra unei mantra, asupra Sinelui etc. *** Î: Este aceasta dhyana? M: A rămâne într-o stare neasaltată de gânduri este practică — ești vigilent. Starea devine mai intensă și mai profundă atunci când efortul și toate responsabilitățile sunt luate de la tine; aceasta este Aroodha, starea de Siddhi. *** Î: Cum să meditez? M: Concentrează-te asupra celui pe care îl iubești cel mai mult. Dacă un singur gând predomină, toate celelalte sunt îndepărtate și, în cele din urmă, eliminate. Atât timp cât diversitatea persistă, apar gânduri nedorite. Când obiectul iubirii domină, prevalează numai gândurile bune. Prin urmare, menține un singur gând. Dhyana este practica principală. Dhyana înseamnă o luptă. De îndată ce începi să meditezi, celelalte gânduri se adună, dobândesc putere și încearcă să scufunde gândul unic pe care îl menții. Gândul bun trebuie să dobândească treptat forță prin practică repetată. Când devine puternic, celelalte gânduri fug. Aceasta este marea bătălie care are loc mereu în meditație. Omul vrea să fie liber de suferință. Pentru aceasta este nevoie de pacea minții — libertatea față de tulburarea provocată de gândurile de orice fel. Pacea minții este adusă numai de dhyana. *** Î: Meditația este realizată cu mintea. Cum poate ea supune mintea pentru a revela Sinele? M: Meditația se fixează asupra unui singur gând. Acel gând unic ține departe celelalte gânduri; distragerea este un semn al slăbiciunii minții. Prin meditație constantă, mintea dobândește putere; slăbiciunea gândurilor fugitive lasă loc unui fundal durabil, liber de gânduri. Această întindere lipsită de gânduri este Sinele. Mintea în puritatea ei este Sinele. *** Î: Cum trebuie practicată meditația? M: Strict vorbind, meditația trebuie fixată ca Sine. Când gândurile traversează mintea și se face un efort pentru a le elimina, acel efort este numit în mod obișnuit meditație. Liniștea în Sine este Adevărata ta Natură. Rămâi așa cum ești. Acesta este scopul. Î: Dar gândurile apar. Este efortul nostru doar acela de a le elimina? M: Da. Dacă meditația rămâne asupra unui singur gând, celelalte gânduri sunt ținute la distanță. Î: Ni se spune să fixăm mintea în Sine, dar Sinele nu poate fi gândit. M: Când toate gândurile sunt eliminate, mintea devine fixată în Sine. *** Atma Vichara — Introspecția prin întrebarea „Cine sunt eu?” Î: Cum trebuie realizată vichara? M: Cel care întreabă trebuie să admită existența Sinelui său. „EU SUNT” este Realizarea. A urmări această indicație până la Realizare este vichara. Vichara și Realizarea sunt același lucru. Î: Pare greu de prins. Asupra a ce ar trebui să meditez? M: Meditația presupune un obiect, în timp ce în vichara există numai Subiectul, fără obiect. În aceasta constă deosebirea dintre meditație și vichara. *** Î: Este suficientă numai vichara, în absența meditației? M: Vichara este atât procesul, cât și scopul. „EU SUNT” este scopul și Realitatea ultimă. A-l menține prin efort este vichara; atunci când devine spontan și firesc, este Realizare. Î: În meditație încerc să elimin „eu”-l fals, dar până acum fără succes. M: Cum poate „eu”-l să se elimine pe sine? Tot ce trebuie să faci este să-i descoperi sursa și să rămâi acolo ca Adevăratul tău Sine. Eforturile tale pot ajunge până aici; Dincolo-ul va avea grijă de rest. *** Î: Bhagavan, spui mereu că Sinele este veșnic prezent. Dacă eu sunt prezent, de ce nu îl simt? M: Nu simți chiar acum că exiști? Îndoiala ta este dacă vei continua să exiști pentru totdeauna. De ce să te îndoiești? O scurtă reflecție te va convinge că partea pieritoare a ființei tale — corpul — este doar o mașină, un instrument care slujește nepieritorul, mintea, cunoscătorul și stăpânul — pe tine însuți. Îndoielile și dificultățile apar din gândurile care percep corpul și îl consideră a fi tu însuți. Oprește gândurile — egoul, dușmanul tău — și mintea va rămâne ca Ființa ta pură, „Eu”-l nemuritor. *** Î: Cum ajungem la acel centru din care apare ceea ce numești „Conștiință”, „Eu-Eu”? Pur și simplu gândind „Cine sunt eu?” M: Da. Aceasta te va conduce acolo. Fă-o cu mintea calmă; liniștea lăuntrică este esențială. Î: Cum se manifestă acea Conștiință când este atins acel centru — Inima? O voi recunoaște? M: Cu siguranță — ca o Conștiință Pură, liberă de gânduri. Este Conștiința neîntreruptă a Sinelui tău sau, mai degrabă, a Ființei Pure — imposibil de confundat atunci când este pură. *** Î: Dacă resping încontinuu gândurile, pot numi aceasta vichara? M: Poate fi un pas preliminar. În mod real, vichara începe atunci când rămâi unit cu Sinele și ești deja liber de mișcarea mentală — valurile gândurilor. Î: Atunci vichara nu este intelectuală? M: Nu. Este o căutare lăuntrică. *** Î: Nu este meditația mai bună decât investigarea? M: Meditația presupune imagini mentale, în timp ce investigarea privește Realitatea. Prima este obiectivă, a doua subiectivă. *** Î: Care sunt obstacolele în calea Realizării Sinelui? M: Mai ales memoria, obiceiurile gândirii și tendințele acumulate. Î: Cum putem îndepărta aceste obstacole? M: Caută Sinele prin meditație astfel: urmărește fiecare gând până la originea lui — mintea. Nu lăsa niciodată gândul să continue; altfel devine fără sfârșit. Adu-l mereu înapoi la punctul de plecare, iar mintea va muri din lipsă de activitate. Revino neîncetat la întrebarea „Cine sunt eu?”. Îndepărtează totul până când rămâne numai sursa tuturor. Apoi trăiește mereu în prezent. Nu există trecut sau viitor decât în minte. *** Atma-Vichara și Grația Î: Atunci mă pot lipsi de ajutorul exterior și, prin propriul efort, pot ajunge singur la adevărul mai profund? M: Da. Însă însuși faptul că ești stăpânit de căutarea Sinelui este manifestarea Grației divine. Ea strălucește în Inimă — ființa lăuntrică, Sinele real. Ea te atrage din interior, iar tu te străduiești din exterior. Efortul tău este vichara, căutarea sinceră; mișcarea profundă lăuntrică este Grația. Prin urmare, nu există vichara autentică fără Grație și nici Grație activă pentru cel lipsit de vichara. Ambele sunt necesare. *** Scopul vieții Î: Care este datoria supremă a unei ființe umane prinse în ciclul nașterilor și morților? Alege una și explică-mi-o. M: Pentru cei care aspiră la Suprem, discernerea propriei Naturi adevărate este lucrul cel mai important. Ea este temelia tuturor acțiunilor și a roadelor lor. Î: Pe scurt, prin ce practică spirituală devine omul conștient de Adevărata sa Natură? Ce efort aduce viziunea lăuntrică sublimă? M: Retrăgând prin efort toate gândurile de la obiectele simțurilor, omul trebuie să rămână fixat într-o investigare stabilă, lipsită de obiect. *** Gândurile în timpul meditației Î: Alte gânduri apar mai puternic atunci când încercăm să medităm. (Mai multe persoane adresează întrebări asemănătoare.) M: Da, toate tipurile de gânduri apar în timpul meditației. Este firesc. Ceea ce este ascuns în tine este scos la suprafață. Dacă nu ar apărea, cum ar putea fi distrus? Ele apar spontan pentru a fi stinse la timpul potrivit, întărind astfel mintea. *** Meditația cu formă — Dumnezeu; mantra-ele Î: Asupra a ce ar trebui să medităm? M: Asupra a ceea ce preferi. Î: Se spune că Shiva, Vishnu și Gayatri sunt la fel de eficiente. Asupra cui ar trebui să meditez? M: Asupra celui pe care îl iubești cel mai mult. Toate au același efect, însă trebuie să rămâi la una singură. *** Î: Este nevoie de ceva concret asupra căruia să medităm. Cum să medităm asupra „Eu”-lui? M: Ne-am înrădăcinat în forme și, de aceea, avem nevoie de o formă concretă pentru meditație. În cele din urmă rămâne numai ceea ce contemplăm. Atunci când contempli, celelalte gânduri dispar. Atât timp cât contemplația este necesară, există și alte gânduri. Unde ești tu? Contempli pentru că exiști; contemplatorul trebuie să contemple. Contemplația poate avea loc numai acolo unde se află el. Contemplația îndepărtează celelalte gânduri. Trebuie să te contopești cu sursa. Uneori ne contopim inconștient — în somn, moarte sau leșin. Ce este contemplația? Contopirea conștientă cu sursa. Atunci frica de moarte sau de leșin dispare, deoarece te poți contopi conștient cu sursa. *** Î: Care este cea mai bună cale de a medita? M: Practici japa cu un șirag de mărgele? Î: Nu. M: Ai reflectat asupra lui Dumnezeu și asupra calităților Sale? Î: Am citit și am vorbit despre asemenea teme. M: Dacă aceleași reflecții se desfășoară în minte fără exprimare exterioară prin simțuri, aceasta este meditație. Î: Mă refer la meditația indicată în The Secret Path și în „Cine sunt eu?”. M: După ce camforul arde, nu rămâne niciun reziduu. Mintea este camforul; atunci când se resoarbe în Sine fără să lase nici cea mai mică urmă, aceasta este Realizarea Sinelui. *** Î: În meditație există cuvinte care trebuie repetate mental? M: Ce este meditația, dacă nu repetarea mentală a unui concept? Este o japa mentală care începe cu cuvinte și se sfârșește în Tăcerea Sinelui. *** Î: Am fost învățat că mantra japa este foarte puternică în practică. M: Sinele este cea mai mare dintre toate mantra-ele și continuă automat și etern. Dacă nu ești conștient de această mantra lăuntrică, începe în mod conștient — asemenea japa-ei —, făcând efortul de a ține la distanță celelalte gânduri. Prin atenție stabilă vei deveni în cele din urmă conștient de mantra lăuntrică, starea Realizării, lipsită de efort. Fermitatea în această Conștiință, dobândită prin practică repetată, va permite minții să mențină curentul neîntrerupt și fără efort chiar și în timpul activității exterioare. Ascultarea recitărilor vedice sau a unor mantra-e asemănătoare are același efect ca japa conștientă — ritmul lor este japa. *** Î: Va fi Gayatri de ajutor? M: Ce este Gayatri? Înseamnă cu adevărat: „Să mă concentrez asupra Celui care luminează totul.” Dhyana înseamnă, de fapt, numai concentrarea sau fixarea minții asupra obiectului meditației. Însă meditația este Adevărata noastră Natură. Atunci când renunțăm la toate celelalte gânduri, ceea ce rămâne este „Eu”, a cărui natură este dhyana, meditația, sau jnana, cunoașterea, indiferent ce nume alegem. Ceea ce este la început mijloc devine apoi scop; dacă meditația nu ar fi natura Sinelui, nu te-ar putea conduce la Sine. Dacă mijlocul nu ar avea natura scopului, nu te-ar putea conduce la scop. *** Î: Pot folosi forme și imagini ale lui Dumnezeu, precum și mantra-e? M: Da, desigur. Toate acestea pot ajuta — altfel de ce le-ar recomanda scripturile? Diferite practici se potrivesc diferitelor naturi. Fiecare persoană trebuie să aleagă ceea ce este mai ușor și mai atrăgător. *** Î: Am credință în murti dhyana, adorarea formei. Nu mă va ajuta să dobândesc jnana? M: Cu siguranță. Upasana, practica devoțională, ajută la concentrarea minții. Atunci mintea este eliberată de celelalte gânduri și umplută de forma contemplată. Mintea devine acea formă și este purificată. Apoi întreabă: cine este adoratorul? Răspunsul este „Eu”, Sinele. În cele din urmă, numai Sinele este atins. *** Î: Cad în transă atunci când privesc cerul gol. M: Cel care vede golul este Sinele. *** Î: Introspecția este atât de greu de înțeles. Dacă este indicat ceva concret, este mai ușor de cuprins. Japa, dhyana etc. sunt mai concrete. M: „Cine sunt eu?” este cea mai bună japa. Ce poate fi mai concret decât Sinele? El este prezent în experiența fiecăruia, în fiecare clipă. De ce să cauți ceva în exterior, lăsând deoparte Sinele? Fiecare să descopere Sinele cunoscut, în loc să caute un Dincolo necunoscut. *** Controlul minții Î: Meditația este posibilă numai prin controlul minții, iar controlul minții poate fi dobândit numai prin meditație. Nu este acesta un cerc vicios? M: Ele sunt interdependente. De fapt, meditația include controlul minții — vigilența subtilă față de gândurile intruzive. La început, efortul de control este mai mare decât cel al meditației propriu-zise; în timp, meditația predomină și devine lipsită de efort. *** Î: Cum poate fi controlată mintea? M: Va preda un hoț un alt hoț? Poate mintea să se găsească pe ea însăși? Mintea nu poate căuta mintea. Ignori Realitatea și te agăți de minte, care este ireală, dar încerci totuși să descoperi ce este ea. Exista mintea în somn? Nu. Este aici acum; prin urmare, este impermanentă. Poți găsi mintea? Mintea nu ești tu. Crezi că ești mintea și de aceea întrebi cum să o controlezi. Dacă ar exista, ar putea fi controlată — însă ea nu există. Înțelege aceasta prin investigare. Căutarea irealului este inutilă. Caută Realitatea — Sinele. Așa stăpânești mintea. Există o singură Realitate; restul sunt aparențe. Diversitatea nu este natura ei. Citim literele tipărite pe hârtie, dar ignorăm hârtia care le susține. În mod asemănător, ești absorbit de manifestările minții și treci cu vederea fundalul. A cui este vina? Esența minții este numai Conștiință. Atunci când egoul domină, ea funcționează ca gândire, raționament sau percepție. Mintea cosmică, nelimitată de ego, nu are nimic în afara ei și este, prin urmare, numai Conștiință. *** Mintea cosmică și mauna Î: Cum poate fi cineva conștient de mintea cosmică? M: Menține ferm mintea și urmărește-o înapoi până la sursă. Prin concentrare apare mauna, Tăcerea. Atunci când practica devine naturală, ea culminează în mauna. Meditația fără activitate mentală este mauna. Resorbția minții în sursa ei este meditație; meditația profundă este vorbirea eternă. *** Pranayama și meditația Î: Muncesc mult și găsesc puțin timp pentru practica concentrării. Există mijloace ajutătoare? Controlul respirației este un bun ajutor? M: Prana și mintea apar din aceeași sursă. Această sursă poate fi atinsă prin reținerea respirației sau prin urmărirea minții. Dacă a doua cale este dificilă pentru tine, prima te va ajuta. Reglarea respirației se dobândește observând mișcările ei. Dacă este observată mintea, gândurile încetează. Apare Pacea — Adevărata ta Natură. Regele Janaka a spus: „Acum l-am găsit pe hoțul, mintea, care îmi fura simțirea de «Eu». Îl voi ucide imediat pe acest hoț.” Tulburarea produsă de gânduri pare să fure Sinelui Pacea. Acea tulburare este mintea. Când ea încetează, se spune că mintea și-a luat zborul. Sinele rămâne ca substrat neclintit. *** Î: Controlul respirației este necesar pentru investigare? M: Nu în mod absolut. Î: Cartea spune: „Intervine un gol.” M: Da. Nu te opri acolo. Vezi pentru cine apare golul. Î: Se spune că pentru devoți nu există gol. M: Chiar și atunci există starea latentă, laya; mintea se trezește din nou după un timp. *** Hatha Yoga și Introspecția, Atma Vichara Î: Este necesară Hatha Yoga? M: Este un ajutor, nu întotdeauna necesar. Depinde de persoană. Vichara depășește pranayama. În Yoga Vasistha, Chudala îi recomandă lui Sikhidvaja vichara pentru distrugerea egoului. Realitatea poate fi atinsă prin menținerea prana-ei sau a intelectului. Hatha Yoga aparține primei căi, vichara celei de-a doua. *** Adormirea în meditație Î: Cum poate fi evitată adormirea în timpul meditației? M: Somnul trebuie depășit, deoarece Starea Naturală trebuie atinsă conștient în jagrat, starea de veghe. Veghea și somnul sunt simple imagini pe ecranul Stării native lipsite de gânduri. *** Meditația și Introspecția Î: Care este diferența dintre meditație și Introspecție? M: Meditația este posibilă numai dacă egoul persistă — există egoul și obiectul asupra căruia se meditează. Metoda este indirectă. Sinele este Unul. Căutând egoul și sursa lui, egoul dispare; ceea ce rămâne este Sinele. Această metodă este directă. Î: Atunci ce ar trebui să fac? M: Rămâi în Sine. Î: Cum? M: Chiar și acum ești Sinele. Însă confunzi această conștiință limitată, egoul, cu Conștiința Absolută. Această falsă identificare se datorează ignoranței, care dispare odată cu egoul. Singura sarcină este sfârșitul egoului. Realizarea există deja. Nu este nevoie de efort pentru a o „atinge”, fiindcă nu este ceva exterior sau nou. Este mereu și pretutindeni — aici și acum. *** Î: Care este acel singur lucru care, odată cunoscut, rezolvă toate îndoielile? M: Cunoaște-l pe cel care se îndoiește. Dacă el este ținut, îndoielile nu apar. A smulge îndoiala din rădăcină înseamnă a-l smulge pe cel care se îndoiește — mintea. Î: Care este metoda? M: Investigarea „Cine sunt eu?”. Î: Putem realiza japa? M: De ce să gândești „Eu sunt aceasta”? Investighează, iar gândurile încetează. Ceea ce Este — Sinele — se revelează ca reziduu inevitabil. *** Introspecția și meditația asupra chakra-elor Î: Sunt începător în meditație și îl rog pe Bhagavan să mă îndrume. Ne îndemni să continuăm să întrebăm „Cine sunt eu?”. Unde mă va conduce aceasta? M: Nu este o simplă întrebare; trebuie să pătrunzi sensul ei. Mulți meditează asupra anumitor centri ai corpului până când se contopesc acolo, însă mai devreme sau mai târziu trebuie să-și investigheze propria Natură — este inevitabil. De ce să nu te concentrezi direct asupra ta până când te contopești în sursă? Î: Timp de douăzeci de ani m-am concentrat asupra anumitor chakra-e, văzând forme și auzind sunete, însă nu sunt mai aproape de Adevăr. Ar trebui acum să întreb „Cine sunt eu?” ori de câte ori apare un gând? M: Exact. Atât timp cât nu ești tulburat de gândurile exterioare, rămâi asupra sensului întrebării. Scopul este să ajungi fără tulburare la rădăcina simțirii de „Eu”. *** Fixarea atenției în Ajna Chakra Î: Ni se recomandă să fixăm atenția în punctul dintre sprâncene. Este corect? M: Toți sunt conștienți: „Eu sunt”. Părăsind această Conștiință, omul îl caută pe Dumnezeu. La ce folosește să fixezi atenția între sprâncene? Este absurd să spui că Dumnezeu se află acolo. Scopul unei asemenea recomandări este de a ajuta concentrarea — una dintre metodele forțate de a controla mintea și de a împiedica dispersia, canalizând-o într-un singur curent. Este un ajutor pentru concentrare, însă cel mai bun mijloc pentru Realizare este investigarea „Cine sunt eu?”. Tulburarea actuală aparține minții și trebuie îndepărtată chiar de minte. *** Închiderea ochilor Î: Închiderea ochilor în timpul meditației are vreo eficiență? M: Ochii pot fi deschiși sau închiși, după cum este mai comod. Nu ochii văd — există Cineva care vede prin ei. Dacă Acela este întors înlăuntru și nu privește prin ochi, aceștia pot fi deschiși și totuși nimic nu este văzut. Dacă îi ținem închiși, este la fel pentru noi dacă ferestrele încăperii sunt deschise sau închise. *** Mușcăturile de țânțari Î: Dacă există o tulburare în timpul meditației, cum ar fi mușcăturile de țânțari, trebuie să perseverăm și să le ignorăm sau să alungăm țânțarii și apoi să continuăm? M: Fă ceea ce este mai comod. Nu vei dobândi mukti doar pentru că te abții să-i alungi și nici nu o vei pierde dacă îi alungi. Important este să atingi focalizarea într-un singur punct și apoi mano-nasa, distrugerea minții. Dacă ajungi la aceasta suportând mușcăturile sau alungând țânțarii depinde de tine. Dacă ești complet absorbit, nici măcar nu vei ști că ești mușcat. Până ajungi în acea stare, de ce să nu-i alungi? *** A face și A Fi Î: Cum să fac toate acestea? M: Lipsa simțirii că suntem Sinele este rădăcina problemei. Renunță la gânduri și Fii — pur și simplu Fii. Numai gândurile creează obstacolul; ele sunt problema. Descoperă cui îi apar gândurile. Atât timp cât crezi că există un sine individual, pare că ele îi apar lui; însă caută locul din care apare și acesta dispare. Cei care au descoperit marile Adevăruri au făcut-o în profunzimea tăcută a Sinelui. *** Dureri de cap în meditație Î: Am dureri de cap dacă meditația este prelungită. Ce ar trebui să fac? M: Dacă meditatorul și meditația sunt înțelese ca fiind același lucru, nu va exista durere de cap sau alte asemenea neplăceri. Î: Dar sunt diferite. Cum le putem considera identice? M: Aceasta depinde de perspectiva ta. Există numai Unul, fără diferențe. În meditație, conștiința relativă dispare. Aceasta nu este anihilare; apare Conștiința Absolută. Biblia însăși spune: „Împărăția Cerurilor este înlăuntrul vostru.” Dacă te consideri corpul, această afirmație este greu de înțeles. Cunoaște ceea ce ești cu adevărat și Împărăția Cerurilor, împreună cu toate celelalte, va fi descoperită în Adevăratul tău Sine. *** Î: Bhagavan, ori de câte ori meditez simt o mare căldură în cap, iar dacă perseverez, întregul corp arde. Care este remediul? M: Dacă focalizarea este realizată în creier, pot apărea căldură și chiar dureri de cap. Concentrarea trebuie să fie în Inimă, care este răcoroasă și înviorătoare. Relaxează-te, iar meditația va deveni ușoară. Menține mintea stabilă, îndepărtând blând gândurile intruzive, fără încordare — și în curând vei reuși.

Ramana Maharshi împărtășește următoarea înțelepciune despre meditație și depășirea gândurilor: M: Meditând asupra unui obiect — concret sau abstract — distrugi simțirea Unității și creezi dualitate. Î: Ce meditație m-ar ajuta? M: Nicio meditație asupra vreunui obiect nu este de folos. Trebuie să realizezi că Subiectul și obiectul sunt Unul. Meditând asupra unui obiect — concret sau abstract — distrugi simțirea Unității și creezi dualitate. Meditează asupra a ceea ce ești în Realitate… vei descoperi… Î: Ce? M: Vei descoperi. Nu este rolul meu să spun care va fi experiența unei persoane; ea se revelează singură. Rămâi unit cu ea. *** Î: Spui adesea că la începutul căutării trebuie să respingem celelalte gânduri, însă gândurile sunt fără sfârșit. Dacă unul este respins, apare altul; pare că nu există capăt. M: Nu spun că trebuie să continui să respingi gândurile. Dacă rămâi unit cu tine însuți — cu gândul „Eu” — și interesul tău te menține asupra acelei singure idei, celelalte gânduri sunt respinse automat; dispar. Î: Așadar, respingerea gândurilor nu este necesară? M: Nu. Poate fi necesară pentru o vreme sau pentru anumite persoane. Îți imaginezi că nu există sfârșit dacă vei continua să respingi fiecare gând pe măsură ce apare. Nu este așa — există un sfârșit. Dacă ești vigilent și faci un efort ferm de a respinge fiecare gând atunci când apare, vei descoperi curând că pătrunzi tot mai adânc în propriul Sine lăuntric, unde efortul de a respinge gândurile nu mai este necesar. Efortul se sublimează în simpla Conștiință a Sinelui. Î: Atunci este posibil să fim fără efort! M: Desigur; iar dincolo de un anumit punct este imposibil să mai faci vreun efort. Î: Aș vrea să înțeleg mai mult. Ar trebui să încerc să nu fac deloc efort? M: La început este imposibil să fii fără efort. Mai adânc înlăuntru este imposibil să faci vreun efort.

Ramana Maharshi împărtășește următoarele perspective asupra meditației: Î: Cum trebuie să medităm? M: Ce este meditația? În mod obișnuit este înțeleasă ca o concentrare asupra unui singur gând. Celelalte gânduri sunt ținute la distanță în acel timp. La momentul potrivit, și gândul unic trebuie să dispară — scopul este Conștiința lipsită de gânduri. *** Î: Cum poate deveni meditația stabilă? M: Ce este meditația? Constă în alungarea gândurilor. Toate dificultățile actuale se datorează gândurilor și sunt ele însele gânduri. Renunță la gânduri — aceasta este fericirea și totodată meditația. Gândurile există numai pentru gânditor. Rămâi ca Sinele gânditorului, iar gândurile vor înceta. *** Î: Este starea de inconștiență apropiată de Ființa infinită? M: Numai Conștiința există. Cel care cunoaște Sinele nu mai are nimic de făcut. De atunci înainte, Puterea Infinită va realiza prin el toate acțiunile necesare. El nu mai are nici gânduri. În timpul meditației orientate către Sine, gândurile se sting în mod firesc de la sine. Meditația poate fi orientată către diferite obiecte, însă atunci când este orientată către Adevăratul Sine se întoarce către Subiect. Când suntem liberi de gânduri, suntem în mod firesc beatifici. Spațiul dintre două gânduri este Starea noastră adevărată — este Sinele real. Eliberează-te de gânduri, rămâi gol de ele, trăiește într-o stare continuă lipsită de gânduri. Atunci exiști conștient prin tine însuți. Gândurile, dorințele și toate calitățile sunt străine Naturii noastre adevărate. Occidentul poate lăuda pe cineva ca mare gânditor — dar ce înseamnă aceasta? Adevărata măreție este să fii liber de gânduri. Răspunsul autentic la întrebarea „Cine sunt eu?” nu vine sub forma gândurilor. Toate gândurile dispar — chiar și gânditorul însuși dispare. *** Î: Cum poate fi făcută mintea să dispară? M: Nu se face nicio încercare de a o distruge. A gândi sau a dori este în sine un gând. Dacă este căutat gânditorul, gândurile vor dispărea.

Î: Te rog, oferă-mi mai multe detalii despre Inimă și mișcările ei. M: Inima este sediul Cunoașterii și nodul ignoranței. În corpul fizic este reprezentată printr-o deschidere mai mică decât vârful celui mai fin ac, care este întotdeauna închisă. Când mintea coboară în Kevala Nirvikalpa, ea se deschide, dar se închide din nou după aceea. Când sahaja este atinsă, rămâne deschisă definitiv. Nodul care leagă corpul insensibil de Conștiința care funcționează în el este „nodul ignoranței”. De aceea, când este desfăcut temporar — ca în Kevala Nirvikalpa — nu există conștiința corpului. Simțeam vibrațiile Inimii, asemănătoare celor ale unui dinam, încă din vremea școlii. Când am intrat în rigor mortis cu mulți ani în urmă, la Tiruvannamalai, toate obiectele și senzațiile au dispărut, cu excepția acestor vibrații. Era ca și cum un ecran întunecat ar fi fost tras înaintea ochilor mei și ar fi închis complet lumea. Totuși, am rămas în permanență conștient de Sine, cu simțirea vagă că cineva plângea lângă mine. Starea a continuat până chiar înainte de revenirea conștiinței fizice, când am simțit ceva năvălind din Inimă către partea stângă a pieptului și restabilind viața în corp. O frică, o bucurie sau un șoc brusc face Inima să vibreze foarte puternic, astfel încât poate fi simțită de oricine îi acordă atenție. Altfel, este simțită numai în Samadhi. Î: Investigarea „Cine sunt eu?” conduce către un anumit loc din corp? M: Întreaga conștiință de sine este raportată la individ și, de aceea, trebuie trăită în ființa sa, având un centru în corp ca centru al experienței. El seamănă cu dinamul unei mașini, care generează tot felul de funcții electrice. Nu numai că menține viața corpului și activitatea tuturor părților și organelor lui, conștiente și inconștiente, ci și relația dintre planurile fizic și subtil în care funcționează individul. De asemenea, asemenea dinamului, el vibrează și poate fi simțit de mintea calmă care îi acordă atenție. Yoghinii și căutătorii îl cunosc sub numele de sphurana — pulsația „Eu-Eu” a Inimii, scânteind neîncetat de Conștiință în Starea Naturală. Î: Mișcarea vibratorie a Centrului este simțită simultan cu experiența Conștiinței Pure, înaintea ei sau după ea? M: Ele sunt unul și același lucru. Totuși, sphurana poate fi simțită subtil și atunci când meditația s-a stabilizat și aprofundat suficient, iar Conștiința Ultimă este foarte aproape — sau în timpul unei frici ori al unui șoc brusc și puternic, când mintea se oprește. Ea atrage atenția asupra sa, astfel încât mintea meditatorului, devenită sensibilă prin calm, să devină conștientă de ea, să graviteze către ea și, în cele din urmă, să se cufunde în Sine. Î: Ce este sphurana, acea senzație indescriptibilă, dar palpabilă, din Centrul Inimii? M: Sphurana este simțită în diferite împrejurări — în frică, entuziasm și așa mai departe. Deși există mereu și pretutindeni, este simțită într-un anumit centru și în anumite ocazii. De asemenea, este asociată cu cauze anterioare și confundată cu corpul; însă ea este singură și pură — este Sinele. Dacă mintea este fixată asupra sphurana-ei și aceasta este simțită continuu și automat, aceasta este Realizarea. Sphurana este pură. Subiectul și obiectul pornesc din ea. Dacă o persoană se confundă cu Subiectul, obiectele trebuie să apară în mod necesar diferite de ea. Ele sunt periodic retrase și proiectate, creând lumea și experiența ei pentru subiect. Dacă, dimpotrivă, omul este conștient că Lumina care face posibilă percepția este ecranul pe care sunt proiectate Subiectul și obiectul, nu mai poate exista confuzie. El poate contempla atunci apariția și dispariția lor fără nicio tulburare a Sinelui. Î: Care este natura Inimii? Inima Spirituală bate? Dacă nu bate, cum poate fi simțită? M: Această Inimă este diferită de inima fizică; bătaia este funcția celei din urmă. Prima este sediul experienței spirituale — aceasta este tot ce se poate spune despre ea. Așa cum un dinam furnizează putere motrice unui întreg sistem de lumini, ventilatoare și altele, tot astfel Forța Primordială originară furnizează energia pentru bătaia inimii, respirație și toate funcțiile vitale.

Ramana Maharshi împărtășește următoarele perspective despre abandon: Î: Abandonul este imposibil. R: Da, abandonul complet este imposibil la început. Abandonul parțial este cu siguranță posibil pentru toți. În timp, el va conduce la abandonul complet. *** Î: Abandonul parțial poate schimba destinul? R: Da, desigur! Poate. *** Î: Cum pot dobândi pacea minții? R: Prin devoțiune și abandon. Bhakti este același lucru cu vichara. Forma și aparența manifestării divine sunt determinate de mintea devotului — însă aceasta nu este starea finală. Simțirea dualității persistă. O Putere Superioară te conduce; lasă-te condus de aceeași Putere. Ea știe ce să facă și cum să facă. Ai încredere în Ea. *** Î: Cum poate fi dobândită Grația? R: În același mod în care este dobândit Sinele. Î: Practic, cum trebuie să procedăm? R: Prin abandon de sine. Bhakti și Introspecția sunt unul și același lucru. Sinele advaitinilor este Dumnezeul devoților. Toate sistemele sunt de acord asupra abandonului de sine. Dobândește-l mai întâi. *** Abandonul îl face pe om să înțeleagă Grația. Grația este constantă. Î: Cum pot dobândi Grația Divină? R: Prin abandon. Î: Totuși, nu simt Grația. R: Lipsește sinceritatea. Abandonul nu trebuie să fie verbal sau condiționat. Rugăciunea nu este verbală — ea vine din inimă. *** Grația este atât începutul, cât și sfârșitul. Interiorizarea este datorată Grației; perseverența este Grație; Realizarea este Grație. Acesta este sensul afirmației: „Abandonează-te numai Mie.” Dacă cineva s-a abandonat complet, mai rămâne vreo parte care să ceară Grație? Abandonează-te fără rezerve, iar Puterea Superioară se va revela. Fie gândurile sunt eliminate prin menținerea gândului-rădăcină „Eu”, fie omul se abandonează necondiționat Puterii Superioare. Acestea sunt singurele două căi către Realizare. Nu este suficient ca cineva să se gândească la Dumnezeu în timp ce realizează karma; trebuie să se gândească neîncetat și continuu la El. Numai atunci mintea devine pură. Dumnezeu nu poate fi înșelat prin îngenuncheri, plecăciuni și prosternări exterioare. Lasă totul în seama Lui. Abandonează-te fără rezerve. Trebuie făcut unul dintre două lucruri: fie te abandonezi deoarece îți recunoști neputința și ai nevoie de o Putere Superioară care să te ajute, fie investighezi cauza suferinței, pătrunzi în sursă și te contopești cu Sinele. Pe oricare cale, vei fi eliberat de suferință. Dumnezeu nu îl părăsește niciodată pe cel care s-a abandonat. *** Î: Ne poate ajuta Sri Bhagavan să realizăm Adevărul? R: Ajutorul este întotdeauna prezent. Î: Nu simt acest ajutor veșnic prezent. R: Abandonează-te și îl vei descoperi. Î: Mă pot lăsa în voia Grației Sadguru-lui? R: Da. Îndrumările sunt necesare numai atât timp cât omul nu s-a abandonat. Abandonează-te Lui și rămâi în Voința Lui, indiferent dacă El apare sau dispare — așteaptă plăcerea Lui. Dacă îi ceri să facă ceea ce îți place, aceasta nu este abandon, ci poruncă adresată Lui. Nu poți să-L faci să te asculte și, în același timp, să crezi că te-ai abandonat. El știe ce este mai bine — când și cum să facă. Lasă totul în întregime în seama Lui. Povara este a Lui; tu nu mai ai nicio grijă. Toate grijile tale sunt ale Lui. Acesta este abandonul. Aceasta este bhakti. Abandonul poate deveni efectiv numai atunci când este realizat cu o cunoaștere deplină. O asemenea cunoaștere vine după investigare; ea culminează în abandon. *** Există două căi: fie te întrebi „Cine sunt eu?”, fie te supui. Supune-te Mie și voi doborî mintea. Nu există karma sau bhakti mai înaltă decât investigarea Sinelui. A doua cale este calea abandonului de sine — sharanagathi. Abandonează-te Universalului și vei fi absorbit în Universal. *** Abandonul este complet numai când ajungi la starea „Tu ești totul” și „Facă-se Voia Ta”. După abandon nu mai poți avea preferințe sau aversiuni; voința ta trebuie să devină complet inexistentă, iar Voința Domnului să-i ia locul. Moartea egoului în acest fel aduce o stare care nu este diferită de jnana sau Unitate. Prin urmare, pe orice cale ai merge, trebuie să ajungi la jnana. *** Când cineva s-a abandonat complet la picioarele lui Shiva, devenind astfel de natura Sinelui, Pacea abundentă care apare — în care nu mai există nici cel mai mic spațiu în Inimă pentru a se plânge de defectele și neajunsurile proprii — este însăși natura Devoțiunii Supreme. *** Sfârșitul sadhana-ei, chiar și pe bhakti marga, calea devoțiunii, este atins numai după abandonul complet. *** Renunți la aceasta și la aceea dintre posesiunile „mele”. Dacă renunți în schimb la „eu”, toate sunt abandonate dintr-o singură mișcare. Sămânța însăși a posesiunii este pierdută. Astfel, răul este înăbușit în germene. Detașarea, vairagya, trebuie să fie foarte puternică pentru aceasta. Dorința de a o realiza trebuie să fie egală cu aceea a unui om ținut sub apă care încearcă să ajungă la suprafață pentru a-și salva viața. *** Dacă îți amintești de Bhagavan, ești îndemnat să o faci chiar de Sine. Nu este Grația deja prezentă? Însuși faptul că ești stăpânit de căutarea Sinelui este o manifestare a Grației Divine. *** Aurobindo recomandă abandonul complet. Să îl realizăm mai întâi și să așteptăm roadele. Învață ce este abandonul — este contopirea în sursa egoului. Este suficient ca omul să se abandoneze. Abandonul înseamnă a te oferi cauzei originare a propriei ființe. *** Devoțiunea nu este altceva decât Cunoașterea de Sine. Abandonează-te fără rezerve substratului tuturor aparențelor; atunci Realitatea va rămâne ca singurul reziduu.

Ramana Maharshi împărtășește următoarele perspective despre sahaja, naturalețea: Î: După ce am plecat din acest ashram în octombrie, am fost conștient timp de aproximativ zece zile de Pacea lui Bhagavan care mă învăluia. În tot acest timp, chiar dacă eram ocupat cu munca, exista un curent subtil al acelei Păci a Unității; era aproape asemenea unei duble conștiințe, ca atunci când moțăi în timpul unei conferințe plictisitoare. Apoi a dispărut complet și vechile absurdități au revenit. Munca nu îmi lasă timp pentru o meditație separată. Este suficientă reamintirea constantă „Eu sunt”, încercând să o simt chiar în timpul activității? M: Va deveni constantă când mintea va fi întărită. Practica repetată întărește mintea, iar o asemenea minte este capabilă să mențină curentul. În acest caz, indiferent dacă este angajată în activitate sau nu, curentul rămâne neafectat și neîntrerupt. Î: Nu este necesară o meditație separată? M: Meditația este Adevărata ta Natură chiar acum. O numești meditație deoarece există alte gânduri care te distrag. Când aceste gânduri sunt îndepărtate, rămâi singur — adică în starea de meditație liberă de gânduri — iar aceasta este Natura ta reală, pe care acum încerci să o dobândești ținând la distanță celelalte gânduri. Această îndepărtare a gândurilor este numită acum meditație. Când practica devine fermă, Natura reală se revelează ca adevărata meditație. Î: Alte gânduri apar mai puternic atunci când încerci să meditezi. M: Da, toate felurile de gânduri apar în meditație. Este bine că o fac. Ceea ce se află ascuns în tine este scos la suprafață. Dacă nu s-ar ridica, cum ar putea fi distrus? Prin urmare, ele apar spontan pentru a fi stinse la timpul potrivit — întărind astfel mintea.

Hridaya înseamnă „Inima Spirituală” și se referă la însăși esența ființei tale.

Oricum ai numi-o, ea este cea care te cheamă să privești înăuntru.

Cu programele noastre online, studiul și practica de acasă pot deveni o experiență profund inspiratoare.