Meditație de auto-cunoastere, Metoda Ramana Maharshi
Cine sunt?

Aducerea minții înapoi la sine

Meditația de auto-investigare înseamnă conectarea cu Inima și întrebarea „Cine sunt eu?” fara asteptari. Ramana Maharshi numește auto-investigația „cel mai sacru dintre sacru”. Într-adevăr, este o metodă revoluționară în spiritualitate. Ramana explică motivul pentru care această practică este unică: „Ceea ce este esențial în orice sadhană [practica spirituală] este să încerci să readuci mintea care alergă și să o fixezi doar pe un singur lucru. Atunci de ce nu ar trebui să fie adus înapoi și fixat în Auto-atenție (La acest sentiment de „Eu”)? Numai asta este auto-investigarea (atma vichara). Asta este tot ce trebuie făcut!”

Auto-investigația este conștientizarea Conștiinței însăși. Ea ne conduce dincolo de dualitate, deoarece obiectul meditației (eu) se dezvăluie în cele din urmă ca fiind subiectul însuși (Conștiința transpersonală). Cu toate acestea, pentru ca întrebarea „Cine sunt eu?” să ne aducă mai aproape de Natura noastră reală sau să ne întrebăm cu adevărat „Cine sunt eu?” într-un mod eficient, sunt necesare o anumită înțelegere și maturitate spirituală.

Meditația introspectivă a lui Ramana Maharshi: Nu există un răspuns rațional

În primul rând, trebuie să înțelegem că nu putem răspunde la o astfel de întrebare în mod rațional sau intelectual. Când afirmăm: „Înțeleg, știu cine sunt”, de fapt conceptualizăm ceea ce este inefabil.

Atenție deschisă

Formularea „întrebării” în timp ce suntem centrați în cap, poate stimula mintea și poate face ca acest proces de interogare să nu fie altceva decât o imagine mentală. Atunci când renunțăm la orice efort de a cunoaște mental răspunsul la întrebare (când pur și simplu acceptăm un răspuns de genul „nu știu”), ne aflăm în Atenție Deschisă completă.

Diferența dintre Jnana și cunoașterea intelectuală

Cunoașterea rațională este caracterizată de dualitate, este secvențială și este întotdeauna parțială. Dar, atunci când ne raportăm la Inima Spirituală, la adevăratul nostru „eu”, această cunoaștere ar trebui să fie de alt fel – totală și completă – și acest lucru este posibil numai dacă ego-ul nostru (cu personalitatea, mintea, sentimentele, etc.) nu intervine.

Mirare

Toată căutarea a ceea ce suntem cu adevărat dă naștere la o minune sau uimire sacră pentru că scapă oricărei înțelegeri. Apoi, din cauza atitudinii de eliberare, avem senzația că limitele noastre se dizolvă în infinit și energiile noastre sunt reorchestrate. Toate energiile converg spre Subiectul Ultim, spre Inima Spirituală (care aduce frumusețe, iubire și libertate). Prin urmare, ar trebui să ne punem întrebarea esențială „Cine sunt eu?” fără a aștepta un răspuns rațional. Mai degrabă, ne întrebăm de la o stare de supunere la uimire, la o intuiție mistică despre cine suntem cu adevărat.

De la gândire la existența pură

În acest fel, renunțăm la abordările obișnuite ale cunoașterii, pentru că ne dăm seama că mintea nu poate conține misterul răspunsului. Prin urmare, accentul se mută de la preocuparea de a afla cine suntem (care, atunci când începem pentru prima dată Auto-Investigarea, se face urmând mentalitatea noastră obișnuită, cu mintea rațională) la Prezența Pură a Inimii Spirituale.

Iubind întrebarea

Putem iubi, admira și îmbrățișa această întrebare-intuiție în ceea ce privește existența noastră. În consecință, încetul cu încetul va înceta să mai aibă un caracter rațional, obiectiv, conștient. Deoarece este un răspuns imposibil de formulat, ne vom elibera de capcana conceptualizării și ne vom accesa totalitatea pe care o trezește în noi Conștiința Spirituală a Inimii.

Arta de a menține întrebarea în inimă

Întrebarea „Cine sunt eu?” trebuie repetat cu sinceritate cât mai des posibil. Dar, nu trebuie să-l cerem minții. Dacă o facem, vom primi doar răspunsuri superficiale legate de ceea ce știm deja despre noi înșine și despre amintirile noastre din trecut.

Mai mult, pentru a trăi sub semnul „întrebării” savurând starea de mister pe care o trezește în Inima Spirituală, dar fără a permite ca aceasta să fie atinsă sau nuanțată de vreo conceptualizare, învățăm un alt mod de a exista. În această nouă atitudine domină intuiția Realității noastre Ultime, iar noi suntem într-o stare de predare perpetuă și așteptare, într-o deschidere necondiționată către misterul inefabil al purului „Eu sunt”.

Dacă sunteți inspirat să practicați meditația de auto-investigare pentru revelația inimii spirituale, vă oferim o meditație Hridaya gratuită de 40 de minute, ghidată de fondatorul nostru, Sahajananda, pe Insight Timer.

Conștientizarea modului în care întrebarea se trezește organic în noi

Întrebarea „Cine sunt eu?” există într-o stare latentă în fiecare dintre noi, creând armonie în întreaga noastră ființă. Această armonie în sine aduce recunoașterea existenței noastre divine. Ceea ce rămâne este doar un sentiment de recunoaștere profundă care provine din adâncurile nespuse ale ființei noastre.

Răspunsul precede „întrebarea”

Se spune că întrebarea „Cine sunt eu?” apare spontan atunci când răspunsul-intuiția Naturii noastre Reale este deja sugerată.

Neutralitate și capitulare

În meditația de auto-investigare a lui Ramana Maharshi, întrebarea „Cine sunt eu?” are o calitate cu totul aparte pentru că este o interogare care face mintea să intre într-o stare de vid. Dacă avem înțelepciune și antrenăm în mod adecvat mintea, fără a suprapune nimic peste acest vid (fără concepte, fără atribute), iese la iveală Realitatea Inimii Spirituale, atman.

Armonie adusă de capitulare

Inima Spirituală, fiind Subiectul Ultim, nu poate fi cunoscută prin metode sau sisteme. Când înțelegem cu adevărat acest lucru, în ființa noastră apare un fel de capitulare și ne pătrunde. Toate energiile noastre interioare, care au fost mobilizate anterior de gânduri, dorințe și personalitatea noastră în general, intră într-un echilibru care aduce pacea.

Întrebarea și „Neti, Neti”

Încercarea de a dezvălui „Inefabilul” cu ajutorul întrebării „Cine sunt eu?” nu este o meditație asupra unui obiect anume. Inima spirituală, atman, nu este, așa cum am afirmat clar mai înainte, un obiect. Într-o astfel de meditație, rămânem lucizi, fără a interpreta, fără a judeca – doar urmărind sentimentul intim al existenței. Acest sentiment nu este necunoscut, dar este de obicei ignorat din cauza identificărilor noastre cu corpul, mintea etc.

Rezultă că de fiecare dată când mintea tinde să se țină de un concept în dorința de a explica și de a face obiectivă experiența inefabilă a Sinelui Suprem, este necesar să ne amintim de celebra negație vedantică „Neti, Neti” („nu aceasta, nici acea”).

Calea auto-investigației este o eliminare a tot ceea ce este cunoscut, deoarece pentru moment, cunoașterea directă a adevăratei naturi a Sinelui Suprem lipsește. Numai prin eliminarea a ceea ce este cunoscut (gândurile, percepțiile și emoțiile noastre) va fi posibil să dezvăluim „Eul” Suprem, Prezentul Etern. Astfel, ne cufundăm într-o conștientizare care devine din ce în ce mai intimă și mai profundă.

Liniște

Întrebarea folosită în meditația de auto-investigare se naște ea însăși din liniște și este alimentată din liniștea pe care o creăm uneori în mintea și ființa noastră. Astfel, din cauza tăcerii, apare în mod natural conștientizarea interioară spontană a cine suntem.