(Bīja Mantra): „Silabă-sămânță”, o silabă sau un grup de silabe ori foneme, de obicei lipsite de un sens evident. Tocmai de aceea, ele sunt dincolo de orice limbă. Nu este nevoie să cunoaștem sau să învățăm o limbă precum hindi ori sanscrita pentru a folosi o mantra. Un exemplu de bīja mantra este OM. Adesea, bīja mantra-ele exprimă chintesența unei mantra-e lungi și a divinității corespunzătoare (căreia îi este atribuită, de asemenea, o mantra lungă). Astfel, bīja mantra este vibrația-rădăcină care reprezintă natura esențială a divinității.