„Perfecțiune” sau „realizare”. În scripturile yoghine, termenul desemnează fie Eliberarea spirituală supremă, fie o putere paranormală. Puterile paranormale reprezintă o deschidere către Śakti Universală (energie impersonală). Adesea practica tapas-ului (austerităților) este o cale de a genera siddhi-uri. În Tantra Yoga, Hatha Yoga și Rāja Yoga, siddhi-urile sunt considerate o consecință a procesului spiritual. În Jñāna Yoga, sunt văzute ca simple iluzii care trebuie și ele transcense. Din perspectiva practicii spirituale autentice, ele nu ar trebui niciodată să constituie un scop în sine.