(Advaya Tāraka Upaniṣad): „Învățătura sacră a Eliberatorului Nondual”. Este una dintre cele mai scurte Yoga Upaniṣad-e, alcătuită din doar nouăsprezece pasaje scurte. Acest tratat yoghin puțin cunoscut descrie o formă superioară de yoga, Tāraka Yoga. Advaya Tāraka, „Eliberatorul Nondual”, este Conștiința Transcendentă care i se revelează yoghinului într-o „multitudine de focuri”. Advaya Tāraka Upaniṣad prezintă metode pentru revelarea misterioasei lumini spirituale, Lumina tuturor luminilor, care reprezintă fundalul ultim al ființei noastre. Practicile recomandate se referă în principal la conștientizarea luminii subtile. Marea eficiență a acestei învățături ezoterice constă în faptul că această conștientizare conduce foarte repede la samādhi, o stare în care saṃsāra (lumea fenomenală) este transcensă.