A contracta; a ține; a strânge; a bloca. Bandha-ele sunt o clasă de tehnici Hatha Yoga care urmăresc să fixeze prāṇa în anumite zone și să-i redirecționeze fluxul în suṣumṇā nāḍī. Bandha-ele ne sprijină în trezirea, acumularea și controlul energiilor subtile în scopul transformării spirituale. Ele induc și o stare de pratyāhāra (interiorizare), care în cele din urmă ne poate ajuta să depășim dualitatea. Bandha-ele implică contracția musculaturii în anumite zone ale corpului. Există trei bandha-e: mūla bandha (contracția mușchilor din zona perineului), uḍḍīyāna bandha (o contracție în zona abdominală) și jālandhara bandha (blocarea gâtului).