Zeița Frumuseții Strălucitoare și a Beatitudinii, a treia dintre Dasha Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele Ei provine din cuvintele sanscrite tri, „trei”, pura, „cetate”, și sundarī, „frumusețe”. Prin urmare, traducerea literală este „frumusețea celor trei cetăți”. „Cele trei cetăți” sunt cele trei lumi — fizică, astrală și cauzală. David Frawley spune: „Ființa care se desfată în experiențele acestor trei lumi și totuși le transcende în mod inerent este Tripura Sundarī.” Atunci când Beatitudinea Pură (fundalul ultim al tuturor lucrurilor) se manifestă, ea devine ceea ce numim frumusețe. Frumusețea este manifestarea cea mai tangibilă a Beatitudinii, iar Tripura Sundarī este frumusețea care se manifestă în toate cele trei lumi.