În fiecare lună este o noapte specială în care este celebrat Shiva. Shiva reprezintă Conștiința pură din care totul se naște. Dintre toate aceste nopți, cea mai importantă este considerată de yoghini a fi cea din februarie–martie, calculul exact pentru această dată fiind corelat cu fazele Lunii în calendarul indian.
Aceasta este, spune legenda, noaptea în care Shiva s-a revelat ca o coloană infinită de foc, axul lumii care străbate manifestarea și totodată o transcende. Este noaptea grației divine, în care iluzia poate fi dizolvată prin cunoașterea Adevărului celui mai profund.
Noaptea în care ne găsim refugiul
Ratri înseamnă „noapte” și totodată „a-ți găsi refugiul”. Shiva Ratri este noaptea în care ne găsim refugiul în Shiva, Sinele Suprem.
Shiva este esența a tot: Sinele nostru, Inima Spirituală și Sinele Suprem. Shiva reprezintă pacea adâncă a Inimii, frumusețea, adevărul, eternitatea…
În adorarea lui Shiva noi adorăm Inima Spirituală a ființei noastre, care este Shiva.
De aceea, în această noapte, este celebrarea Conștiinței Supreme, a Sinelui nostru etern. În Marea Noapte a lui Shiva ne reîntoarcem în Inima Spirituală, în Sine.

Cine sunt eu?
„Cine sunt eu?” întreabă yoghinul și trăiește extaziat răspunsul în pura existență, pura conștiință, pura beatitudine… În Inimă!
Maha Shiva Ratri este întoarcerea în Shiva, este celebrarea și trăirea lui Shiva în adâncul ființei noastre.
Cum se ține veghea
Tradiția cere ca noaptea să fie petrecută trează, în meditație, cânt și tăcere. Nu ca un efort de a rezista somnului, ci ca o rămânere conștientă în ceea ce nu doarme niciodată în noi.
Se practică japa cu mantra lui Shiva, se cântă bhajane, se stă în tăcere. Iar către dimineață, când trupul e obosit și mintea s-a limpezit, veghea devine de la sine ceea ce era de la început: prezență pură.
Marea Noapte se sărbătorește împreună. Când se apropie, o anunțăm în calendarul centrului.
Autor: Centrul Kamala


