Ramana Maharshi — Despre abandon

Abandonul și pacea

Î: Abandonul este imposibil.

R: Da, abandonul complet este imposibil la început. Abandonul parțial este cu siguranță posibil pentru toți. În timp, el va conduce la abandonul complet.

Î: Abandonul parțial poate schimba destinul?

R: Da, desigur! Poate.

Î: Cum pot dobândi pacea minții?

R: Prin devoțiune și abandon. Bhakti este același lucru cu vichāra. Forma și aparența manifestării divine sunt determinate de mintea devotului — însă aceasta nu este starea finală. Simțirea dualității persistă. O Putere Superioară te conduce; lasă-te condus de aceeași Putere. Ea știe ce să facă și cum să facă. Ai încredere în Ea.

Grația

Î: Cum poate fi dobândită Grația?

R: În același mod în care este dobândit Sinele.

Î: Practic, cum trebuie să procedăm?

R: Prin abandon de sine. Bhakti și Auto-investigarea sunt unul și același lucru. Sinele advaitinilor este Dumnezeul devoților. Toate sistemele sunt de acord asupra abandonului de sine. Dobândește-l mai întâi.

Abandonul îl face pe om să înțeleagă Grația. Grația este constantă.

Î: Cum pot dobândi Grația Divină?

R: Prin abandon.

Î: Totuși, nu simt Grația.

R: Lipsește sinceritatea. Abandonul nu trebuie să fie verbal sau condiționat. Rugăciunea nu este verbală — ea vine din Inimă.

Grația este atât începutul, cât și sfârșitul. Interiorizarea este datorată Grației; perseverența este Grație; Realizarea este Grație. Acesta este sensul afirmației: „Abandonează-te numai Mie.” Dacă cineva s-a abandonat complet, mai rămâne vreo parte care să ceară Grație? Abandonează-te fără rezerve, iar Puterea Superioară se va revela.

Auto-investigarea și abandonul

Fie gândurile sunt eliminate prin menținerea gândului-rădăcină „Eu”, fie omul se abandonează necondiționat Puterii Superioare. Acestea sunt singurele două căi către Realizare.

Nu este suficient ca cineva să se gândească la Dumnezeu în timp ce realizează karma; trebuie să se gândească neîncetat și continuu la El. Numai atunci mintea devine pură. Dumnezeu nu poate fi înșelat prin îngenuncheri, plecăciuni și prosternări exterioare.

Lasă totul în seama Lui. Abandonează-te fără rezerve. Trebuie făcut unul dintre două lucruri: fie te abandonezi deoarece îți recunoști neputința și ai nevoie de o Putere Superioară care să te ajute, fie investighezi cauza suferinței, pătrunzi în Sursă și te contopești cu Sinele. Pe oricare cale, vei fi eliberat de suferință. Dumnezeu nu îl părăsește niciodată pe cel care s-a abandonat.

Î: Ne poate ajuta Sri Bhagavan să realizăm Adevărul?

R: Ajutorul este întotdeauna prezent.

Î: Nu simt acest ajutor veșnic prezent.

R: Abandonează-te și îl vei descoperi.

Î: Mă pot lăsa în voia Grației Sadguru-lui?

R: Da. Îndrumările sunt necesare numai atât timp cât omul nu s-a abandonat. Abandonează-te Lui și rămâi în Voința Lui, indiferent dacă El apare sau dispare — așteaptă plăcerea Lui. Dacă Îi ceri să facă ceea ce îți place, aceasta nu este abandon, ci poruncă adresată Lui. Nu poți să-L faci să te asculte și, în același timp, să crezi că te-ai abandonat. El știe ce este mai bine — când și cum să facă. Lasă totul în întregime în seama Lui. Povara este a Lui; tu nu mai ai nicio grijă. Toate grijile tale sunt ale Lui. Acesta este abandonul. Aceasta este bhakti.

Abandonul poate deveni efectiv numai atunci când este realizat cu o cunoaștere deplină. O asemenea cunoaștere vine după investigare; ea culminează în abandon.

Există două căi: fie te întrebi „Cine sunt eu?”, fie te supui. Supune-te Mie și voi doborî mintea. Nu există karma sau bhakti mai înaltă decât investigarea Sinelui. A doua cale este calea abandonului de sine — śaraṇāgati. Abandonează-te Universalului și vei fi absorbit în Universal.

Abandonul este complet numai când ajungi la starea „Tu ești totul” și „Facă-se Voia Ta”. După abandon nu mai poți avea preferințe sau aversiuni; voința ta trebuie să devină complet inexistentă, iar Voința Domnului să-i ia locul. Moartea egoului în acest fel aduce o stare care nu este diferită de jñāna sau Unitate. Prin urmare, pe orice cale ai merge, trebuie să ajungi la jñāna.

Când cineva s-a abandonat complet la picioarele lui Śiva, devenind astfel de natura Sinelui, Pacea abundentă care apare — în care nu mai există nici cel mai mic spațiu în Inimă pentru a se plânge de defectele și neajunsurile proprii — este însăși natura Devoțiunii Supreme.

Sfârșitul sādhanā-ei, chiar și pe bhakti mārga, calea devoțiunii, este atins numai după abandonul complet.

Renunți la aceasta și la aceea dintre posesiunile „mele”. Dacă renunți în schimb la „eu”, toate sunt abandonate dintr-o singură mișcare. Sămânța însăși a posesiunii este pierdută. Astfel, răul este înăbușit în germene. Detașarea, vairāgya, trebuie să fie foarte puternică pentru aceasta. Dorința de a o realiza trebuie să fie egală cu aceea a unui om ținut sub apă care încearcă să ajungă la suprafață pentru a-și salva viața.

Dacă îți amintești de Bhagavan, ești îndemnat să o faci chiar de Sine. Nu este Grația deja prezentă? Însuși faptul că ești stăpânit de căutarea Sinelui este o manifestare a Grației Divine.

Aurobindo recomandă abandonul complet. Să îl realizăm mai întâi și să așteptăm roadele. Învață ce este abandonul — este contopirea în Sursa egoului. Este suficient ca omul să se abandoneze. Abandonul înseamnă a te oferi Cauzei originare a propriei Ființe.

Devoțiunea nu este altceva decât Cunoașterea de Sine. Abandonează-te fără rezerve substratului tuturor aparențelor; atunci Realitatea va rămâne ca singurul reziduu.