Retragerea de meditație în întuneric

În India, retragerile în întuneric sunt numite în general retrageri Kaya Kalpa. Termenul kaya înseamnă „corp”, iar kalpa înseamnă „fără vârstă” sau „nemuritor”. Kaya Kalpa înseamnă „corpul nemuritor”.

Există un tratament ayurvedic pentru întinerirea corpului, care include izolare în întuneric, meditație, precum și aplicarea anumitor preparate din plante. Este considerat o formă de yoga și de medicină ayurvedică, dezvoltată în sudul Indiei aproximativ în aceeași perioadă cu Hatha Yoga.

Tapasviji Maharaj, un sfânt hindus renumit despre care se spune că a trăit peste o sută optzeci de ani, a realizat acest tratament de câteva ori.

Deoarece în Hridaya Yoga, ca și în Jnana Yoga în general, scopul principal nu este reîntinerirea corpului fizic, ci înțelegerea directă a faptului că nu suntem numai corpul fizic, noi vom numi această practică nu Kaya Kalpa, ci Retragerea în întuneric, așa cum o numesc tibetanii Dzogchen.

Ce se petrece în creier

În timpul unei asemenea retrageri, unele efecte binefăcătoare ce țin de corpul fizic și de funcționarea minții apar în mod natural. Mantak Chia, maestru taoist contemporan care în practicile sale a recurs la metodologia meditației în întuneric, afirma în cartea Darkness Technology:

Melatonina, „hormonul somnului”, este produsă de glanda pineală ca răspuns la întunericul nopții și la ritmurile circadiene programate în hipotalamus. Ea influențează sistemele de organe majore, liniștește sistemul nervos simpatic și ajută la menținerea tonusului necesar activității minții și corpului. În camera întunecată, melatonina se acumulează gradat în creier.

Soarele de la miezul nopții

În lucrarea Inițiere și realizare spirituală, René Guénon afirmă că „culmea soarelui vizibil este la prânz, de aceea culmea soarelui spiritual ar trebui să fie simbolic la miezul nopții. De aceea, inițiații în marile mistere ale antichității contemplau soarele de la miezul nopții”.

Aceasta înseamnă că noaptea nu reprezintă absența luminii sau deprivarea de lumină, ci starea fundamentală a non-manifestării, care corespunde celui mai profund înțeles al întunericului ca simbol al nemanifestatului. În acest sens ar trebui înțelese unele învățături ale ezoterismului islamic, conform cărora „noaptea este mai bună decât ziua”.

Nicio „eroare a memoriei”

A fi deplin conștient într-o retragere în întuneric este asemănător cu faptul de a deveni conștient de noaptea sau uitarea somnului profund. În cartea Eu sunt Acela, Nisargadatta Maharaj explică faptul că, chiar și în somnul profund, Cunoscătorul — Martorul Suprem — este prezent:

În retragerea în întuneric, ca și în somnul profund, întreaga lume obiectivă dispare. Dar rămâne Martorul, „înconjurat” de acest spațiu vid întunecat. Suntem conștienți de acest vid și, în cele din urmă, în acest vid, Martorul se revelează în adevărata sa natură. Încă mai există vid, dar el nu mai este lipsit de înțeles, ci deține întregul potențial revelator al esenței a ceea ce ființa este: Pura Conștiință.

Practica

În timpul perioadei de retragere în întuneric ar trebui să facem meditație cu ochii deschiși și meditație cu ochii închiși. Trebuie să menținem continuu Conștiința Martor, iar în meditație putem recurge la Metoda Introspecției, cu întrebarea „Cine sunt eu?”. Aici este chiar mai important să nu dramatizăm și să nu ne lăsăm purtați de imaginație.

În acest mod dezvoltăm capacitatea de a fi un martor al oricărui gând, senzație sau emoție care apar. Atenția rămâne centrată în zona pieptului, menținând conștiența asupra unității ființei din punct de vedere fizic, energetic, psihic, mental și spiritual. La fel ca tăcerea care apare la sfârșitul sunetului gongului și revelează dimensiunea inefabilă a ființei noastre, tot așa și sentimentul întunericului ne reamintește constant de Sinele transcendent.

O practică veche cât lumea

În mod tradițional, retragerile în întuneric erau realizate de practicanți avansați ai meditației din tradiția budismului tibetan Dzogchen, iar perioada varia de la câteva ore la decenii. Unii călugări tibetani recomandau o retragere de patruzeci și nouă de zile. Astfel de retrageri erau recomandate practicanților avansați, pentru că o asemenea perioadă necesită o foarte bună stabilitate psiho-mentală — stabilizarea în sahaja, „starea naturală”.

Există istorici care au sugerat că egiptenii antici și mayașii practicau de asemenea o formă de retragere în întuneric, care în mod tradițional dura zece zile: oamenii sfinți intrau în centrul piramidei, lipsiți de lumină și de sunete. Catacombele și rețelele de tuneluri ale primilor creștini din Roma, piramidele egiptene, peșterile esenienilor de lângă Marea Moartă este posibil să fi fost folosite ca locuri pentru retrageri în întuneric. În tradiția taoistă există peștera Muntelui Nemuririi, camera Alchimiei Interioare Perfecte.

„Gaura neagră psihologică”

În aceste perioade de retragere și meditație în întuneric, propriul subconștient se descarcă, în modul similar în care impresiile reziduale — samskara — sunt descărcate sub forma viselor în timpul nopții. Aparent paradoxal, acest Întuneric Pur ne va absorbi multe dintre tendințele obscure ale „întunericului” psihologic, frici care apar pe fundalul lipsei conștienței. Așa cum gaura neagră absoarbe cantități enorme de materie, în mod similar, la nivel psihologic, transcendența întunericului poate să absoarbă emoțiile personale limitatoare, precum și reziduurile psihice.

Dez-identificarea de corpul fizic

Un alt fenomen spiritual extraordinar, legat de meditația în întuneric de lungă durată, este disoluția identificării cu corpul fizic. În absența puternicilor stimuli senzoriali care pot conduce la identificarea numai cu conștiința corporală, descoperim că nu avem niciun motiv să presupunem că suntem doar acest corp fizic. Pentru că nu ne putem vedea mâinile, picioarele, trunchiul, realizăm că Prezența Pură, sentimentul lui „Eu sunt”, este la fel de viu în corpul fizic ca și de jur împrejurul său — în stânga, în dreapta, sus, jos, în față sau în spate.

Astfel, sentimentul libertății și al dez-identificării de corpul fizic apare în mod natural și este evident. Nu mai avem niciun motiv să afirmăm că suntem numai acest corp, de vreme ce întreaga realitate ni se revelează ca existență a unui spațiu în care conștiința noastră se poate manifesta liber.

După experiența meditativă dintr-o retragere în întuneric, vom constata remanența acestei stări în viața de zi cu zi. Când ne mișcăm, mergem la muncă, vorbim, mâncăm sau facem orice altceva, ne va fi mai ușor să fim conștienți și să trăim un simțământ de libertate și spațialitate. În mod firesc va crește acuitatea perceptivă a luminii solare și o vom putea transfigura ca reflexie a Luminii Conștiinței Supreme. Este ca și cum am avea mereu o lumină în interiorul inimii noastre. Nu este un exercițiu de vizualizare, ci un act natural de conștiență non-conceptuală. Dacă purtăm în noi Lumina Inimii și o simțim ca trăire, începem să realizăm, mai devreme sau mai târziu, că esența a tot ceea ce există are o unică origine: Conștiința Luminoasă a Sinelui Divin.

Autor: Liviu Gheorghe