Capacitatea umană de a abandona în mod conștient egoul și de a ne deschide către Ātman (Sinele Suprem). Abandonul este șansa noastră principală pentru Realizare. Dacă ființele umane nu ar fi înzestrate cu această capacitate de abandon, nu ar exista nicio posibilitate de a trece dincolo de colivia limitărilor personale. Fără abandonul personalității, nu ar exista empatie, compasiune sau iubire. Abandonul nu înseamnă fatalism, letargie, pasivitate, inerție sau resemnare. Nu înseamnă renunțarea la orice efort, abdicare, incapacitatea de a răspunde în mod adecvat provocărilor vieții, nici a deveni flegmatici, docili sau a accepta abuzul. Ceea ce abandonăm sunt limitările noastre (dogmele, atașamentele față de senzații, emoții, sentimente, gânduri, stări de Conștiință etc.).

Aprofundează: Ramana Maharshi — despre abandon și Grație

(Abhāva) Nonexistență; absență.

Nediferențiere; identitate, lipsa alterității. Adepții lui bheda se consideră „diferiți de Dumnezeu”, în timp ce adepții lui abheda Îl consideră pe Dumnezeu Absolutul sau Infinitul, de care nimic nu este separat. Diferența dintre bheda și abheda este, în esență, aceeași cu diferența dintre dvaita și advaita.

Intelectul superior, liber de ideile de diferențiere dintre „eu” și lume.

Abhinavagupta (cca 950–1016 d.Hr.) a fost un mare filosof, mistic și erudit din Kashmir. S-a născut într-o familie de intelectuali și mistici și a studiat toate școlile de filosofie și artă ale vremii sale. A scris numeroase lucrări, printre care cântece devoționale, tratate filosofice și comentarii de estetică. Lucrarea sa cea mai venerată este Tantrāloka, un text enciclopedic despre Trika Yoga. Potrivit lui Abhinavagupta: „Alte realizări sunt zadarnice dacă a fost ratată Realitatea Supremă, Sinele. Dar, odată ce această Realitate a fost atinsă, nu mai rămâne nimic de dorit.”

„Frica de moarte” sau instinctul de a proteja corpul fizic. Este una dintre cele cinci kleśa-e (cauze ale suferinței). Potrivit Yoga Sūtra-ei lui Patañjali (2:9): „Abhiniveśa este susținută de propriile experiențe empirice; ea îi afectează chiar și pe cei învățați.” Patañjali spune că această kleśa este prezentă chiar și la oamenii erudiți, ceea ce înseamnă că nu poate fi transcensă prin simplă înțelegere intelectuală sau prin cunoașterea dobândită din studiul scripturilor și compararea perspectivelor doctrinare.

(Abhyāsa): Repetiție; perseverență. Desemnează practica spirituală perseverentă. În Yoga Sūtra, Patañjali afirmă că abhyāsa și vairāgya (nepătimire; detașare) reprezintă cele două aspecte esențiale ale vieții spirituale. Śiva Saṃhitā (4:9) afirmă: „Prin practică vine desăvârșirea; prin practică se va atinge eliberarea.”

Nondualitate. Advaita înseamnă literalmente „nu doi” și este un sistem monist sau nondual care se referă, în esență, la unitatea dintre Ātman (Sinele) și Brahman (Absolutul Suprem). Această doctrină afirmă că nimic nu există separat de Spirit și că totul este o formă asumată de Spirit. În învățăturile tradiționale advaita, realizarea spirituală era căutată nu prin sādhanā yoghină (practică), ci prin discernerea Realului, a Adevărului, a Unicului, de ireal, de iluzoriu, de „ceea ce EL nu este”. Unicul scop al învățăturilor advaita este căutarea Unității și a Unicității. Vezi Advaita Vedānta.

Aprofundează: Advaita Vedānta — Viziunea nondualismului

(Advaita Vedānta): Vedānta nonduală. Este considerată perla filosofiei indiene și a influențat practic toate școlile gândirii indiene. Adevărul suprem al advaita este Realitatea nonduală a lui Brahman, în care Ātman (Sinele Suprem) și Brahman (Realitatea Ultimă) sunt absolut una. Astfel, mesajul Advaita Vedānta este că numai Sinele Absolut, Nedivizat, este real. El este singurul Adevăr care trebuie văzut, căruia trebuie să ne abandonăm și care, în cele din urmă, trebuie realizat. Advaita Vedānta este adesea înțeleasă greșit ca o filosofie intelectuală, deși este, de fapt, profund practică. Ea urmărește trezirea lui viveka (discernământul), care conduce la Realizarea Sinelui.

Aprofundează: Advaita Vedānta — Viziunea nondualismului

Nondual; unic; singular. Ca substantiv, este folosit pentru a-l descrie pe Ātman (Realitatea Ultimă).

(Advaya Tāraka Upaniṣad): „Învățătura sacră a Eliberatorului Nondual”. Este una dintre cele mai scurte Yoga Upaniṣad-e, alcătuită din doar nouăsprezece pasaje scurte. Acest tratat yoghin puțin cunoscut descrie o formă superioară de yoga, Tāraka Yoga. Advaya Tāraka, „Eliberatorul Nondual”, este Conștiința Transcendentă care i se revelează yoghinului într-o „multitudine de focuri”. Advaya Tāraka Upaniṣad prezintă metode pentru revelarea misterioasei lumini spirituale, Lumina tuturor luminilor, care reprezintă fundalul ultim al ființei noastre. Practicile recomandate se referă în principal la conștientizarea luminii subtile. Marea eficiență a acestei învățături ezoterice constă în faptul că această conștientizare conduce foarte repede la samādhi, o stare în care saṃsāra (lumea fenomenală) este transcensă.

Focul. Unul dintre cele cinci tattva-e (elemente fundamentale) care alcătuiesc Cosmosul fizic. Termenul se referă și la căldura digestivă și psihosomatică, precum și la zeul focului din Vede. Vezi Tejas Tattva.

„Eu” — individualitatea. În general, aham se referă la personalitatea limitată. Totuși, în Shaivismul din Kashmir, desemnează Subiectul Pur Ultim, Sinele transcendent, Śiva.

„Eu sunt Absolutul (Brahman).” Una dintre cele patru mahāvākya (marile afirmații) ale Upaniṣad-elor.

(Ahaṃkāra): Literal, „făuritorul lui «eu»”. Este egoul sau principiul individuației.

(Aham Sphuraṇa): Freamătul sau vibrația beatitudinii Conștiinței de Sine în Inimă. Este un termen folosit în învățăturile lui Ramana Maharshi.

(Aham Vṛtti): „Vârtejul lui «eu».” Tradus ca sentimentul de „eu”, sentimentul pur „Eu sunt”, simțul lui „eu” sau gândul „eu”, el reprezintă elementul ireductibil al oricărei cunoașteri, experiențe, percepții umane etc. Potrivit lui Ramana Maharshi, aham vṛtti are următoarele caracteristici esențiale: își are originea într-un loc numit Centrul Inimii, situat în partea dreaptă a pieptului. Este însăși sursa personalității, punctul de plecare ireductibil al tuturor experiențelor. Are tendința de a se identifica și de a se atașa de diferite experiențe. Tocmai această identificare „solidifică” conștiința egotică. Urmărirea lui înapoi până la sursă este o cale de a-l revela pe Ātman (Sinele Suprem).

(Ahiṃsā): Nonviolență. Prima dintre yama-ele prezentate de Patañjali. Pentru a practica ahiṃsā, nu este suficient doar să ne abținem de la violența fizică, ci trebuie să aducem conștientizare și asupra modurilor obișnuite în care îi judecăm și îi rănim pe ceilalți prin cuvinte sau mental. Patañjali recomandă să urmărim purificarea acestor tipare prin cultivarea unor tendințe pozitive precum compasiunea, curajul (remediul fricii agresive) și înțelegerea.

(Ājñā Cakra): „Centrul de comandă” (mental). Este al șaselea centru energetic al ființei umane, situat în mijlocul frunții. Ājñā reprezintă inteligența, pătrunderea profundă și legătura cu Mintea Cosmică. De asemenea, coordonează toate chakra-ele situate sub ea. Această chakra este numită astfel deoarece reprezintă nivelul de conștientizare și armonie la care este posibilă comunicarea directă de la minte la minte între două persoane. Ājñā chakra este cunoscută ca centrul siddhi-urilor (puteri psihice paranormale), printre care clarviziunea și telepatia. Ājñā chakra este și centrul de comandă, ceea ce înseamnă că cei care o trezesc dobândesc control asupra gândurilor, emoțiilor și prāṇa-ei. Ājñā chakra reprezintă un nivel elevat de conștientizare, nivelul la care vestigiile imperfecțiunii sunt arse. La acest nivel, mintea devine un instrument perfect pentru revelarea Sinelui.

(Ajñāna): Ignoranță; lipsă de cunoaștere. În sanscrită, prefixul „a” are sens negativ, astfel încât cuvântul înseamnă literalmente „fără înțelepciune”.

(Ākāśa): Strălucire. Termenul se referă la Eter, cel mai subtil dintre cele cinci tattva-e (elemente fundamentale) care alcătuiesc Cosmosul fizic. Derivat din rădăcina sanscrită kaś, care înseamnă „a fi vizibil” sau „a străluci”, ākāśa strălucește în toate direcțiile. Ākāśa mai înseamnă Spațiul Infinit, cerul și infinitul. Dincolo de desemnările sale fizice, ākāśa este un alt nume pentru Brahman (Realitatea Supremă).

Fără minte; transmental. Este starea extatică de iluminare în care manas (mintea) este transcensă. Este asociată stărilor de samādhi.

(Amṛta): Nemuritor; nepieritor. Amṛta desemnează nectarul nemuririi, deoarece eliberarea spirituală este echivalată cu eliberarea de moarte. Potrivit Śiva Saṃhitā, acest nectar divin are două forme: 1) una curge prin iḍā nāḍī și hrănește corpul; 2) cealaltă curge din candra (Luna), un centru energetic secret din cap, aducând transformare spirituală atunci când este orientată corespunzător.

(Ānandamaya Kośa): „Învelișul alcătuit din beatitudine”, corpul cauzal. Este al cincilea dintre cele cinci învelișuri care obstrucționează libertatea Sinelui Suprem. Îl determină pe jīva (sufletul individual) să se identifice cu corpul cauzal. În Taittirīya Upaniṣad, este identificat cu însăși Realitatea transcendentă, deși tradiția yoghină ulterioară îl consideră un văl fin în jurul Sinelui.

(Anāhata Cakra): Centrul „nelovit”, „nesunat”. Numele se referă la faptul că śabda Brahman (sunetul cosmic) este auzit mai ales la acest nivel. Acest sunet începe în Inimă ca OM, sămânța tuturor sunetelor. Este al patrulea centru energetic din ființa umană, situat în mijlocul pieptului. Este asociat elementului Aer și inimii, conferind iubire necondiționată, altruism, smerenie, afecțiune și emoții transpersonale. Anāhata chakra este sediul armoniei, al tendințelor benefice, al toleranței, sacralității, echilibrului și compasiunii. La acest nivel nu mai există atașament față de siguranță, plăcerile lumești, onoruri sau statut social, deoarece forța motivatoare este iubirea. Iubirea necondiționată răsare în Anāhata chakra.

(Ānanda): Beatitudine Pură; beatitudine spirituală. Ānanda este fericirea absolută, fără obiect și fără sfârșit. Ea exprimă natura lui Brahman (Realitatea Supremă). Această beatitudine provine din aceeași sursă ca sat (Existența Pură) și cit (Conștiința Pură). Beatitudinea Supremă, bucuria fără sfârșit și încântarea sunt însăși strălucirea Inimii Spirituale. Ānanda nu este doar emoția de a fi fericit, care de obicei conduce la nefericire atunci când dispare. Nu este fericirea opusă nefericirii. Avem tendința de a ne agăța de lucrurile care ne fac fericiți, încercând să le controlăm, și tocmai astfel ajungem să le alungăm. Fiind inseparabilă de sat și cit și de aceeași natură cu ele, ānanda apare spontan, nu la comandă. Ea se revelează numai în abandonul total în Inima Spirituală.

(Ānandamaya Kośa): „Învelișul alcătuit din beatitudine”, corpul cauzal. Este al cincilea dintre cele cinci învelișuri care obstrucționează libertatea Sinelui Suprem. Îl determină pe jīva (sufletul individual) să se identifice cu corpul cauzal. În Taittirīya Upaniṣad, este identificat cu însăși Realitatea transcendentă, deși tradiția yoghină ulterioară îl consideră un văl fin în jurul Sinelui.

Ānandamayī Mā (1896–1982), născută Nirmalā Sundarī, provenea dintr-o familie brahmană săracă din Bengal. A fost venerată ca sfântă, guru și avatāra și a atras devoți din întreaga lume. Pentru ea, vocația supremă era aspirația către Realizarea Sinelui — tot restul era secundar. Principiul ei călăuzitor era: „Când Îl găsești pe Dumnezeu, te găsești pe tine însuți; iar când te găsești pe tine însuți, Îl găsești pe Dumnezeu.”

(Annamaya Kośa): „Învelișul alcătuit din hrană”, corpul fizic. Este cel mai puțin subtil dintre cele cinci învelișuri care obstrucționează libertatea Sinelui Suprem. Îl determină pe jīva (sufletul individual) să se identifice cu corpul fizic.

„Instrument interior” sau „organ intern”. Antaḥkaraṇa este expresia psihologică pentru totalitatea funcțiilor implicate în conștiința de veghe-vis. Aceasta include toate facultățile implicate în procesul cunoașterii lumii: intelectul — buddhi; „făuritorul lui eu” — ahaṃkāra; mintea subconștientă — citta; mintea senzorială, care procesează — manas.

Spațiul interior al Inimii, centrul mistic al ființei.

„Grație Divină” sau „binecuvântare”, catalizatorul și cauza oricărei treziri spirituale. Prin Grație, intuiția spirituală și iluminarea apar în mod firesc. În Hridaya Yoga, Grația nu este privită ca o energie exterioară, ci ca însăși esența Inimii Spirituale. Ea este spanda, Freamătul Sacru al Inimii.

(Apāna Vāyu): „Aerul care se îndepărtează”, unul dintre cele cinci vāyu-uri (sufluri vitale). Apāna vāyu este fluxul descendent și orientat spre exterior al energiei în corp. Este responsabil în principal de expirație și de eliminarea reziduurilor. Guvernează funcțiile eliminatorii (defecația, urinarea, menstruația, ejacularea și transpirația), precum și nașterea. Este localizat în principal în partea inferioară a corpului — de la organele genitale până la genunchi sau, alternativ, de la abdomen până la gambe ori chiar tălpi. Este o energie descendentă, folosită în Hatha Yoga pentru trezirea lui kuṇḍalinī śakti. Multe tehnici de prāṇāyāma inversează direcția fluxului lui apāna vāyu și îl unesc cu prāṇa vāyu. Potrivit Śiva Saṃhitā, apāna vāyu și prāṇa vāyu sunt cele mai importante două sufluri vitale. Unirea lor este considerată deosebit de importantă, producând efecte spirituale profunde. Apāna vāyu este asociat cu pṛthivī (elementul Pământ).

„A nu apuca, a nu acumula”, a cincea yama (restricție morală) enumerată în Yoga Sūtra lui Patañjali. Este îndrumarea adresată aspiranților pe calea yoghină de a trăi o viață simplă, luând doar ceea ce este necesar în fiecare moment. Aparigraha nu înseamnă să renunțăm complet la toate bunurile și să luăm vasul de cerșetor. Înseamnă să privim la ceea ce posedăm, la ceea ce avem cu adevărat nevoie și folosim și la ceea ce ar putea fi redistribuit celor care au o nevoie mai mare.

Elementul Apă, unul dintre pañca bhūta (cele cinci elemente care alcătuiesc Cosmosul material). Este sursa celor cinci lichide corporale: saliva, urina, sperma, sângele și transpirația. Simbolul său este o semilună argintie sau albă. Apas tattva este asociat cu Svādhiṣṭhāna chakra.

(Ardhanārīśvara): „Domnul pe jumătate femeie”, o reprezentare tradițională a lui Śiva jumătate masculin, jumătate feminin, sugerând integrarea polarității, unirea dintre principiul masculin și principiul feminin. Împreună cu Hākinī Devī, este divinitatea tutelară a lui Ājñā chakra. Ardhanārīśvara ilustrează faptul că Śakti este inseparabilă de Śiva. Unirea acestor principii este matricea întregii Creații. Jumătatea masculină a lui Ardhanārīśvara are pielea albastră ca camforul. Ține un trident în mâna dreaptă. Partea feminină a lui Ardhanārīśvara este roz. Poartă un sari roșu, iar în jurul gâtului și brațelor are podoabe aurii strălucitoare. Ține un lotus roz, simbol al purității. Orice dualitate a încetat — Ardhanārīśvara este o ființă completă, autoemanată și strălucitoare, având control asupra minții și prāṇa-ei.

Dumnezeu sub forma lui Arunācala, un deal sacru din Tiruvannamalai, India. Cuvântul este o contragere dintre Arunācala și Īśvara (Domnul).

(Āsana): Postură (în special o postură yoga); ședere. Este aspectul yoga cel mai familiar celor din Occident. Totuși, poate este mai puțin înțeles faptul că practica asana-elor nu urmărește doar binele corpului fizic, ci și cultivarea unei stări meditative profunde în care corpul, mintea și sufletul sunt aduse într-o frumoasă armonie. În Yoga Sūtra, Patañjali definește asana ca „o postură stabilă, fermă și confortabilă” (2:46) și afirmă că „practica asana-ei este însoțită de dizolvarea efortului și de meditația asupra Infinitului” (2:47). Astfel, asana desemnează o postură fizică în care aspiranții rămân și meditează asupra Naturii lor Supreme. În fiecare asana putem dinamiza anumite chakra-e (centre energetice) și, astfel, intrăm în rezonanță cu energii care există atât în microcosmos, cât și în macrocosmos. Pe măsură ce învățăm să folosim asana-ele pentru a trezi energiile universale din noi, putem lucra și la dezvoltarea unor aspecte psihologice precum determinarea, iertarea, creativitatea și intuiția.

O atitudine de conștientizare a Inimii Spirituale, folosind conștientizarea lui madhyamā prāṇa (pauzele de la sfârșitul inspirației și expirației) drept reper. Este, așa cum menționa Swami Lakshman Joo: „Răsărirea treptată, în aspirantul spiritual, a conștientizării care strălucește în punctul central aflat între inspirație și expirație.” Astfel, a fi așezat în asana interioară înseamnă a fi stabilizat în conștientizarea Liniștii Inimii Spirituale. Este o poartă către echilibrul perfect, prin care trecem dincolo de manifestare, polaritate și chakra-e, până acolo unde Ātman (Sinele Suprem) este revelat.

(Āśrama): Schit; sihăstrie. Așezământul și familia spirituală care se formează în jurul unui înțelept sau guru.

(Aṣṭāṅga Yoga): „Yoga celor opt ramuri”, calea descrisă de Patañjali în Yoga Sūtra. Se referă la opt aṅga-uri (membre/ramuri): yama — restricții morale; niyama — discipline; āsana — posturi fizice; prāṇāyāma — controlul respirației și al energiei; pratyāhāra — retragerea simțurilor; dhāraṇā — concentrare; dhyāna — meditație; samādhi — starea beatifică de unire dintre subiect și obiect.

(Asmitā): „Eu-sunt-itate”, sentimentul de a fi doar o entitate personală. Este simțul egoului. Potrivit Yoga Sūtra, asmitā este una dintre cele cinci kleśa-e (cauze ale suferinței). Ea reprezintă limitarea conștiinței egotice. Așa cum spune Patañjali în Yoga Sūtra (2:6): „Eu-sunt-itatea (asmitā) este aparenta identificare a puterilor vederii [adică instrumentele cunoașterii — organele de simț și mintea] cu Văzătorul [adică Sinele Suprem, Conștiința Martor].”

„Nonfurt” sau „a nu fura”, a treia yama (restricție morală) recomandată de Patañjali. A fura înseamnă a lua ceva ce nu îți aparține sau care nu ți-a fost oferit în mod liber. Dorința de a lua bunurile, proprietățile sau însușirile altcuiva își are rădăcina în gelozie, nesiguranță, competiție, dorința de a poseda ori sentimentul de sărăcie sau de insuficiență.

Expresia naturală a unei Conștiințe care nu este preocupată să obțină un lucru sau altul. Este o atenție impersonală, liberă de atașamente; este atenția Conștiinței Martor. Prin urmare, ea nu se pierde în cunoașterea unui obiect, ci păstrează conștientizarea Inimii Spirituale, sursa atenției înseși.

Observarea gândurilor, emoțiilor, senzațiilor și acțiunilor care apar în noi și în jurul nostru, rămânând detașați, nereactivi și conectați la Inimă. Această atitudine este exprimată prin conceptul de Atenție Deschisă. Atitudinea Martorului înseamnă a ne așeza într-o stare de calm și pace, astfel încât observatorul din noi să poată apărea în mod firesc. Atunci când aceasta nu se produce spontan, practica poate implica reamintirea constantă a întrebării „Cine sunt eu?”.

(Ātman): Sinele transcendent. Etimologia lui ātman îi arată limpede sensul, deoarece prefixul a- este o negație, iar tma înseamnă „întuneric”. Prin urmare, ātma sau ātman înseamnă „opusul întunericului” sau „strălucitor”. Ca atare, este un concept-cheie al metafizicii hinduse. Ātman este aspectul nemuritor și imuabil al existenței muritoare. El este substratul fiecărui obiect al Creației, inclusiv al ființei umane. Sinele nu poate fi văzut, perceput, atins sau cuprins, deoarece El este Văzătorul, Observatorul, Cel care sălășluiește în toate ființele întrupate și Făptuitorul tuturor lucrurilor. Cu alte cuvinte, Sinele se revelează numai Sieși. Nu este implicat niciun act finit de cunoaștere. Este Revelația Supremă. În acest fel, Sinele devine subiectul, obiectul și mijlocul experienței.

Aprofundează: Ātman și Brahman, în viziunea nonduală

(Ātmā Nivedana): „Ofrandă de sine”, unul dintre aspectele Bhakti Yoga-ei (yoga devoțiunii). Înseamnă abandonarea totală a egoului și adorarea necondiționată a Divinului (abandonul în Dumnezeu). Prin ātmā nivedana, devotul intră în corpul nemuritor al lui Dumnezeu — o abandonare totală a conștiinței individuale. Această condiție se întâlnește mai ales în samādhi (stări de extaz). Este una dintre cele nouă aṅga-uri (ramuri) ale Bhakti Yoga-ei expuse de Rūpa Gosvāmin (maestru spiritual devoțional al tradiției Vaiṣṇava) în lucrarea sa Bhakti Rasa Amṛta Sindhu („Oceanul esenței nemuritoare a devoțiunii”).

(Ātmā Pratyabhijñā): „Recunoașterea Sinelui”, se referă la starea de iluminare în care adepții își recunosc Adevărata Natură drept Sinele Ultim sau Realitatea sub forma lui Śiva.

(Ātmā Svarūpa): Literal, „forma Spiritului”. Termenul este folosit pentru a indica faptul că Universul nu are o realitate intrinsecă, ci există numai ca manifestare a Spiritului.

O atitudine esențială recomandată în Hridaya Yoga. Este atitudinea de a îmbrățișa, fără contracții, orice eveniment exterior sau interior. Se bazează pe capacitatea de a fi înrădăcinați în Conștiința Martor, adevărata esență a ființei noastre. Această deschidere este simultan exterioară (către diferitele circumstanțe ale vieții) și interioară (către Inima Spirituală).

Un mecanism obișnuit sau o formă de ignoranță prin care oamenii se înșală pe ei înșiși și tind să uite valorile esențiale ale existenței. Adesea, oamenii trăiesc în compensare, știind că, deși stilul lor de viață nu este ceea ce își doresc cu adevărat, puținele plăceri și dorințe pe care viața lor agitată le poate oferi sunt totuși o modalitate de a uita incapacitatea de a privi în față superficialitatea propriei realități și de a se angaja într-o călătorie mai profundă. Vairāgya (nepătimirea, detașarea) și abhyāsa (practica spirituală) sunt remediile yoghine pentru acest mod de a trăi. Vairāgya este abandonarea valorilor false, a filtrelor mentale și a dogmelor care creează o interpretare incorectă a lucrurilor și generează o relație eronată cu lumea și cu tot ceea ce ne înconjoară. Proiecțiile mentale și percepțiile false sunt cauza atașamentelor și aversiunilor noastre, a preferințelor și antipatiilor. Când ne eliberăm de norul obiceiurilor, prejudecăților și atașamentelor și începem să practicăm Introspecția, apare o consonanță naturală cu toate valorile care radiază din Inima Spirituală. Astfel încetăm să mai trăim în compensare.

Aurobindo Ghose (1872–1950) s-a născut în India, într-o familie bengaleză înstărită. A fost un renumit yoghin, profesor, filosof și scriitor. În timp ce era închis pentru scrierile sale împotriva dominației britanice în India, a trăit o profundă transformare spirituală care l-a determinat să renunțe la viața politică pentru a se dedica căutării spirituale. S-a stabilit la Pondicherry (astăzi Puducherry), unde a scris foarte mult și a dezvoltat o abordare cunoscută drept „Yoga Integrală”. Împreună cu colaboratoarea sa spirituală Mirra Alfassa („Mama”), a fondat Sri Aurobindo Ashram. Învățăturile lor urmăresc transformarea prin evoluție conștientă, ajutând oamenii să-și integreze dimensiunile fizică, mentală și spirituală pentru a manifesta Divinul pe Pământ.

(Avalokiteśvara): „Domnul care privește în jos” este Bodhisattva Compasiunii Universale. Numele este tradus metaforic drept „Cel care aude strigătele lumii” și reprezintă un exemplu de compasiune desăvârșită. Avalokiteśvara ascultă și simte durerea și suferința lumii. El întruchipează compasiunea tuturor Buddha-șilor (ființelor trezite). Cu mult timp în urmă, a făcut legământul de a nu intra în nirvāṇa până când nu va fi ajutat fiecare ființă de pe Pământ să atingă nirvāṇa (eliberarea de suferință).

(Avatāra): Încarnare; avatar; coborârea lui Dumnezeu într-o formă lumească; o manifestare divină, de obicei o manifestare a lui Viṣṇu (Dumnezeu în ipostaza de Păstrător și Susținător al Cosmosului).

(Avidyā): „Necunoaștere” sau „ignoranță”, sinonim al lui ajñāna, desemnând ignoranța spirituală. Potrivit Yoga Sūtra, este prima și cea mai importantă dintre cele cinci kleśa-e (cauze ale suferinței care leagă ființele umane de ciclul renașterilor). De fapt, ea este cauza-rădăcină a celorlalte patru kleśa-e. În Yoga Sūtra (2.5), Patañjali spune: „Ignoranța (avidyā) înseamnă a vedea ceea ce este etern, pur, plin de bucurie și aparținând Sinelui drept efemer, impur, dureros și aparținând non-sinelui (anātman).”

Înțelegere intuitivă, liberă de orice gând sau expresie mentală.

(Āyurveda): Sistemul tradițional hindus de medicină.

Un mare yoghin din vechime care, potrivit unor căutători spirituali, încă apare uneori în anumite zone ale regiunii himalayene din India. Legendele afirmă că s-a născut în planul fizic la 30 noiembrie 203 d.Hr. La vârsta de unsprezece ani s-a alăturat unui grup de asceți rătăcitori. Astfel l-a întâlnit pe Boganatar, un mare maestru de Siddha Yoga. Boganatar l-a trimis la un alt maestru yoga, Aghastyar. Deși avea doar unsprezece ani, Babaji a început un tapas intens. În a patruzeci și opta zi de post și meditație, Aghastyar i s-a revelat lui Babaji și a început să-l învețe (în principal Kriyā Yoga și tehnici de prāṇāyāma). Aceste practici i-au permis lui Babaji să atingă rapid starea de sarūpa samādhi (condiția în care yoghinul transsubstanțiază corpul fizic).

Zeița Paralizatoare, a opta dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele ei provine din cuvintele sanscrite bagala, o deformare a rădăcinii valga, care înseamnă „frâu”, și mukha, care înseamnă „față”. Prin urmare, Bagalāmukhī înseamnă literalmente „cea al cărei chip are puterea de a captura”. Numele lui Bagalāmukhī se referă la puterea ei de a stupefia, opri sau paraliza. Ea este puterea de a opri în cursul său orice mișcare, acțiune, gând sau cuvânt. Astfel, ne deschide către natura inefabilă a momentului prezent. Puterea ei paralizatoare se aplică mișcării, gândului și inițiativei.

A contracta; a ține; a strânge; a bloca. Bandha-ele sunt o clasă de tehnici Hatha Yoga care urmăresc să fixeze prāṇa în anumite zone și să-i redirecționeze fluxul în suṣumṇā nāḍī. Bandha-ele ne sprijină în trezirea, acumularea și controlul energiilor subtile în scopul transformării spirituale. Ele induc și o stare de pratyāhāra (interiorizare), care în cele din urmă ne poate ajuta să depășim dualitatea. Bandha-ele implică contracția musculaturii în anumite zone ale corpului. Există trei bandha-e: mūla bandha (contracția mușchilor din zona perineului), uḍḍīyāna bandha (o contracție în zona abdominală) și jālandhara bandha (blocarea gâtului).

(Bhagavad Gītā): „Cântecul Divin” sau „Cântecul lui Dumnezeu”. Probabil cea mai studiată scriptură hindusă, ea transmite învățăturile lui Kṛṣṇa, al optulea avatāra al lui Viṣṇu. Face parte dintr-un text epic mai amplu, Mahābhārata.

Dumnezeu; Domnul. Forma substantivală a adjectivului bhagavad (sfânt sau divin), este un cuvânt folosit frecvent cu sensul de „Dumnezeu”. Termeni precum Īśvara, Brahmā, Viṣṇu, Śiva și alte nume pentru diferitele aspecte ale lui Dumnezeu sunt mai tehnici sau filosofici. În conversația obișnuită, oamenii spun fie Bhagavān (Dumnezeu), fie Swami (Domnul). Termenul Bhagavān este folosit în mod obișnuit pentru a li se adresa acelor puțini mari înțelepți recunoscuți ca fiind complet Una cu Dumnezeu.

„Călugărița brahmană.” O ascetă adeptă a Tantra Yoga-ei și a Vaiṣṇavismului. Împreună cu Totapuri, ea a fost unul dintre cei doi principali maeștri spirituali ai lui Ramakrishna. Când l-a întâlnit în 1861, Ramakrishna trăise deja numeroase stări mistice, dar îi lipseau cunoașterea teoretică și practică necesare pentru a-și stabiliza realizările. Se spune că, atunci când l-a întâlnit, Bhairavī a izbucnit în lacrimi și a spus: „Fiul meu, te caut de mult timp.” L-a ghidat pe Ramakrishna timp de trei ani, perioadă în care l-a inițiat în practici tantrice ce conduceau la comuniunea spirituală.

(Bhajana): Imn devoțional. (Din sanscritul bhaj, „a adora”.) De obicei o singură persoană cântă un bhajan, în timp ce kīrtan-ul are forma chemare-răspuns — liderul cântă, iar saṅgha (comunitatea) răspunde. În kīrtan, oamenii de regulă stau în picioare și dansează, pe când la bhajan-e stau așezați. Prin urmare, principala diferență dintre aceste două forme de cânt devoțional este că bhajan-ele sunt de obicei interpretate de un solist, în timp ce kīrtan-ul implică participarea audienței.

Devot. O persoană care își deschide Inima și se abandonează lui Dumnezeu prin iubire și devoțiune. Un adept al Bhakti Yoga-ei. Ramakrishna spunea: „Dumnezeu există în toate ființele. Cine este, atunci, un devot? Acela a cărui minte rămâne în Dumnezeu. Dar aceasta nu este posibil cât timp există egoism și vanitate. Apa Grației lui Dumnezeu nu se poate aduna pe movila înaltă a egoismului. Ea curge la vale.”

Devoțiune; iubire. Termenul derivă din rădăcina bhaj, care înseamnă „a participa la”. El desemnează „implicare iubitoare și devoțiune”. Bhakti este tradus de obicei prin „devoțiune” și este înțeles ca adorarea Divinului de către om. Totuși, termenul sanscrit bhakti exprimă mai exact o iubire reciprocă — intimitatea iubirii împărtășite. Dar această „împărtășire” nu se referă la sentimentul, adesea trăit în iubirea personală, că dacă iubim pe cineva, acesta „trebuie” să ne răspundă iubindu-ne. „Iubirea împărtășită” se referă la Iubirea Divină, o iubire care este întotdeauna reciprocă deoarece indică aceeași Realitate — Iubirea, pură și simplă. Este reciprocă și pentru că radiază din aceeași Inimă Divină.

„Calea devoțiunii și adorării Divinului” înseamnă iubire necondiționată pentru Divin și a ne pune credința în Dumnezeu. Dialogurile lui Kṛṣṇa cu Arjuna din Bhagavad Gītā exemplifică această cale. Gītā spune că eliberarea poate avea loc și fără devoțiune dacă practicăm detașarea — adică să fim în lume fără a fi atașați de ea. Eliberarea accesibilă prin devoțiune este de un ordin superior. Prin „trezirea către divinul Kṛṣṇa”, yoghinul atinge eliberarea. Cei care urmează această cale personifică Absolutul ca zeu, zeiță, Mamă Divină sau altă reprezentare specială. Ei își dedică viața și acțiunile lui iṣṭa devatā (divinitatea tutelară) sau lui Dumnezeu, prezent în Inima lor ca Tată, Mamă sau Iubit Divin. Își cântă adorarea, scriu poeme sau dansează — cufundați în extazul iubirii.

Alteritate. Vezi Abheda.

Zeița Spațiului, a patra dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele sanscrit Bhuvaneśvarī provine din bhuvana, care înseamnă „lume”, și Īśvarī, „Zeița Supremă” sau „Mama Supremă”. Prin urmare, Bhuvaneśvarī este Mama Supremă a lumilor. Ca ākāśa (Eter), ea nu doar creează lumile, ci le și susține, sprijină și hrănește. Este o forță atotpătrunzătoare, susținătoarea spațiului. Un alt nume al lui Bhuvaneśvarī este māyā. Cuvântul māyā provine din rădăcina mā, „a măsura” — prin acțiunea lui Bhuvaneśvarī, incomensurabilul este măsurat ca spațiu. În Vede, Bhuvaneśvarī este cunoscută ca Aditi — Marea Mamă Cosmică, infinită și indestructibilă. Ea este spațiul primordial, originea întregii manifestări și matricea cosmică. Lumina prinde viață în ea și, de aceea, ea este mama tuturor sorilor și a divinităților solare. Mama Divină Bhuvaneśvarī creează spațiul pentru ca toate lucrurile din lumea manifestată să poată apărea.

(Bīja): Sămânță; sursă; punct. Termenul se referă în principal la tendințele subconștiente. Bīja reprezintă simbolic și obiectul concentrării. În stările de samādhi „cu sămânță” există întotdeauna un obiect către care ne orientăm mintea. Tradiția yoghină afirmă, în general, și că orice obiect perceput ca fiind diferit de cel care îl percepe (Subiectul cunoscător) este, în ultimă instanță, o bīja (sămânță) a suferinței, indiferent câtă fericire aduce pe moment. Prin urmare, în cele mai profunde stări spirituale, conștiința limitată asociată oricărui tip de obiect și chiar tendințele subconștiente trebuie transcense pentru a aprofunda starea de nirbīja samādhi (samādhi fără tendințe subconștiente latente). În contextul Hatha Yoga, bīja reprezintă punctul central al unei chakra-e (centru energetic).

(Bīja Mantra): „Silabă-sămânță”, o silabă sau un grup de silabe ori foneme, de obicei lipsite de un sens evident. Tocmai de aceea, ele sunt dincolo de orice limbă. Nu este nevoie să cunoaștem sau să învățăm o limbă precum hindi ori sanscrita pentru a folosi o mantra. Un exemplu de bīja mantra este OM. Adesea, bīja mantra-ele exprimă chintesența unei mantra-e lungi și a divinității corespunzătoare (căreia îi este atribuită, de asemenea, o mantra lungă). Astfel, bīja mantra este vibrația-rădăcină care reprezintă natura esențială a divinității.

Picătură; punct; sămânță; esența unei energii sau a unui fenomen; punctul de deasupra mantrei OM, sugerând transcendența. În Āyurveda, reprezintă sperma și energia vitală a ființei umane. Potrivit tradiției yoghine, bindu (înțeles ca energie subtilă) poate fi experimentat și controlat la două niveluri diferite: organele reproductive (sediul bindu-ului fizic) și bindu visarga (sediul nectarului subtil bindu), în cap.

(Brahmā): Domnul Creației; Dumnezeu în ipostaza de Creator. Īśvara (Dumnezeul Personal) este conceput ca având un aspect întreit: Brahmā (Creatorul), Viṣṇu (Păstrătorul) și Śiva (Distrugătorul).

(Brahmacarya): „Adorarea Supremului”, „a trăi în Brahman”, „a trăi sub îndrumarea lui Brahman” sau „a-l urma pe Brahman”. Este uneori tradus ca „a trăi o viață de sfințenie și adorare”. Este a patra yama (restricție morală) recomandată de Patañjali. Există, în esență, două moduri de a înțelege brahmacarya: în hinduismul indian convențional, brahmacarya însemna atitudinea de renunțare la orice activitate sexuală. În Tantra Yoga, brahmacarya înseamnă continență sexuală, controlul energiei sexuale. Este de asemenea înțeleasă ca autocontrol, celibat și „castitate în gând, cuvânt și faptă”. Brahmacarya este o îndrumare generală de a cultiva un nivel excelent de stăpânire de sine și control în viață.

(Brahmā Granthi): „Nodul lui Brahmā”, prima contracție energetică și psihică ce împiedică fluxul liber al prāṇa-ei (energiei) în ființa umană. Un asemenea nod este văzut ca o încâlcire de nāḍī-uri (canale energetice). Este situat în Mūlādhāra chakra și simbolizează atașamentul față de lumea materială. Este legat de instinctul de supraviețuire, impulsul de procreare, tendințele instinctuale, pasivitate, dorință și tamas (inerție). Când Brahmā granthi este străpuns (sau transcens), kuṇḍalinī poate urca dincolo de Mūlādhāra chakra fără a mai fi reținută de atracțiile și tiparele instinctuale ale personalității. Vezi Granthi, Viṣṇu Granthi și Rudra Granthi.

„Unul fără al doilea.” Brahman nu este doar principiul și Creatorul (ca Dumnezeu) a tot ceea ce există, ci este și pe deplin prezent în fiecare ființă. Brahman este concepția cea mai înaltă și ultimă, Absolutul, despre care nimic nu poate fi afirmat, deoarece orice afirmație ar reprezenta o limitare. Prima etapă a manifestării lui Brahman este Īśvara (Dumnezeul Personal).

Aprofundează: Brahman în lotusul Inimii — Kaivalya Upaniṣad

(Brahmāṇḍa): „Oul Cosmic”, simbol universal al sursei întregului Cosmos. În India, ca și în multe alte mitologii — greacă, egipteană, chineză etc. — Universul este reprezentat tradițional ca un ou. În yoga, urmând principiul corespondenței, și ființa umană poate fi reprezentată ca un ou, sugerând integralitatea și deplinătatea ei.

„Apertura lui Brahmā”, deschiderea lui suṣumṇā nāḍī (canalul energetic central) în creștetul capului. Aici polaritatea dintre iḍā nāḍī și piṅgalā nāḍī se dizolvă în Conștiința Unității. Deasupra lui brahmarandhra se află Sahasrāra, unde nu mai există polaritate. Brahmarandhra este punctul terminal al lui suṣumṇā nāḍī și corespunde fontanelei în corpul fizic.

Hindușii sunt împărțiți în mod tradițional în patru varṇa (caste), dintre care brahmanii sunt considerați cei mai înalți. Ei sunt preoții și învățătorii, dedicați unei vieți de spiritualitate și învățătură sacră.

(Bṛhadāraṇyaka Upaniṣad): „Marea Upaniṣad a Pădurii” este probabil cea mai veche Upaniṣad, iar primele sale secțiuni ar putea data din jurul anului 1500 î.Hr. Această lucrare conține prima formulare clară a doctrinelor renașterii și eliberării.

„Cel Trezit.” În buddhism, termenul se referă la orice înțelept care s-a trezit la Realitatea Supremă. Termenul îl desemnează, de asemenea, în mod specific pe fondatorul buddhismului, Gautama Buddha.

„Intelectul”, un instrument al discernământului, o capacitate de judecată. Este numit și „mintea superioară”, deoarece aduce puterea înțelepciunii. Este aspectul cel mai înalt al lui antaḥkaraṇa (organul interior), care determină, decide și ajunge la o concluzie logică în legătură cu orice act de cunoaștere sau experiență. În desfășurarea cosmică a Creației, buddhi produce ahaṃkāra (principiul egoului). El ne determină atitudinile intelectuale, ne întărește convingerile și face posibilă înțelegerea. În unele Upaniṣad-e, buddhi este considerat superior minții raționale deoarece este atras direct către Ātman (Sinele Suprem), nu către obiectele iluzorii. Din acest motiv, este numit și Inima, văzută ca un instrument ce creează condițiile pentru cunoașterea directă. Buddhi face posibilă cunoașterea spirituală.

„Al patrulea”, termen din Vedānta care se referă la Sinele transcendent, dincolo de cele trei stări obișnuite de conștiință: veghe, vis și somn profund.

Veghea, visul, somnul profund și turīya (a patra stare, starea iluminării). În general, întreaga știință occidentală pornește de la reperul stării de veghe a conștiinței. Din această perspectivă, somnul și visele apar ca fenomene psihofizice analizate din punctul de vedere al conștiinței de veghe. Toate celelalte stări — visul, somnul profund etc. — sunt analizate din această perspectivă. Advaita Vedānta afirmă că starea de veghe a conștiinței este doar un punct de referință relativ, nu absolut. Starea de veghe nu este Realitatea ultimă, absolută. Stările de vis și somn profund sunt o a doua și o a treia dimensiune a Conștiinței Pure. Astfel putem înțelege mai ușor caracterul relativ al stării de veghe. Aici, Conștiința Pură, așa cum este revelată în turīya, este adevăratul reper continuu.

Obiectul meditației situat în mijlocul pieptului, la o lățime de deget spre dreapta. Este locul de conștientizare recomandat de Ramana Maharshi și reprezintă unul dintre cele trei repere ale Meditației Hridaya. În general, conștientizarea zonei pieptului este o practică simplă, directă și fundamentală. Ea poate fi întâlnită ca element important în sufism, creștinism și iudaism. Centrul Inimii este o poartă „sui generis” către inefabil.

(Caitanya): Conștiință; capacitate de a simți și a percepe.

(Cakra): Plex; roată; vortex. Se referă la diferite centre din anatomia subtilă a ființei umane, cunoscute sub diverse nume, printre care centre pranice, centre psihice, centre psihoenergetice și centre cerebrospinale. Ele corespund diferitelor niveluri ale Conștiinței. Tradiția yoghină menționează diferite sisteme de chakra-e, dintre care sistemul celor șase chakra-e este cel mai răspândit. Acesta include Mūlādhāra, Svādhiṣṭhāna, Maṇipūra, Anāhata, Viśuddha și Ājñā. Este descris și un al șaptelea centru, Sahasrāra, dar acesta nu este considerat o chakra. Aceasta se datorează nu doar integralității energiei pe care o reprezintă, ci și faptului că este considerat „sediul lui Śiva” și „lăcașul Conștiinței Supreme” — el exprimă nu numai energia imanentă, ci și transcendența.

(Candra): Luna. Expresia energiei feminine, pasive. Guvernând noaptea, este legată de transcendență și inefabil. Este adesea numită soma (nectarul sau elixirul care dă viață, euforie și longevitate). Ea este cupa așezată pe cer care conține băutura zeilor — o ambrozie înălțătoare. Luna însuflețește și, de asemenea, vindecă, motiv pentru care este cunoscută ca „Stăpâna plantelor medicinale” (și, mai general, a plantelor), oṣadhi pati. Ca un balsam blând și milostiv, razele ei argintii liniștesc și mângâie, inspirând calm și reverență.

(Cidākāśa): Eterul sau „spațiul” Conștiinței; asmitā („Eu-sunt-itate”); spațiul spiritual la nivelul lui Ājñā chakra sau în Inimă; Brahman.

Zeița Curajului Nesfârșit și a Forței Fulgerătoare, a șasea dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele ei înseamnă literalmente „cea cu capul retezat”. Ea este puterea divină care conduce ființa umană dincolo de minte, dincolo de identificarea „eu sunt corpul”, pentru a revela esența Conștiinței Pure. A fi fără cap este o metaforă tantrică pentru transcendența minții. Imaginea zeiței decapitate are un impact mai dramatic asupra psihicului nostru și îi transmite semnificația mai limpede decât ar face-o o formulare pur teoretică.

(Cit): „Conștiința Pură”. Acest termen este folosit în yoga și Vedānta pentru a desemna Conștiința pură, transcendentă și universală. Prin cit, sat (Existența Pură) devine conștientă de Sine. Existența Pură nu poate fi cu adevărat prezentă dacă nu este conștientă de propria Existență. Ființarea și Conștiința sunt unite într-o interdependență reciprocă. Pentru ca Conștiința să fie prezentă, ea trebuie să Fie. Cu alte cuvinte, trebuie să existe sat (Ființarea). Pentru a trăi însuși faptul propriei noastre Ființări, Conștiința trebuie să fie prezentă pentru a experimenta această Ființare.

Întrebarea folosită în Introspecție, metoda de meditație recomandată de Ramana Maharshi. Această întrebare este folosită în Meditația Hridaya ca indicator către Realitatea inefabilă a ființei noastre.

Lumina pură a Conștiinței.

Conștientizarea tăcută cea mai intimă, care ne dă sentimentul că existența este și continuă chiar și în absența gândurilor, senzațiilor, emoțiilor etc. Acest tip de Conștiință Pură, liberă de orice obiect, a fost în general ignorat în filosofiile occidentale. Este observatorul imparțial al gândurilor, emoțiilor, senzațiilor, corpului, acțiunilor etc. Potrivit tradiției advaita (nonduale), o acțiune este cu adevărat conștientă atunci când mintea și, implicit, conștiința individuală (împreună cu toate filtrele sale) sunt transcense, în sensul că nu mai există un observator individual, niciun obiectiv personal, nicio așteptare și nicio raportare la memorie sau la o anumită autoritate.

(Ḍākinī): Divinități feminine iluminate și nemuritoare care acționează ca muze ale practicii spirituale. Ḍākinī-ele păzesc misterele mai profunde ale Sinelui, reprezentând inspirația și înțelegerea nonconceptuală și împingând aspiranții să transcendă dualitatea și să treacă dincolo de barierele către iluminare. Ḍākinī-ele pot fi asemănate cu îngerii sau cu alte ființe supranaturale și reprezintă simbolic înțelepciunea primordială. Ele ne pun la încercare conștientizarea și dedicarea față de sādhanā (practica spirituală). O practicantă spirituală care a atins anumite înțelegeri, dar nu este încă pe deplin eliberată de saṃsāra, este considerată o ḍākinī lumească.

(Daśa Mahā Vidyā Yoga): „Yoga celor Zece Mari Înțelepciuni”, care constă în adorarea celor zece energii fundamentale ale manifestării și ale vieților noastre. Energiile Universale ale eternității, compasiunii, spațiului, cunoașterii, iubirii, frumuseții, purității, vidului, curajului, sacrificiului, fascinației, opririi, transformării, concentrării, armoniei, vindecării, splendorii, bogăției, abundenței și celebrării sunt câteva dintre aspectele celor zece Mahā Vidyā. Ele pot fi trezite în aspirant prin ritualuri, meditații asupra mantra-elor (cuvinte sacre) și yantra-elor (diagrame sacre) și alte tehnici specifice.

Ființă divină, celestă.

(Dhāraṇā): „Concentrarea”, a șasea ramură a Aṣṭāṅga Yoga-ei lui Patañjali. Este una dintre etapele interioare. Cuvântul dhāraṇā provine din rădăcina dhṛ, „a ține”. În Yoga Sūtra (III:1), Patañjali descrie concentrarea drept „fixarea conștiinței (minții) într-un singur loc”. Acest „loc” poate fi fizic (un obiect material, precum flacăra unei lumânări sau o floare), energetic (o chakra, centru energetic, sau un nāḍī, canal energetic) ori un gând, o imagine, un sunet, o lumină sau o mantra repetată mental. Concentrarea poate fi interioară sau exterioară, iar practica poate fi realizată cu ochii deschiși sau închiși.

Ordine Divină; justețe; virtute universală; lege spirituală. Dharma reprezintă legile naturale ale Universului, inerente structurii Realității, care în același timp sugerează datoria noastră firească. Atunci când urmăm dharma, ne vedem ca instrumente „sui generis” în „orchestra” Universului. Odată cu aceasta apar acceptarea, smerenia și renunțarea. Este o atitudine care spune: „Nu pot face ceea ce a făcut Einstein, dar nu îmi pare deloc rău. Sunt împlinit, iar Inima mea radiază bucurie pentru că, tocmai prin această acceptare, smerenie și iubire, mă integrez în modul cel mai armonios în Univers.”

Zeița Vidului, a șaptea dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele ei provine din cuvintele sanscrite dhūma, „fum”, și vatī, „alcătuită din”. Literal, Dhūmāvatī înseamnă „cea fumurie” sau „cea alcătuită din fum”. Ea este cea care înghite Universul sub forma fumului. Ea este Vidul. Este singura zeiță care nu are un śakta (consort), deoarece este complet dincolo de dualitate.

(Dhyāna): Meditație; contemplație. Este a șaptea ramură a Aṣṭāṅga Yoga-ei lui Patañjali. Odată ce mintea a devenit focalizată într-un singur punct și poate rămâne în dhāraṇā (concentrare) având un singur obiect în atenție, ne deschidem în mod firesc către dhyāna. În dhyāna, fluxul atenției asupra unui obiect grosier sau subtil continuă spontan și fără forțare — am trecut de la efort la lipsa efortului, iar obiectul concentrării devine acum un obiect al fascinației profunde.

(Dīkṣā): Inițiere formală oferită de un guru unui discipol. Cuvântul dīkṣā provine din rădăcina do (dyati), cu sensul de „a tăia” sau „a distruge”. În inițiere, toate forțele limitatoare ale egoului sunt distruse pentru a revela Existența Pură.

(Doṣa): Umorile biologice sau energiile psihofiziologice descrise în Āyurveda. Există trei doṣa-e, numite vāta, pitta și kapha, iar fiecare este în principal o combinație a două dintre cele cinci bhūta-e (elemente). Împreună, doṣa-ele orchestrează toate activitățile care au loc în noi.

(Dṛṣṭi): Viziune; filosofie; mod de a privi. Poate însemna și „viziune globală” sau „viziune spirituală”. În tradiția yoghină există numeroase forme de convergență oculară și moduri de a privi, numite dṛṣṭi. Cele mai cunoscute sunt bhrūmadhya (privirea între sprâncene) și nāsāgra (privirea către vârful nasului). Dincolo de indicațiile tehnice privind modul exterior de a privi, yoghinii subliniază „stabilitatea viziunii”, care se referă la capacitatea de a „vedea” însăși esența noastră (Sinele) ca Martor Suprem al corpului, simțurilor și minții.

O împărțire în două în doctrinele spirituale sau filosofice; faptul de a recunoaște subiectul și obiectul ori două stări sau forțe complementare, dar opuse; starea de a percepe o separare între „eu” și „restul lumii”. Acest fals sentiment de separare dispare atunci când avem revelația Realității Unice.

(Dveṣa): Aversiune; ură; repulsie. Este una dintre cele cinci kleśa-e (cauze ale suferinței). În Yoga Sūtra (2:8), Patañjali o definește astfel: „Aversiunea (dveṣa) [este aceea care] se bazează pe experiențe dureroase.” Dveṣa este repulsia simțită față de orice persoană sau obiect care reprezintă pentru noi o sursă de durere ori nefericire. Repulsia și atracția sunt două fețe ale aceleiași monede. Căutarea plăcerii și evitarea durerii nu au constituit niciodată o cale spirituală validă. Ambele mențin ființa umană la nivelul minții, agățându-se de ceea ce este plăcut și respingând ceea ce nu este plăcut. Ambele orientează ființa către lumea exterioară, menținând iluzia că putem dobândi fericirea respingând ceea ce produce suferință și îmbrățișând ceea ce oferă plăcere. Dveṣa nu este decât rāga (atașamentul) în forma sa negativă.

Reformatoare dominicană, teolog, filosof scolastic și mistică, Sfânta Ecaterina de Siena (1347–1380) a avut o viață activă, dar scurtă, militând pentru readucerea papalității la Roma (din Avignon), susținând reforma clerului și îndrumând oamenii că pocăința și înnoirea pot avea loc prin „iubirea totală pentru Dumnezeu”. Ea a relatat o „căsătorie mistică” cu Iisus la vârsta de nouăsprezece ani și, la moartea sa, a lăsat în urmă sute de scrisori considerate opere importante ale literaturii toscane. Biograful ei afirmă că Hristos i-a cerut să părăsească viața retrasă de pietate și să intre în viața publică a lumii; a făcut-o, ajutându-i pe săraci și bolnavi până când a murit, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de treizeci și trei de ani.

Teolog, filosof și mistic german, Meister Eckhart (cca 1260–1328) a dobândit o profundă înțelegere a călătoriei sufletului și a Adevărului Suprem prin rugăciunea și contemplația creștină. A fost unul dintre cei mai influenți neoplatonicieni ai secolului al XIV-lea și a introdus numeroase concepte noi în metafizica creștină. Modul său de exprimare era simplu, dar abstract și suficient de îndrăzneț încât să fie judecat pentru erezie de Inchiziție, deși a murit înainte de pronunțarea verdictului.

(Ekāgra): „Unidirecționat”, o stare concentrată a minții, focalizată într-un singur punct. Potrivit Yoga Bhāṣya-ei lui Vyāsa, cel mai autoritativ comentariu la Yoga Sūtra, atunci când mintea dobândește capacitatea de a fi unidirecționată, meditația devine posibilă și începe adevărata practică yoga. Activitățile noastre interioare și exterioare nu mai constituie o distragere și ne putem concentra asupra sarcinilor cotidiene fără a fi tulburați sau afectați de alți stimuli. Ne putem odihni firesc în conștientizarea momentului prezent.

Traducerea engleză obișnuită pentru samādhi, sugerând sentimentul copleșitor de bucurie pe care yoghinul îl trăiește într-o asemenea stare. Totuși, cuvântul „extaz” provine din grecescul ekstasis, care înseamnă „a fi sau a sta în afara propriei persoane”. Prin urmare, termenul nu este foarte potrivit — în stările de samādhi (mai ales în formele de samādhi fără obiect, precum nirvikalpa), yoghinii nu sunt în afara lor înșiși, ci pătrund mai profund în interior. De asemenea, chiar dacă beatitudinea extatică însoțește de obicei stările de samādhi, ea nu este caracteristica lor principală. Cu toate acestea, în Hridaya Yoga folosim în continuare traducerea engleză obișnuită („ecstasy”/„extaz”) pentru formele inferioare de samādhi și aplicăm termenul „enstază” lui nirvikalpa samādhi.

Un exemplu de adevărat karma yoghin. A lucrat neobosit asupra lui însuși și pentru binele națiunii indiene. Urmărind idealul Karma Yoga-ei, Gandhi a renunțat complet la viața sa personală. A făcut-o cu seninătate, păstrând pe buze numele lui Dumnezeu, Rām. Și-a îmbrățișat destinul, având încredere că niciunul dintre eforturile sale spirituale nu putea fi vreodată pierdut, așa cum este, de fapt, promisiunea solemnă a Domnului Kṛṣṇa în Bhagavad Gītā — text pe care Gandhi îl citea zilnic pentru inspirație. Obișnuia să-i trimită pe oamenii „respectabili” veniți să-l ajute în nobila sa misiune să curețe toaletele, deoarece voia să-i învețe frumusețea Karma Yoga-ei — frumusețea abandonului, a servirii altruiste, fără atașament față de actul în sine.

(Gaṇeśa): Gaṇeśa este unul dintre cei mai iubiți zei ai hinduismului. Este cunoscut ca înlăturătorul obstacolelor, protectorul artelor și păzitorul noilor începuturi. Aduce noroc, prosperitate și succes. Se spune că este fiul lui Śiva și Pārvatī și este reprezentat cu cap de elefant. Se spune că Pārvatī, dorind să se îmbăieze, a creat un băiat și i-a încredințat sarcina de a păzi intrarea în încăperea ei de baie. Când soțul ei Śiva s-a întors, Gaṇeśa i-a refuzat accesul, iar Śiva, într-un acces de furie, l-a ucis pe băiat, decapitându-l cu sabia. Pārvatī a fost îndurerată, astfel încât Śiva și-a trimis războinicii să aducă capul primei creaturi moarte pe care o vor găsi; aceasta s-a dovedit a fi un elefant. Capul a fost atașat corpului, iar băiatul a fost readus la viață. Capul de elefant simbolizează o înțelepciune fără egal și dobândirea cunoașterii prin reflecție și ascultare. Datorită rolului său de păzitor al ușii mamei sale, Gaṇeśa este adesea așezat cu fața către intrări, pentru a-i ține departe pe cei nevrednici.

(Gheraṇḍa Saṁhitā): Scriptură yoghină scrisă spre sfârșitul secolului al XVII-lea de înțeleptul Gheraṇḍa. Este unul dintre cele trei texte clasice ale Hatha Yoga-ei (alături de Haṭha Yoga Pradīpikā și Śiva Saṃhitā).

(Gītā): Cântec.

Principalul discipol al marelui yoghin Matsyendranātha, Gorakṣanātha a trăit aproximativ în secolul al XI-lea d.Hr. Împreună cu Matsyendranātha, este considerat unul dintre fondatorii Hatha Yoga-ei. Printre alte texte, este autorul lucrării Gorakṣa Paddhati, una dintre cele mai vechi scripturi yoghine. Unul dintre cei optzeci și patru de mahāsiddha, Gorakṣanātha este considerat și fondatorul ordinului Kanphata („ureche despicată”) al Nātha-șilor, al cărui nume provine de la lobii urechilor despicați ai adepților săi.

„Nod”, o contracție energetică și psihică ce împiedică fluxul liber al prāṇa-ei (energiei) de-a lungul lui suṣumṇā nāḍī. Un asemenea nod este văzut ca o încâlcire de nāḍī-uri (canale energetice). Granthi-urile împiedică trezirea chakra-elor și ascensiunea lui kuṇḍalinī śakti (forța fundamentală a ființei noastre, aflată în general în stare latentă în Mūlādhāra chakra). Pentru ca kuṇḍalinī să-și realizeze mișcarea ascendentă finală către Sahasrāra, trebuie mai întâi să străpungă cele trei granthi-uri (numite Brahmā, Viṣṇu și Rudra). Potrivit tradiției, aceste trei noduri psihice se află la nivelul chakra-elor Mūlādhāra, Anāhata și Ājñā. Fiecare granthi poate fi asociat unei anumite stări de contracție a conștiinței personale.

Sfântul Grigorie Sinaitul (cca 1260–1346) a avut un rol esențial în apariția isihasmului „tehnic” (athonit) pe Muntele Athos, în Grecia. Primele învățături formale despre Rugăciunea Inimii (Rugăciunea lui Iisus) provin de la el. Din cauza incursiunilor musulmane asupra Athosului, a căutat protecție în Bulgaria, unde a întemeiat o mănăstire.

(Guṇa): Atribut; calitate; fir. Cuvântul are numeroase conotații, dar utilizarea cea mai frecventă aparține vocabularului tradițiilor Yoga și Sāṃkhya, unde se referă la binecunoscuta triadă de forțe — sattva, rajas și tamas — considerate calitățile fundamentale ale lui prakṛti (Natura). Aceste calități sunt considerate forțele dinamice primare ale Naturii, deoarece reprezintă principiile activității și dinamismului (rajas), inerției (tamas) și armoniei (sattva). Interacțiunea lor combinată creează întreaga lume manifestată. Ele stau la baza tuturor fenomenelor materiale și psihomentale.

Cel care este „greu”. Este numele tradițional al unui învățător, preceptor sau maestru spiritual a cărui autoritate are „greutate”.

(Haṭha Yoga): „Yoga efortului hotărât” constă într-un ansamblu de practici, printre care asana-e (posturi fizice), ṣaṭkarma-e sau kriyā-e (practici de purificare), prāṇāyāma (practici pentru controlul respirației și al energiilor subtile), mudra-e (gesturi și atitudini simbolice), bandha-e (blocaje energetice) și liniștirea minții prin relaxare. Toate aceste practici urmăresc pregătirea corpului pentru meditație și pentru forme superioare de practică spirituală.

(Haṭha Yoga Pradīpikā): „Lumina asupra Hatha Yoga-ei”, o scriptură yoghină scrisă probabil în secolul al XV-lea de marele yoghin Svātmārāma. Este unul dintre cele trei texte clasice ale Hatha Yoga-ei (alături de Gheraṇḍa Saṁhitā și Śiva Saṃhitā). Acest tratat explică practica fizică a numeroase tehnici yoghine esențiale și prezintă practicile spirituale mai rafinate ale Rāja Yoga-ei. Descrie și practica Laya Yoga-ei (absorbție meditativă) prin nāda anusandhāna (conștientizarea sunetului interior).

Un ansamblu de învățături ezoterice din Egiptul antic. Autorul lor era Hermes Trismegistus („Hermes de trei ori cel Mare”, sugerând măreția sa în cele trei lumi — fizică, astrală și cauzală). Întreaga tradiție ezoterică a Occidentului (inclusiv alchimia, astrologia, magia și gnosticismul) este inspirată de tradiția hermetică.

(Hiraṇyagarbha): Inteligență cosmică; Minte Cosmică; Ou Cosmic.

(Hṛd Ākāśa): „Eterul Inimii”, spațiul fără margini al Conștiinței Pure, care este atât înăuntrul, cât și în afara a ceea ce considerăm de obicei „ființa noastră”. Hṛd ākāśa este omniprezent; pătrunde tridimensionalitatea spațiului și totodată sălășluiește dincolo de ea. Este domeniul Inimii. Acest domeniu infinit este Conștiința-Iubire, Dumnezeu sau „Împărăția lui Dumnezeu”, așa cum a descris-o Iisus. Acest Freamăt cald al Inimii unifică și cuprinde totul. Astfel, dualitatea dintre domeniul interior (tărâmul lui „eu”) și domeniul exterior (tărâmul lui „tu”) se estompează. La început, cavitatea pieptului pare mai mare decât de obicei. Apoi devenim conștienți că, treptat, spațiul Inimii se extinde și ne desfășurăm într-o condiție nonduală.

(Iḍā Nāḍī): „Canalul energetic al confortului”. Este canalul energetic pasiv, feminin, yin al corpului subtil. Se află la stânga lui suṣumṇā nāḍī, iar energia lui este complementară celei a lui piṅgalā nāḍī (canalul energetic masculin, activ, yang, situat la dreapta lui suṣumṇā, neutră). Iḍā nāḍī, cunoscut și ca candra nāḍī, începe la nivel subtil în Mūlādhāra chakra, urcă pe spate, în partea stângă a coloanei vertebrale, și se intersectează cu piṅgalā nāḍī în Ājñā chakra (coordonatorul polarității în ființă).

Conștiința de Sine, adică conștientizarea conștiinței individuale pure, conștientizarea lui aham vṛtti (sentimentul „Eu sunt”). Este un termen folosit de Ramana Maharshi.

Organele de simț; de obicei termenul se referă la jñānendriya-e (cele cinci organe ale percepției), deși filosofia yoghină a tattva-elor (categoriile constitutive ale Creației) vorbește și despre karmendriya-e (cele cinci organe ale acțiunii).

Natura noastră esențială și ultimă, dimensiunea inefabilă a ființei noastre. Este un alt nume pentru Ātman (Sinele Suprem). Inima Spirituală este Conștiința Supremă, Subiectul Ultim, „Eu”-l pur. Este Conștiința Martor, observatorul intim al tuturor gândurilor, emoțiilor și senzațiilor noastre, al minții și al întregului Univers, în dimensiunile sale interioară și exterioară. Inima Spirituală nu este doar o scânteie a lui Dumnezeu — Inima Spirituală este Dumnezeu.

Aceasta este esența învățăturilor lui Ramana Maharshi. El numește Introspecția „cea mai sacră dintre cele sacre”. Într-adevăr, este o practică spirituală revoluționară. El a rezumat metoda astfel: „Esențialul în orice sādhanā [practică spirituală] este să încercăm să readucem mintea care aleargă și să o fixăm asupra unui singur lucru. De ce, atunci, să nu fie readusă și fixată în atenția asupra Sinelui? Numai aceasta este Introspecția (ātma vicāra). Asta este tot ceea ce trebuie făcut!”

Mistic, preot și călugăr spaniol care a trăit între 1542 și 1591. Este considerat o figură majoră a Reformei Catolice, iar schimbările susținute de el și de Sfânta Tereza de Ávila au condus la întemeierea Carmeliților Desculți. Era bine cunoscut pentru scrierile sale numeroase despre sufletul unit cu Dumnezeu în rugăciune, care revelează expresii, experiențe și intuiții mistice profunde. Comentariile sale se bazează pe afirmații pozitive despre Dumnezeu, mai întâi pentru contextul lor — permițând minții să fie orientată în atenție și iubire către Dumnezeu și către nimic altceva — și, în al doilea rând, pentru expresia lor verbală. Această stare de orientare către Dumnezeu este exemplificată atunci când mintea se îndreaptă către o cunoaștere iubitoare, nonconceptuală a lui Dumnezeu, lăsând deoparte imaginile și conceptele.

(Īśvara): Dumnezeu „Personal”; o formă sau expresie a Realității Supreme.

(Īśvarapraṇidhāna): „Devoțiune neîntreruptă sau abandon în Dumnezeu”, ultima niyama (restricție morală) indicată de Patañjali în Yoga Sūtra. Practica lui īśvarapraṇidhāna purifică dorințele rămase în minte. De asemenea, orientează mintea către Divin, până când nu mai există nicio dorință în afară de Dumnezeu. Dorința de unire (yoga) este tot ceea ce rămâne într-o minte purificată prin devoțiune constantă.

„Liniștire”, tradiție mistică a rugăciunii în Biserica Creștină Ortodoxă. Este descrisă în mare detaliu în Filocalia, o culegere de scrieri despre rugăciune și viața spirituală aparținând diferiților sfinți. Isihaștii erau renunțători (de obicei călugări) care credeau că asceza, detașarea de lumea materială, supunerea față de un învățător, rugăciunea și relaxarea deplină a corpului și voinței aduc o Liniște interioară care conduce la vederea luminii eterne a lui Dumnezeu. Rugăciunea Inimii (sau „Rugăciunea lui Iisus”), predată în Retragerea Hridaya de Meditație în Tăcere, este o practică integrală a isihasmului. Această rugăciune este chemarea neîncetată a milostivirii lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă.”

Lume.

(Jāgrat): Veghea, una dintre Cele Patru Stări ale Conștiinței. În această stare, Ātman (Sinele Suprem) este în principal identificat în mod eronat cu annamaya kośa („învelișul alcătuit din hrană”). Astfel, jīva (sufletul) se mișcă în obiectivitate și devine el însuși un obiect, ignorând în mare măsură conștiința sa subiectivă. În starea de veghe, jīva este prins în obiecte (atât exterioare, cât și interioare) și pierde conștientizarea adevăratei sale naturi de „subiect” pur.

Repetarea unei mantra-e sau a numelui lui Dumnezeu; invocație; incantație.

(Jīva): Suflet individual.

(Jīvātman): „Sine viu”, conștiința individuală sau psihicul, care este Ātman (Spiritul infinit și perfect) acoperit de vălul ignoranței și limitării. Potrivit yoga-ei, eliberarea constă în contopirea lui jīvātman cu Ātman (Sinele Suprem).

(Jñāna): Cunoaștere transcendentă, nemediată și directă; Înțelepciune sau Înțelegere Divină; Iluminare Spirituală.

(Jñāna Yoga): „Yoga cunoașterii directe” este yoga înțelepciunii, a investigării Sinelui Real — calea înțeleptului. Această formă de yoga datează cel puțin din epoca Upaniṣad-elor și a Bhagavad Gītā. Este adesea considerată în mod greșit yoga studiului intens al scripturilor și textelor sacre. Deși studiul teoretic nu este respins, el nu definește spiritul Jñāna Yoga-ei. Aici aspirantul dezvoltă discernământul de a distinge între real și ireal, urmărind să discearnă Sinele de non-Sine (relativul, efemerul). Este în general identificată cu Vedānta și Advaita Vedānta (nondualismul).

Izolare; singurătate; Unitate absolută; una dintre cele 108 Upaniṣad-e; unul dintre numele Sinelui. În Yoga Clasică, reprezintă emanciparea finală, sugerând detașarea de tot ceea ce este schimbător (prakṛti) și existența necondiționată în Spirit (puruṣa). În Yoga Sūtra (2:25), kaivalya se referă la capacitatea înnăscută a Sinelui de a fi Martorul conținuturilor conștiinței (gânduri, emoții, senzații etc.) cu detașare deplină.

Aprofundează: Kaivalya Upaniṣad — textul întreg

(Kāla): „Timp” sau „Moarte”. Timpul văzut ca sursă a relativității, indicând natura efemeră a experiențelor umane. (Kalā): „Parte”, exprimând o acțiune sau energie limitată; fază a unui eveniment; parte a unei litere sau a unui cuvânt; creativitate. În Shaivismul din Kashmir, este una dintre cele treizeci și șase de tattva-e (categorii fundamentale ale existenței), legată de modul în care Unitatea Conștiinței lui Śiva este divizată de vălurile lui māyā (iluzia cosmică).

(Kālī): Prima dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni), Kālī este Zeița hindusă a Timpului, reprezentând aspectul evolutiv al Divinului. Numele Kālī provine din cuvântul sanscrit kāla, „timp”. Kāla reprezintă procesul obiectivării perceput ca mișcare și eveniment pornind din starea inițială de subiectivitate pură. Prin urmare, Kālī este cea care „învârte roata timpului universal”, cea care gătește și coace toate lucrurile, procesul spiralat al evoluției. Numele ei înseamnă și „cea neagră” sau „cea care este moartea”, iar ea este cunoscută pentru distrugerea iluziilor egoului, înlăturând astfel obstacolele din calea Realizării Sinelui. Deși este uneori reprezentată într-o formă înfricoșătoare, are o puternică energie hrănitoare și este cunoscută de devoții săi drept Mama Universului.

„Epoca lui Kali”, ultima dintre cele patru yuga-e (eoni sau cicluri cosmice) — Satya, Tretā, Dvāpara și Kali. În acest context, „Kali” se referă la demonul Kali, stăpânitorul epocii Kali Yuga. În unele texte hinduse, Kali Yuga este considerată o perioadă de decadență în care oamenii sunt mai puțin capabili să recunoască natura divină și sacră a ființei lor. Se spune că vechile metode spirituale vedice nu sunt potrivite în Kali Yuga, în timp ce Tantra este o cale spirituală mai eficientă pentru această epocă. Se consideră că actuala eră Kali Yuga a început în 3102 î.Hr.

Imaginație; creație a minții.

(Kāma): Dorință; poftă; plăcere; senzualitate. Este unul dintre puruṣārtha (cele patru scopuri ale vieții umane).

Zeița Lotusului, a zecea dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele ei provine din cuvântul sanscrit kamala, „lotus”. Kamalātmikā poate fi tradus drept „cea a lotusului”. Kamalātmikā nu este alta decât Lakṣmī, Zeița Prosperității și soția lui Viṣṇu. Dintre toate Daśa Mahā Vidyā, Kamalātmikā este cea mai cunoscută și populară și are cea mai veche tradiție de adorare în afara contextului Mahā Vidyā. Este ultima dintre Mahā Vidyā și are aproape în totalitate calități auspicioase, benefice și dezirabile.

„Bulbul [energetic]”, un organ subtil de formă bulboasă considerat în Hatha Yoga punctul de origine al rețelei de nāḍī-uri (canale energetice prin care prāṇa circulă în întregul corp subtil). În Hatha Yoga, zona abdominală inferioară nu este asociată doar cu Maṇipūra chakra, ci și cu această altă structură subtilă, foarte importantă. Structura este cunoscută și sub numele de kanda yoni, „sursa-bulb”, și kanda sthāna, „locul bulbului”. Textele tradiționale Hatha Yoga afirmă că kanda are formă de ou, este moale și albă. Kanda nu este situată, precum celelalte chakra-e, pe suṣumṇā nāḍī, ci în mijlocul corpului. Este văzută ca un rezervor alchimic secret din care curge prāṇa, mai întâi prin Mūlādhāra și apoi prin celelalte chakra-e în timpul ascensiunii lui kuṇḍalinī.

(Kapha Doṣa): Una dintre cele trei umori biologice sau energii psihofiziologice descrise în Āyurveda. Este alcătuită din elementele apas (Apă) și pṛthivī (Pământ). Persoanele cu mai multă kapha doṣa în constituție tind să aibă proporții corporale mai mari, o structură robustă, articulații bine protejate, piele groasă și netedă, cu tendință spre gras, și păr des, ondulat. „Stabil” și „calm” sunt cuvinte care le definesc mintea, vorbirea și acțiunile. Sunt relaxate și susținătoare în relații. Au un mers constant. Zâmbetul lor are o calitate senină. Dorm mult și profund și se simt inconfortabil în medii umede și jilave. Calmul și blândețea firii sunt semne distinctive ale unei kapha echilibrate. Loialitatea este cuvântul-cheie pentru persoanele cu kapha doṣa.

Acțiune, funcționând prin Legea Cauzei și Efectului; destinul pe care oamenii și-l creează prin propriile acțiuni. Există trei tipuri de karma: prārabdha (cea care trebuie consumată în această viață), sañcita (cea care exista la începutul acestei vieți și este păstrată în rezervă) și āgāmi sau kriyamāṇa (karma nouă acumulată în această viață și adăugată depozitului sañcita). Legea karmei combină teoriile predestinării și ale cauzei și efectului, deoarece acțiunile prezente ale unei persoane cauzează sau predestinează starea sa viitoare.

„Yoga acțiunii [conștiente și detașate]” este calea serviciului și a acțiunii altruiste. Karma Yoga ne învață valoarea de a nu fi atașați egotic de rezultatul acțiunilor noastre. Rezultatele sunt consacrate unui scop mai vast — Divinului, Inimii Spirituale, Absolutului (așa cum este imaginat sau înțeles de fiecare aspirant) — fără a aștepta nimic în schimb. Fiecare acțiune este realizată cu iubire, din dedicare pentru a servi, spre binele și bunăstarea celorlalți. Prin urmare, nu există atașament față de ceea ce se face sau față de rezultatul său. Karma Yoga este menționată în Vede. Filosofii vedici credeau că numai prin acțiune ritualizată puteau oamenii spera să-i îmbuneze pe zei. Dialogurile dintre Kṛṣṇa și Arjuna din Bhagavad Gītā oferă o înțelegere și un exemplu foarte cuprinzător despre ceea ce este Karma Yoga — faptul că eforturile noastre (felul în care acționăm în lume și ne îndeplinim îndatoririle) pot crea un viitor liber de suferință. Karma Yoga îi ajută pe aspiranți să-și depășească limitările individuale integrându-se într-o armonie mai vastă.

(Kāya Kalpa): „Corp fără vârstă” sau „modelarea corpului”, un tratament āyurvedic pentru întinerirea corpului. Presupune izolare în întuneric, meditație și aplicarea diferitelor preparate din plante. Este privit chiar ca o formă de yoga — medicina āyurvedică s-a dezvoltat în sudul Indiei aproximativ în aceeași perioadă în care se dezvolta Hatha Yoga. Kāya kalpa are trei obiective principale: încetinirea procesului de îmbătrânire, menținerea unei sănătăți fizice excelente și a vitalității tinerești și amânarea morții fizice până la atingerea stării de jīvanmukta (eliberare spirituală în timp ce se află încă în corp fizic). În Hridaya Yoga, petrecerea unei perioade meditând în întuneric total este numită Retragere în Întuneric. Această practică este echivalentă cu kāya kalpa, însă obiectivul ei principal nu este întinerirea fizică, ci înțelegerea directă a faptului că nu suntem doar corpul fizic.

(Kāya Sthairyam): „Imobilitatea corpului”, implică focalizarea asupra stabilității corpului pentru a induce stabilitatea minții, conducând la Liniștea Pură.

„Retenție absolută (sau completă).” Este suspendarea respirației fără inspirație sau expirație, ceea ce conduce la liniștirea minții. Kevala kumbhaka este o formă avansată de prāṇāyāma (control și conștientizare a energiilor asociate respirației). Este obținută după o practică perseverentă de prāṇāyāma și ar trebui să apară fără încordare. Haṭha Yoga Pradīpikā (2:73–74) afirmă că pentru yoghinul capabil să obțină kevala kumbhaka „…nimic din cele trei lumi nu îi este greu de dobândit”. Kevala kumbhaka este și o condiție care poate apărea în meditația profundă.

„Eterul Inimii”, vidul eteric liber de dualitate care există în centrul Inimii. Este identic cu vibrația inițială, spanda. Potrivit lui Abhinavagupta, această Inimă eternă este centrul nemișcat și vibrant al Conștiinței, un receptacul universal în care toate universurile se nasc și sunt resorbite. El afirmă că din kha izvorăște starea nonduală de beatitudine în care atingem spanda (Freamătul Sacru al Inimii), iar a atinge spanda înseamnă a dobândi eficiență. Vyoman este un termen similar. Khecarī Mudrā.

(Kleśa): Cauzele fundamentale ale suferinței. Yoga Sūtra identifică cinci kleśa-e: avidyā — ignoranța; asmitā — „Eu-sunt-itatea” (limitarea conștiinței egotice); rāga — atașamentul; dveṣa — ura; și abhiniveśa — frica de moarte.

(Kośa): „Înveliș” sau „teacă”. Toate marile tradiții spirituale susțin credința că trupul fizic nu este singurul vehicul prin care Conștiința se poate exprima sau în care Spiritul ori Sinele (Ātman) se manifestă. Astfel, majoritatea școlilor de Yoga postclasică și Vedānta acceptă doctrina pañca kośa (cele cinci corpuri), introdusă pentru prima dată în vechea Taittirīya Upaniṣad (2:7). Această scriptură vorbește despre cele cinci învelișuri care obstrucționează lumina pură a Sinelui transcendent:

1. Annamaya kośa, „învelișul alcătuit din hrană”

2. Prāṇamaya kośa, „învelișul alcătuit din forță vitală”

3. Manomaya kośa, „învelișul alcătuit din minte”

4. Vijñānamaya kośa, „învelișul alcătuit din înțelepciune”

5. Ānandamaya kośa, „învelișul alcătuit din beatitudine”

Citește mai multe despre cele cinci corpuri aici.

(Kṛṣṇa): Al optulea avatāra al lui Viṣṇu. Numele lui înseamnă literalmente „negru”, iar el este adesea reprezentat cu pielea neagră sau albastră. Kṛṣṇa este întruchiparea iubirii și bucuriei divine și un inițiator al tuturor formelor de cunoaștere. Adorarea lui Kṛṣṇa face parte din Vaiṣṇavism. S-a născut al optulea copil al lui Devakī, sora regelui-demon Kaṃsa. Înțeleptul Nārada a prezis că Kaṃsa va fi ucis de nepotul său, astfel încât Kaṃsa i-a omorât pe primii șase fii ai lui Devakī. Al șaptelea, Balarāma, a scăpat, iar al optulea, Kṛṣṇa, a fost schimbat în secret cu fiica unui păstor. Kṛṣṇa a avut o iubire uriașă pentru mama sa adoptivă Yaśodā, iar relația lor rămâne un mare exemplu atât al iubirii dintre mamă și copil, cât și al iubirii pentru Dumnezeu văzut ca un copil. Kṛṣṇa era faimos pentru glumele și șotiile făcute lui Yaśodā și gopī-urilor (păstorițe) — el și prietenii săi furau lapte și unt, ascundeau hainele fetelor care se îmbăiau și chiar spărgeau ulcioarele cu apă pe care păstorițele le purtau pe cap. Sensul acestor șotii era că dorea să le distrugă ignoranța, învățându-le să nu se atașeze de materie sau forme, ci să se focalizeze numai asupra lui Dumnezeu. Legendele spun că, într-o noapte luminată de Lună, Kṛṣṇa și-a multiplicat trupul pentru a dansa cu toate gopī-urile și a le împlini dorința de unire cu el. Iubirea dintre Kṛṣṇa și gopī-uri reprezintă jocul divin dintre Realitate și iluzie, puruṣa (Spiritul) și prakṛti (Natura), Divinitate și umanitate.

(Kriyā): Acțiune fizică; ritual; puterea activității; o clasă de practici yoghine care conduc la purificare. Uneori este sinonim cu karma, în sensul de acțiune.

(Kriyā Yoga): O formă de yoga explicată pe scurt de Patañjali în Yoga Sūtra (2:1), înainte de prezentarea Aṣṭāṅga Yoga-ei. Kriyā Yoga aduce purificarea minții subconștiente prin trei mijloace: tapas (asceză), svādhyāya (studiul textelor sacre) și īśvarapraṇidhāna (devoțiune față de Divin). În alte contexte yoghine, Kriyā Yoga este echivalentă cu Karma Yoga (yoga acțiunii realizate cu detașare, conștientizare și iubire). În epoca modernă, Paramahaṃsa Yogananda a oferit o cale spirituală numită Kriyā Yoga. Învățăturile ei folosesc bhakti (devoțiunea), prāṇāyāma (controlul respirației) și dhyāna (meditația) pentru a trezi kuṇḍalinī śakti. El afirmă că legendarul maestru Babaji a revelat pentru prima dată aceste învățături.

(Kṣipta): „Agitat”, o stare a minții complet distrasă. Este cea mai joasă dintre Cele Cinci Stări ale Minții descrise în Yoga Bhāṣya a lui Vyāsa, cel mai autoritativ comentariu la Yoga Sūtra. Mintea kṣipta este activă, neliniștită, schimbătoare, tulburată și rătăcitoare. Deși este starea cea mai obișnuită trăită de majoritatea oamenilor în viața de veghe, perspectiva yoghină afirmă că ea trebuie depășită. Dominată de rajas guṇa (principiul activ), este o stare de neliniște totală în care mintea sare de la un obiect al fascinației la altul. Când se află în această stare, ființa este la mila gândurilor și emoțiilor, care se mișcă asemenea unei păsări-colibri zburând din floare în floare.

Retenție „ca un vas”, una dintre fazele prāṇāyāma-ei (controlul conștient și prelungirea respirației). Kumbhaka este o condiție fără inspirație sau expirație, asociată cu intensificarea conștientizării și cu deschiderea ființei către energiile subtile. Mulți yoghini consideră kumbhaka aspectul principal al prāṇāyāma-ei. Se consideră că prelungirea duratei retenției prelungește însăși viața și este privită, în general, ca o cheie a transformării interioare. Este și unul dintre cele mai directe mijloace de a produce schimbări în Conștiință.

(Kuṇḍalinī Śakti): Energie cosmică primordială; Puterea Șarpelui. Este forța fundamentală a vieții și, în același timp, energia spirituală supremă, aflată de obicei în stare latentă, încolăcită de trei ori și jumătate în jurul lui Mūlādhāra chakra, la baza coloanei subtile. În Tantra Yoga, kuṇḍalinī este un aspect al lui Śakti, energia divină feminină și iubita inseparabilă a lui Śiva. Kuṇḍalinī este definită în general ca o potențialitate esențială a ființei noastre care, odată trezită, ne deschide către o dimensiune cosmică, impersonală a energiei. Realizarea spirituală rezultă din transformările pe care aceasta le produce.

Poeta kashmiriană Lalleśvarī, cunoscută pe scară largă ca Lalla (1320–1392), a părăsit o căsătorie timpurie nefericită pentru a deveni discipola guru-lui shaivit Siddha Śrīkaṇṭha. A atins iluminarea și a început să cânte imnuri lui Śiva, să danseze goală și să-și exprime extazul divin în moduri neconvenționale. Lalleśvarī a avut o influență foarte mare asupra formării culturii kashmiriene și a atitudinilor față de viață și religie, iar spusele ei constituie, în conștiința populară, o memorie a epocii clasice a Kashmirului. Versurile ei sunt cele mai vechi compoziții în limba kashmiriană care au ajuns până în epoca modernă.

„Absorbție [meditativă].” În tradiția tantrică, laya poate fi tradusă în două moduri. Înseamnă:

1. Absorbția egoului și a minții individuale în Conștiința Pură.

2. Absorbția energiei individuale în sursa ei cosmică originară.

În esență, ambele fenomene se referă la aceeași dizolvare a individualității în oceanul Existenței și Energiei Universale. Poate fi văzută și ca o fuziune, o absorbție a respirației, minții, sunetelor subtile etc. în Inimă.

O cale spirituală care constă în absorbția meditativă a minții în originea ei, Conștiința Pură. Cuvântul sanscrit laya înseamnă „absorbție” și descrie procesul dizolvării minții condiționate. Principiul ei constă în folosirea unui obiect de meditație care creează o fascinație puternică pentru minte. Astfel, orice altă percepție, gând sau emoție devine neimportantă și irelevantă. În general, orice proces adoptat pentru atingerea unei stări superioare de Conștiință trebuie să fie unul capabil să absoarbă și să preocupe complet mintea. Păstrând Atitudinea Martorului, în absența oricărei tulburări din partea minții, yoghinul poate abandona mult mai ușor conștiința egotică individuală.

(Līlā): Joc. Advaita Vedānta vede întregul Cosmos ca pe o creație pur spontană și liberă sau un joc divin al lui Brahman, Absolutul.

(Liṅga): Semn sau marcă; poate desemna și simbolul principiului masculin, Śiva. Sensul rădăcinii sale este „acela în care toate ființele sunt absorbite”. Desemnează și penisul, unul dintre cele șaisprezece ādhāra (suporturi pentru meditație) potrivit Hatha Yoga-ei.

Un alt nume pentru Ātman (Sinele Suprem), Inima Spirituală, Conștiința Martor, Adevărata noastră Natură. Liniștea se referă la fundalul Conștiinței, o realitate care este dincolo de dualitate, dincolo de pozitiv și negativ. Prin urmare, ea nu este tăcerea relativă opusă zgomotului. Nu este imobilitatea opusă activității, ci fundalul în care orice mișcare și orice activitate sunt observate. Nu se raportează la niciun contrariu care aparține corpului sau minții. Este substratul în care sunt cuprinse toate obiectele, sunetele, emoțiile și gândurile. Nu este un mijloc de a revela ceea ce suntem cu adevărat, deoarece Liniștea este ceea ce suntem în realitate.

Mare.

(Mahākāśa): Marele Spațiu.

(Maharṣi): „Mahā Ṛṣi”, un mare ṛṣi (înțelept). Este un termen care îi descrie pe cei care deschid o nouă cale către Realizare. Este și un nume al lui Viṣṇu, ca sursă primordială a inițierii și a căilor către Realizare.

(Mahāvākya): Cele patru „Mari Spuse” sau „Mari Afirmații” ale Upaniṣad-elor, care indică unitatea dintre Ātman (esența individuală) și Brahman. Acestea sunt:

1. Prajñānam Brahman — „Conștiința este Brahman”

2. Ayam Ātmā Brahma — „Sinele [Ātman] este Brahman”

3. Tat Tvam Asi — „Tu ești Acela”

4. Aham Brahmāsmi — „Eu sunt Brahman”

(Māheśvara): Parama Śiva; Domnul Suprem; Absolutul.

(Mala): Impuritate privită ca o condiție limitatoare a oricărei ființe umane care nu și-a revelat Esența Divină. Prin urmare, este cauzată în esență de avidyā (ignoranță). Potrivit Shaivismului din Kashmir, există trei tipuri de mala (impurități) care limitează Conștiința: āṇava mala, māyīya mala și karma mala.

1. Āṇava mala este ceea ce ne face să credem că suntem o conștiință individuală limitată și nu Śiva. Este imperfecțiunea înnăscută a unui aṇu (ființă individuală) sau jīva (suflet). Acest tip de mala este considerat fără început, dar ia sfârșit în mokṣa (eliberare).

2. Māyīya mala este concepția greșită a lui jīva că trupul fizic este Sinele Real. Este înlănțuirea cauzată de māyā. Aceasta produce plăcere, durere și transmigrarea sufletului. Yoghinii Śaiva Siddhānta considerau māyā reală (în sens relativ), eternă și cauza materială a lumii. Deoarece māyā este reală, creația ei (lumea) este, prin urmare, și ea reală, nu o iluzie — așa cum afirmă Advaita Vedānta.

3. Karma mala este limitarea care are ca rezultat acțiunea egoistă în lumea lui māyā. În locul libertății complete de a acționa (pe care o are Śiva), jīva trăiește atașamentul față de acțiune și limitările inerente oricărui act personal. Aceasta este privită ca „jucăușenia” lui Śiva! Śiva Sūtra numește această mala mahā pāśa („marea înlănțuire”), care nu este distrusă nici măcar atunci când întregul Univers este anihilat în pralaya (dizolvarea cosmică).

(Mālā): „Ghirlandă” sau „rozariu”, un șir de mărgele pentru rugăciune. Rozariile sunt folosite în multe religii (inclusiv hinduism, buddhism, creștinism, islam și sikhism) pentru a ține numărul în timp ce se recită, se cântă sau se repetă mental o rugăciune, o mantra ori numele unei divinități. O mālā este alcătuită de obicei din 108 mărgele din diverse materiale, preferatul fiind rudrākṣa. Pentru fiecare mărgea se face o repetare, de obicei rotind mărgeaua cu degetul mare în sensul acelor de ceasornic. Simbolic, firul care unește mărgelele reprezintă Realitatea Supremă subiacentă, iar mărgelele însele reprezintă efortul practicii spirituale.

Gândire constantă, reflecție, meditație și chibzuire. Reflecție asupra a ceea ce a fost auzit.

Mintea senzorială. Este un instrument mental (uneori considerat o indriya, un organ de simț) care asimilează și sintetizează impresiile senzoriale. Astfel, îi permite lui jīva (sufletul uman) să intre în contact cu obiectele exterioare. Este implicată în aceste obiecte și, în consecință, dă naștere posesivului „al meu” și „ale mele”. Haṭha Yoga Pradīpikā (4:26) compară manas cu mercurul nestatornic. Este complementară lui buddhi (mintea superioară, care procesează Conștiința sub forma intuiției și înțelepciunii). Deoarece manas este oarecum oarbă (lipsită de obiectivitate discriminatorie), este numită o condiție mentală de vikalpa (îndoială).

(Maṇḍala): „Cerc”. Diagramă circulară asemănătoare unei yantra-e, care servește drept instrument pentru concentrare și meditație. O maṇḍala poate fi văzută ca o structură integrată organizată în jurul unui principiu central unificator. Maṇḍala-ele prezintă de regulă un bindu (punct), reprezentând punctul de potențialitate atât al Cosmosului, cât și al minții. Bindu este înconjurat de un cerc sau o serie de cercuri și încadrat de patru porți pătrate. Folosite frecvent în practicile buddhismului tibetan, maṇḍala-ele pot fi adesea reprezentări picturale foarte complexe. Ele reprezintă mediul sacru și lăcașul unui Buddha, bodhisattva sau al unei divinități. O maṇḍala este folosită pentru adorarea unei divinități și pentru unirea cu ea prin practici de vizualizare.

(Maṇipūra Cakra): Centrul „orașului de nestemate”. În sanscrită, maṇi înseamnă „piatră prețioasă” sau „nestemată”, iar pur înseamnă „oraș”. Prin urmare, cuvântul maṇipūra poate fi tradus ca „orașul de nestemate”, referindu-se la intensitatea prāṇa-ei (energiei) la acest nivel. Este al treilea centru energetic al ființei umane și intră în rezonanță cu agni (energia subtilă a focului). Maṇipūra chakra este centrul dinamismului și al energiei. Ajută la sublimarea energiei sexuale într-o formă mai subtilă de energie numită ojas. Maṇipūra chakra este asociată impulsului predominant de a căuta putere, atenție, poziție socială și faimă. La acest nivel, simțul egoului se cristalizează. Prin urmare, preocuparea primordială a ființei umane la nivelul de Conștiință al lui Maṇipūra chakra este dobândirea unei identități în lume, a puterii personale, recunoașterii și faimei. În terminologia Hridaya Yoga, acesta este nivelul la care sentimentul de „eu” se identifică cu puterea, statutul social, poziția, faima, ambițiile lumești și respectul (respectul de sine și, de asemenea, căutarea recunoașterii). Citește mai multe despre chakra-e.

Involuția și dizolvarea minții în cauza ei, Conștiința Pură.

(Manomaya Kośa): „Învelișul alcătuit din minte”; corpul astral. Este al treilea dintre cele cinci învelișuri care obstrucționează libertatea Sinelui Suprem. Îl determină pe jīva (sufletul individual) să se identifice cu corpul astral. Citește mai multe despre cele cinci corpuri.

Silabă sacră, cuvânt sau grup de cuvinte care posedă putere spirituală. Din punct de vedere etimologic, există două modalități principale de a traduce cuvântul mantra: „instrument al minții” și o formă de activitate mentală care aduce salvarea.

1. Cuvântul sanscrit mantra provine din man („minte” sau „a gândi”) și sufixul tra, folosit pentru a forma cuvinte care desemnează instrumente sau obiecte. Astfel, o mantra este un instrument al gândirii sau un instrument al minții.

O mantra este un instrument care transportă mintea dintr-o stare de activitate într-una de Liniște și Tăcere. Prin urmare, activitatea de gândire asociată unei mantra-e nu este o gândire obișnuită: nu este vikalpa (forma conceptuală, discursivă a gândirii care însoțește limbajul empiric). Este o activitate de gândire mai intensă și mai eficientă, o cogitație care este și unidirecționată, deoarece este legată de o formă concentrată a vorbirii și înzestrată cu o putere și o eficacitate speciale.

2. O altă interpretare etimologică a cuvântului mantra leagă sufixul tra de rădăcina sanscrită trai („a salva”). În acest fel, mantra este văzută ca o formă specială de „activitate mentală care aduce salvarea”.

Zeița Exprimării, a noua dintre Daśa Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele ei provine din rădăcina sanscrită mati, care înseamnă „inteligență”. Se referă la atributele lui Mātaṅgī ca zeiță care conferă cunoaștere, talent și joc expresiv.

Cunoscut drept „Domnul Peștilor”, Matsyendranātha (cca secolul al X-lea d.Hr.) este venerat ca fondator al Hatha Yoga-ei, fiind inițiat în învățături de însuși Śiva. În timp ce Śiva este cunoscut drept Ādinātha („Domnul Primordial”), Matsyendranātha este considerat principalul reprezentant al liniei Nātha. Unul dintre cei optzeci și patru de mahāsiddha, este asociat sectei Kaula a mișcării Siddha Yoga. Principalul său discipol a fost Gorakṣanātha.

Tăcere Nobilă. Există o Tăcere plină de reverență care poate fi simțită de fiecare în momente de sacralitate, momente în care egoul este uitat. Păstrarea lui mauna este o cale de a ne deschide acestei sacralități. Potrivit Bhagavad Gītā, mauna nu înseamnă să ne antrenăm gura, ci să ne antrenăm mintea să nu vorbească. Este profund transformatoare deoarece ne ajută să liniștim mintea și, mai important, să recunoaștem fundalul de Liniște care este Adevărata noastră Natură.

(Māyā): Puterea de a acoperi și de a proiecta, puterea iluzorie a lui Brahman; sursa celor cinci kañcuka (învelișuri limitatoare ale lui jīva). Din rădăcina sanscrită mā, „a măsura”, termenul se referă la principiul limitator al Divinului. În Shaivism, reprezintă o tattva (principiu) care acoperă Infinitul și proiectează finitul. Este puterea lui Parama Śiva care aduce finitudinea.

Prințesă rajpută și cântăreață mistică hindusă, care a trăit aproximativ între 1498 și 1547. A fost o figură importantă a tradiției Sant din mișcarea Vaiṣṇava Bhakti, contribuind cu 1.200–1.300 de cântece-rugăciune pentru adoratorii lui Kṛṣṇa în Evul Mediu indian.

(Mokṣa): Eliberare Spirituală și libertate față de iluzie. Reprezintă emanciparea spirituală din înlănțuirea existențială. În filosofia dualistă, termenul este folosit în general pentru a desemna salvarea unui suflet purificat în prezența lui Dumnezeu. În nondualitate, mokṣa este folosit în sensul său complet și ultim de eliberare de orice ignoranță și dualitate prin realizarea continuă a lui Ātman (Sinele Suprem) ca fiind una cu Brahman. Mokṣa este unul dintre puruṣārtha (cele patru scopuri ale vieții umane).

(Mūḍha): „Greoi”, o stare de minte inertă și letargică. Este a doua dintre Cele Cinci Stări ale Minții descrise în Yoga Bhāṣya a lui Vyāsa, cel mai autoritativ comentariu la Yoga Sūtra. Mintea mūḍha este ternă, grea și uitucă. Dominată de tamas guṇa (principiul inert), este o stare în care mintea este încețoșată, lentă, somnolentă, letargică și lipsită de vigilență. Această stare produce lene în ființă, ceea ce face dificilă productivitatea. Mintea mūḍha este puțin mai stabilă decât mintea kṣipta, iar deoarece tulburările active ale primei stări agitate s-au liniștit, mintea poate fi antrenată ceva mai ușor.

(Mudrā): „Gest”, „atitudine” sau „sigiliu”. Mudra-ele pot fi descrise ca gesturi sau atitudini psihice, emoționale, devoționale și estetice. Din perspectivă yoghină, mudra-ele reprezintă atitudini și gesturi menite să canalizeze prāṇa (energia) într-un anumit mod pentru a aprofunda concentrarea și conștientizarea și pentru a induce stări superioare de Conștiință. De aceea mudrā mai este definită și ca „sigiliu”, „scurtătură” sau „ocolire a circuitului”. O mudrā radiază, de asemenea, frumusețea unei Conștiințe elevate.

(Mūla): Origine; rădăcină.

(Mūlādhāra Cakra): Centrul „substratului de bază”. În sanscrită, mūla înseamnă „rădăcină” sau „bază”, iar ādhāra înseamnă „substrat” sau „suport”. Prin urmare, cuvântul mūlādhāra înseamnă „substratul de bază” sau „centrul de susținere”, referindu-se la caracterul său de centru-fundație al ființei umane. Este prima chakra, situată în zona perineului. Este sediul vitalității („bateria” ființei) și intră în rezonanță cu energiile Pământului și cu forțe mecanice precum gravitația. În înțelegerea Hridaya Yoga, acesta este nivelul la care „eu”-l se identifică cu corpul fizic și cu existența individuală într-o formă fizică. Această identificare grosieră a sentimentului de „eu” este rădăcina tuturor atributelor legate de Mūlādhāra chakra, precum centrarea pe sine, dorința de hrană și adăpost, acumularea de bunuri materiale, bani, prieteni etc. Citește mai multe despre chakra-e.

(Mūla Prakṛti): „Natura Primordială”, cauza materială-rădăcină a Manifestării Universale. Este ceea ce exista înaintea tuturor lucrurilor. În ea se află potențialul tuturor determinărilor diverse prezente în Cosmos. Purāṇa-ele descriu mūla prakṛti ca identică cu māyā („Mama formelor”). Se spune că este nediferențiată și fără posibilitatea diferențierii. Aceasta face ca mūla prakṛti să fie lipsită de calități inerente. Poate fi intuită numai prin efectele ei, deoarece nu are părți separate. În alchimie, faza nigredo sugerează aducerea oricărei substanțe la aceeași natură primordială, nediferențiată.

Înțelept sau ființă realizată. Termenul este legat etimologic de mauna (Tăcere), sugerând o ființă umană înțeleaptă care trăiește în singurătate și Tăcere.

(Mūrti): Idol; forma unei divinități.

(Nāda): Sunet. Termenul derivă din rădăcina sanscrită nad, „a curge”. Este un sunet subtil care aduce fluxul dizolvării conștiinței individuale, o stare în care mintea este în permanență focalizată asupra sunetului subtil și fascinată de el. Termenul nāda este folosit și în teoria muzicală hindusă pentru a desemna aspectele subtile ale sunetului muzical. Există două tipuri de nāda:

1. Āhata este sunetul așa cum este perceput în mod obișnuit. Cu alte cuvinte, este realizarea conștientă a sunetului muzical de către ființele umane.

2. Anāhata este esența subtilă și mistică a sunetului. Anāhata este auzit de yoghini în meditație și nu este legat numai de Anāhata chakra, ci poate fi experimentat în legătură cu fiecare chakra. În context yoghin, nāda se referă în principal la anāhata nāda, acel sunet subtil, inefabil.

(Nāda Yoga): Practica ascultării sunetului subtil interior prin care se revelează o Conștiință unificată. Nāda Yoga a fost strâns asociată cu Hatha Yoga originară, reprezentând pentru unii dintre marii maeștri Hatha Yoga chiar încoronarea ei. Svātmārāma, autorul Haṭha Yoga Pradīpikā, vorbește despre Ādinātha, maestrul primordial (adică Śiva), ca fiind cel care a predat nenumărate căi de a atinge laya (dizolvarea minții). Totuși, textul recomandă în mod deosebit nāda anusandhāna (conștientizarea sunetului interior): „Ādinātha (Śiva) a expus nenumărate căi către laya (absorbția minții), iar toate acestea există. Dintre ele, practica nāda anusandhāna (ascultarea lui anāhata nāda, sunetul transcendental interior) este, după părerea mea, cea mai bună dintre toate.” (4:66)

(Nāḍī): Canal subtil al prāṇa-ei (energiei). În general, tradiția Hatha Yoga vorbește despre 72.000 de nāḍī-uri care transportă forța vieții. Suṣumṇā, iḍā și piṅgalā sunt cele trei principale. În starea de nirvikalpa samādhi, o parte importantă a energiilor care trec prin ele este absorbită în unicul para sau amṛta nāḍī.

(Nāma): Nume.

(Nāmarūpa): Nume și formă. Termen care exprimă natura relativă a lumii (văzută ca o realitate limitată, superficială — doar nume și forme).

Literal, „nu aceasta, nu astfel” sau „nici aceasta, nici aceea”, neti neti reprezintă un proces de discernere a lumii și a existenței relative de Realitatea Absolută a Sinelui. Folosește dezidentificarea de toate numele și formele sau negarea lor pentru a ajunge la adevărul subiacent. Această expresie este un binecunoscut răspuns upaniṣadic adresat practicantului care investighează și folosește mintea pentru a găsi o descriere pozitivă a Sinelui transcendent. Orice poate fi spus despre Realitatea Supremă este, în ultimă instanță, neadevărat.

(Nirguṇa): Fără atribute; necalificat. Se aplică Realității transcendente care rămâne etern dincolo de guṇa-e (calitățile sau constituenții primari ai Naturii).

(Nirguṇa Brahman): Absolutul impersonal fără atribute; Realitatea Supremă „fără calități”. Este Realitatea ultimă căreia nu îi poate fi atribuită nicio calitate. Nirguṇa se aplică Realității transcendente, care rămâne etern dincolo de guṇa-e (calitățile sau constituenții primari ai Naturii). Din acest motiv, Nirguṇa Brahman este uneori numit Para Brahman (Absolutul Suprem), văzut ca Realitatea ultimă, necalificată, despre care nimic nu poate fi spus. Este una dintre cele două noțiuni legate de Brahman: nirguṇa („fără calități”) și saguṇa („cu calități”).

(Nirmāṇakāya): „Corpul de emanație” sau „corpul creat”, cel mai grosier dintre cele trei corpuri ale unui Buddha, potrivit buddhismului Mahāyāna. Este corpul fizic al unei ființe realizate. Deși se naște și moare, este purificat de toate atașamentele și amintirile de durere, frică etc. Este reflectarea în corp a unui psihic purificat. Poate fi comparat cu trupul unui nou-născut. Atât în buddhism, cât și în Hatha Yoga, poate desemna un corp pe care un Buddha (sau un yoghin) îl asumă pentru a le revela celorlalți calea către iluminare. Face parte din doctrina trikāya.

Încetare; dizolvare. Acest termen este foarte important, deoarece apare în prima parte a definiției yoga-ei oferite în Yoga Sūtra: „Yogaś citta vṛtti nirodhaḥ.” Aceasta înseamnă că yoga este nirodha (încetarea) tuturor vṛtti-urilor (mișcărilor) lui citta (câmpul minții). Deoarece mișcările minții sunt liniștite, ne dezidentificăm de ele și rămânem ca pura Conștiință Martor (Sinele Suprem), sau puruṣa, așa cum îl numește Patañjali.

(Nirodha Pariṇāma): „Transformarea prin dizolvare.” Termenul se referă la transformarea profundă a minții subconștiente explicată și recomandată de Patañjali în Yoga Sūtra (3:9–12). În nirodha pariṇāma, diferite saṃskāra-e (tendințe subconștiente) sunt dizolvate sau, cu alte cuvinte, sublimate în Liniște și pace. Fiecare moment de Liniște și claritate (consecință a stărilor meditative profunde) creează tendințe subconștiente de nirodha (dizolvare). Fiecare instanță de nirodha îl predispune pe practicant către o alta. Odată ferm înrădăcinate în subconștient, aceste impresii de nirodha transformă complet felul în care percepem lumea și propria identitate. Când impresiile de nirodha cresc suficient ca număr și forță, ele impregnează subconștientul, înlocuind impresiile de exteriorizare. În timp, saṃskāra-ele de nirodha devin influența dominantă asupra funcționării minții și astfel toate traumele și reactivitatea sunt treptat anihilate, aducând mokṣa (eliberarea).

„Pașnic”, „dizolvat”, o condiție în care mintea este liniștită, nu agitată. Este cea mai elevată dintre Cele Cinci Stări ale Minții descrise în Yoga Bhāṣya a lui Vyāsa, cel mai autoritativ comentariu la Yoga Sūtra. Mintea niruddha este stăpânită, controlată și poate fi cu ușurință observată și transcensă. În Yoga Sūtra (1:2), Patañjali definește yoga ca această stare de nirodha (încetarea tuturor fluctuațiilor mentale). Această încetare este poarta prin care trecem dincolo de minte pentru a rămâne în Sine. Când starea de niruddha este menținută o perioadă îndelungată, mintea se dizolvă în Conștiința Pură, ceea ce conduce la mokṣa (eliberare).

(Nirvāṇa): Stingere; Eliberare; emancipare finală; iluminare; tărâm spiritual mitologic; dizolvarea tuturor limitărilor minții și încetarea oricărei dorințe. Deși termenul provine din buddhism, poate fi întâlnit și în texte advaita și yoga.

(Nirvikalpa Samādhi): O stare de samādhi (Conștiință Cosmică) în care facultățile psihomentale umane obișnuite sunt suspendate. În ea, toate diferențele dintre sinele individual și Brahman încetează să existe. Astfel, sufletul își pierde sentimentul de a fi limitat și diferit de Brahman (Conștiința Universală). Este o condiție temporară din care există o revenire la conștiința egotică obișnuită. Totuși, prin repetarea ei constantă, această stare dizolvă toate saṃskāra-ele și vāsanā-ele (tendințe subconștiente), conducând la eliberare. Este echivalentul vedāntic al lui asaṃprajñāta samādhi din Yoga Clasică a lui Patañjali.

Mare înțelept iluminat și maestru al Advaita Vedānta, Nisargadatta Maharaj s-a născut la Bombay, în India, și a trăit între 1897 și 1981. Și-a petrecut viața ca om de familie și comerciant până când, la vârsta de treizeci și șase de ani, l-a întâlnit pe guru-l său, Sri Siddharameshwar, și a început o sādhanā serioasă cu mantra. După moartea guru-lui său, și-a părăsit familia și a plecat în Himalaya pentru a practica. Mai târziu a fost inspirat să revină la viața lumească și la calea acțiunii și și-a dedicat restul vieții meditației și împărtășirii învățăturilor vedāntice ale guru-lui său. Era cunoscut pentru pătrunderea sa incisivă și stilul direct, fără ocolișuri. Învățăturile lui sunt cel mai bine cunoscute prin cartea devenită clasică I Am That.

Aprofundează: Nisargadatta Maharaj — despre Dumnezeu și Iubire

(Niṣkāma): Fără dorință.

„Înfrânare [morală]” sau „disciplină”, a doua treaptă a Aṣṭāṅga Yoga-ei (yoga celor opt ramuri) predate de Patañjali în Yoga Sūtra. Cuprinde cinci îndrumări privind relația cu „lumea interioară”: śauca (puritate), santoṣa (mulțumire), tapas (asceză), svādhyāya (studiu spiritual) și īśvarapraṇidhāna (devoțiune față de Domnul). Citește mai multe despre niyama aici.

Intelect. Concept derivat din scrierile filosofului grec Plotin (cca 204–270 d.Hr.). Pentru Părinții Deșertului, nous este facultatea cea mai înaltă a ființei umane, prin care aceasta Îl cunoaște pe Dumnezeu (sau esențele ori principiile lăuntrice ale lucrurilor create) prin experiență directă sau percepție spirituală. Spre deosebire de „dianoia” (rațiunea), de care trebuie distins cu grijă, intelectul Inimii nu funcționează formulând concepte abstracte și ajungând apoi la o concluzie prin raționament deductiv. În schimb, înțelege adevărul divin prin experiență imediată, intuiție sau cunoaștere simplă (termen folosit de Sfântul Isaac Sirul). Nous (intelectul) sălășluiește în „adâncurile sufletului”. El constituie aspectul cel mai lăuntric al Inimii. Intelectul este organul contemplației, „Ochiul Inimii”.

Vitalitate; forță; putere; strălucire. Ojas provine din rădăcina vaj, „a fi puternic”. Este tradus de obicei drept „forță vitală”. Ojas este o energie subtilă distribuită în întregul corp, pe care îl hrănește neîncetat — este cea mai înaltă formă de energie asociată vieții umane. Realizările noastre spirituale, intelectuale și sociale sunt hrănite și făcute posibile de această energie. Fără ojas, nu există o temelie adecvată pentru practica meditației și yoga-ei.

„Născut din Lotus.” Padmasambhava s-a născut în India în secolul al VIII-lea. Este cunoscut ca fondator al buddhismului tibetan. Legendele spun că Buddha Amitābha, mișcat de compasiune pentru suferința ființelor simțitoare, a trimis din Inima sa un vajra de aur pe o floare de lotus, care s-a transformat apoi într-un frumos băiat de opt ani, Padmasambhava. Se spune că a venit în lume pentru a preda Tantra-ele. El personifică principiul guru-lui. Venerat în întreaga regiune himalayană, este cunoscut drept „al doilea Buddha”. Viziunea Hridaya Yoga este foarte apropiată de maxima lui Padmasambhava: „Coboară cu viziunea în timp ce urci cu conduita. Este esențial să le practici pe acestea două ca pe una singură.”

Suprem; dincolo; transcendent.

Absolutul Suprem. Un alt nume pentru Brahman, exprimând Realitatea sa supremă și lipsită de atribute.

Primii pustnici creștini. Începând aproximativ cu secolul al III-lea d.Hr., au părăsit orașele lumii păgâne pentru a trăi în singurătate sau, mai târziu, în comunități monahale (mai ales în Deșertul Schetic din Egipt). Erau asceți care puneau accentul pe înălțarea către Dumnezeu prin mari austerități, autodisciplină stoică și privațiuni care conduceau la iluminarea Unității Divine.

Legendarul autor al Yoga Sūtra. Povestea nașterii lui Patañjali are dimensiuni mitice. O versiune spune că, pentru a preda yoga pe Pământ, a căzut din cer sub forma unui mic șarpe. A aterizat în mâinile întoarse în sus ale mamei sale fecioare, Goṇikā — gest cunoscut ca añjali mudrā — ea însăși o yoghină puternică. În această versiune, este considerat o încarnare a regelui-șarpe cu o mie de capete numit Śeṣa, „Rămășița”, sau Ananta, „Fără Sfârșit”, ale cărui încolăciri se spune că îl susțin pe zeul Viṣṇu. Citește despre Aṣṭāṅga Yoga lui Patañjali.

(Piṅgalā Nāḍī): „Canalul energetic roșcat-auriu”. Este canalul energetic masculin, activ, yang al corpului subtil. Se află la dreapta lui suṣumṇā nāḍī, iar energia lui este complementară celei a lui iḍā nāḍī (canalul pasiv, feminin, yin, situat la stânga lui suṣumṇā, neutră). Piṅgalā nāḍī, cunoscut și ca sūrya nāḍī, începe la nivel subtil în Mūlādhāra chakra, urcă pe spate în partea dreaptă a coloanei vertebrale și se intersectează cu iḍā nāḍī în Ājñā chakra, coordonatorul polarității în ființă.

(Pitta Doṣa): Una dintre cele trei umori biologice sau energii psihofiziologice descrise în Āyurveda. Este alcătuită din elementele agni (Foc) și apas (Apă).

(Prajñā): Cunoaștere Superioară; gnoză. Reprezintă un tip special de cunoaștere, o pătrundere directă în Realitatea Supremă sau în însăși esența obiectelor, dobândită în samādhi (condiția extatică). Este distinctă de cunoașterea cotidiană dobândită prin simțuri, inferență sau tradiție. Reprezintă Conștiința superioară care lucrează prin minte în toate etapele ei. Prajñā este sinonimă cu jñāna. Poate fi și sinonimă cu Conștiința Supremă.

(Prakāśa): Lumina Conștiinței Pure, principiul Auto-revelării. O expresie a lui Śiva unită indisolubil cu Śakti. În Shaivismul din Kashmir, Realitatea Supremă este descrisă adesea ca prakāśa (lumina necreată) și vimarśa (lumina reflectată a Conștiinței).

(Prakṛti): Natura. În Yoga Sūtra lui Patañjali, este cauza originară, necauzată, a existenței fenomenale. Este alcătuită din cele trei guṇa-e (sattva, rajas și tamas). În Āyurveda, reprezintă constituția originară pe care ființa umană o moștenește în momentul concepției. Este o combinație a celor trei doṣa-e.

(Prakṛtilaya): „Dizolvat în Natură”, o stare beatifică de Conștiință menționată de Patañjali în Yoga Sūtra. Este o condiție în care starea extatică este încă legată de obiectivitate, nefiind încă relaționată cu beatitudinea inerentă Existenței Pure. Această stare nu este eliberarea ultimă, deoarece se află încă în domeniul manifestării (deși la un nivel foarte subtil) — limitările specifice existenței obiective, dualiste, sunt încă experimentate. Prakṛtilaya se referă și la un fel de leșin yoghin trăit în meditație, în care nu există conștientizare fizică sau astrală, ci doar identificare cu corpul cauzal. Aici, mintea este lipsită de orice gând, iar căutătorul simte că a atins starea de beatitudine. Totuși, la scurt timp după ieșirea din această toropeală, mintea lui este din nou plină de gânduri, dualități și dorințe. Din acest motiv, pe calea spirituală ar trebui să urmărim să mergem mai profund decât prakṛtilaya.

„Dizolvare [cosmică]”, noțiune care apare în metafizica și mitologia hindusă. Potrivit tradiției, un ciclu cosmic are o durată de 2,16 miliarde de ani. La sfârșitul fiecărui ciclu, Universul este dizolvat temporar în Viṣṇu, cufundat într-o stare de yoga nidrā (somn yoghin), și rămâne în această condiție de pralaya până când marele zeu se trezește din nou. Aceasta sugerează dizolvarea activității mentale și absorbția în Sinele cel mai înalt. Totuși, pralaya, care este de fapt dizolvarea noastră în Sinele Suprem, are loc într-un mod pasiv, asemenea unui somn profund.

(Prāṇa): Principiul energiei; forță vitală; energie vitală; suflul vieții. Forța Universală a Vieții, o energie fizică și psihică vibrantă. Suma tuturor forțelor Naturii, inclusiv a celor latente, misterioase și ascunse în ființa umană, precum și a celor existente pretutindeni în macrocosmos. În contexte obișnuite, prāṇa înseamnă „aer”. Din perspectivă spirituală, încă din vechime prāṇa a fost echivalată cu Brahman (Absolutul), ca sursă transcendentă a întregii vieți. Yoga Vāsiṣṭha (3:13:31) definește prāṇa drept „puterea vibratorie” (spanda śakti) care stă la baza întregii manifestări. Această forță vitală, prāṇa, nu este de natură fizică în sine. Nu este o formă materială de energie. Este, mai degrabă, un principiu care susține materia și este profund implicat în însăși existența ei.

(Prāṇamaya Kośa): „Învelișul alcătuit din forță vitală”; corpul eteric. Este al doilea dintre cele cinci învelișuri care obstrucționează libertatea Sinelui Suprem. Îl determină pe jīva (sufletul individual) să se identifice cu corpul eteric. Citește mai multe despre cele cinci corpuri.

(Prāṇa Vāyu): Dintre cele cinci vāyu-uri, este forța energizantă fundamentală. Este energia vitală care se mișcă spre interior și guvernează respirația și absorbția, permițându-ne să primim totul, de la aer și hrană până la impresii și idei. Oferă energie propulsivă, viteză, motivație, vitalitate și energia de bază care ne pune în mișcare în viață. Prāṇa vāyu este cel mai activ în regiunea plămânilor și a inimii. „Sediul” lui prāṇa vāyu este inima, iar acest suflu vital asigură continuarea bătăilor inimii. Citește mai multe despre vāyu-uri.

(Prāṇāyāma): Reglarea și controlul energiei prin respirație; expansiunea energiei vitale; prelungirea respirației. Etimologic, prāṇāyāma înseamnă „conștientizarea și extinderea prāṇa-ei”. Este a patra treaptă a Aṣṭāṅga Yoga-ei lui Patañjali și o parte importantă a Hatha Yoga-ei.

(Prārabdha): Partea karmei noastre care dă roade în viața prezentă; cauza destinului nostru actual. Este porțiunea alocată din sañcita karma (depozitul karmic general) care trebuie consumată într-un anumit tip de mediu de-a lungul unei vieți. Este karma moștenită din viețile trecute, menită însă să fie trăită în această viață și care a început deja să producă efecte. Prārabdha karma este „depozitul bancar” pe care îl folosim în această viață. Unele dintre aspectele ei, mai ales cele legate de corpul fizic (de exemplu, moștenirea genetică), nu pot fi modificate. Atitudinea înțeleaptă este, așadar, să le acceptăm pur și simplu așa cum sunt și să le folosim în cel mai bun mod pentru transformarea spirituală.

(Pratyabhijñā): Recunoașterea Divinului, Śiva. O filosofie potrivit căreia Realitatea Supremă nu este ceva ce trebuie descoperit, imaginat sau creat, ci recunoscut ca acel ceva extrem de intim care a fost dintotdeauna prezent în miezul ființei noastre.

(Pratyāhāra): „A retrage din”, se referă la ideea de a retrage simțurile de la obiectele dorinței lor, orientându-le către interior și dezvoltând un profund sentiment de interiorizare. Este a cincea etapă a Aṣṭāṅga Yoga-ei lui Patañjali. Prin pratyāhāra, învățăm să dezvoltăm controlul asupra simțurilor. Ea implică reorientarea simțurilor dinspre un flux exterior către unul interior, permițându-ne să devenim conștienți de propriile dorințe, frici și gânduri.

Bhakti (Devoțiunea Supremă) în aspectul ei absolut; Iubire transcendentă. Este iubirea de dragul iubirii înseși — o iubire care îl poate cuprinde pe iubitul uman, poate mătura toate distincțiile în extazul unirii și poate umple sufletul cu un dor intens în timpul separării. Un alt nume pentru prema este para bhakti (iubirea supremă sau transcendentă).

(Pṛthivī Tattva): Elementul Pământ, unul dintre pañca bhūta (cele cinci elemente materiale care alcătuiesc Cosmosul material). Este cel mai grosier dintre elementele materiale. Potrivit Shaivismului din Kashmir, există treizeci și șase de tattva-e (categorii ale existenței). Pṛthivī este a treizeci și șasea (cea mai materială), iar Śiva (Conștiința Pură) este prima (cea mai subtilă) — în esență, călătoria noastră către Conștiința Pură începe de la Pământ.

(Pūjā): Adorare; ritual. Se referă de obicei la ritualuri formale, dar poate exprima și o atitudine interiorizată. Vijñāna Bhairava Tantra (147) spune: „Pūjā nu constă în oferirea de flori și alte daruri. Ea constă în a așeza Inima în Eterul Suprem al Conștiinței, aflat dincolo de fluctuațiile mentale. Adevărata adorare înseamnă o absorbție (în Śiva), prin intensă fervoare mistică.”

(Pūraka): „Umplere”. Inspirația, una dintre fazele prāṇāyāma-ei (controlul conștient și prelungirea respirației). Pūraka este asociată mai ales cu asimilarea prāṇa-ei (energiilor subtile). Bṛhad Yogi Yājñavalkya Saṃhitā (8:19) se referă la efectele subtile ale inspirației atunci când o definește ca acea „restricție a respirației care umple toate nāḍī-urile (canalele subtile)”. Aceasta implică faptul că, pentru un yoghin, inspirația este mai mult decât pătrunderea aerului. Este atragerea prāṇa-ei (forța universală a vieții) în corp.

(Purāṇa): Vechi; străvechi. O categorie importantă a literaturii sacre indiene care integrează mituri, legende și alte tradiții. În general, acestea exprimă o viziune nonduală. Majoritatea acestor texte au fost compuse în era creștină.

(Pūrṇa): Plin; complet; întreg; infinit; perfect. Este un vechi nume vedic pentru Absolut.

(Puruṣa): Sinele care sălășluiește în inima tuturor lucrurilor. Este monada spirituală care, potrivit filosofiei exprimate de Patañjali în Yoga Sūtra (Yoga Darśana, cunoscută drept Yoga Clasică), este individuală. În schimb, prakṛti (Natura) este infinită. Chiar dacă puruṣa (Spiritul) este văzut ca individual (în timp ce, potrivit Advaita Vedānta, Ātman este universal, identic cu Brahman), el rămâne Martorul tuturor fenomenelor psihomentale. În Yoga Sūtra (2:21), Patañjali spune că prakṛti există numai pentru a servi eliberării lui puruṣa.

Rābiʿa al-ʿAdawiyya al-Qaysiyya (717–801), prima sfântă sufită, și-a petrecut mare parte din viață în rugăciune ferventă, ca ascetă musulmană. După o perioadă în care a fost sclavă, a ajuns în cele din urmă să trăiască în singurătate, în deșert. A refuzat numeroase cereri în căsătorie, deoarece în viața ei nu mai exista timp pentru nimic în afară de Dumnezeu. Mai interesant decât ascetismul ei absolut este, însă, conceptul de Iubire Divină exprimat de Rābiʿa. Ea a fost prima care a introdus ideea că Dumnezeu trebuie iubit de dragul lui Dumnezeu Însuși, nu din frică — așa cum făcuseră sufiții de mai înainte. Ea a învățat că pocăința este un dar de la Dumnezeu, deoarece nimeni nu se poate pocăi dacă Dumnezeu nu l-a primit deja și nu i-a oferit darul pocăinței.

Norocoasă; plină de succes; dar. Rādhā a fost iubita lui Kṛṣṇa, a opta încarnare a lui Viṣṇu. Numele provine din cuvântul sanscrit ārādhana, „omagiu” sau „adorare”. Se spune că Kṛṣṇa și Rādhā au fost împreună în formă umană doar câțiva ani, dar au fost pentru totdeauna Una, iar iubirea lor a devenit mai puternică în separare. Dorul ei a fost un catalizator pentru adâncirea iubirii față de Dumnezeu — o iubire imortalizată ca sacrificiu devoțional. Pentru adepții Vaiṣṇavismului, Rādhā simbolizează Iubirea absolută, adorarea, devoțiunea și abandonul în Conștiința Supremă. Iubirea ei este Iubire Divină, iubire care continuă să crească indiferent de împrejurări. Iubirea lui Rādhā pentru Kṛṣṇa reprezintă adevărata natură altruistă a lui prema.

(Rāga): Atașament; pasiune. Potrivit Yoga Sūtra, rāga este una dintre cele cinci kleśa-e (cauze ale suferinței). „Rāga (atașamentul) [este aceea care] se bazează pe experiențe plăcute.” (2:7)

(Rajas Guṇa): Cuvântul sanscrit rajas derivă din rădăcina raj sau rañj, cu sensul de „a fi colorat, afectat, excitat, fermecat”. Rajas reprezintă principiul dinamismului și al activității. Rodul său este bucuria de a acționa, dar și suferința greșelii. Tendințele rajasice creează atât rāga (atracție, atașament), cât și dveṣa (aversiune, ură) față de obiectele exterioare.

(Rāja Yoga): „Yoga Regală”, desemnează o cale sistematică pentru atingerea unirii spirituale și se referă, în general, la Aṣṭāṅga Yoga (calea celor opt ramuri descrisă de Patañjali în Yoga Sūtra). Când termenul se referă la forma de yoga a lui Patañjali, este numită și Yoga Clasică.

(Rāma): „Cel încântător”, al șaptelea avatāra (încarnare) al Domnului Viṣṇu. Este principalul erou spiritual al Rāmāyaṇa, maestrul legendarului rege-maimuță Hanumān și un mare obiect al devoțiunii în India.

Sri Ramakrishna Paramahaṃsa (1836–1886) s-a născut lângă Calcutta și, încă din copilărie, a intrat spontan în stări de samādhi (extaz). La o vârstă fragedă a devenit preot al Templului Kālī din Dakshineswar și a început cu ardoare sādhanā zeiței. După o viziune a lui Kālī, a studiat cu alți maeștri — inclusiv cu faimoasa guru tantrică Bhairavī Brāhmaṇī. În cele din urmă, un înțelept numit Totapuri l-a condus la etapa finală a iluminării. Marele său interes și misiunea sa au fost să predea Adevărul tuturor religiilor lumii. Principalul său discipol a fost Swami Vivekananda, care a continuat această misiune.

Numit Venkataraman la naștere, la vârsta de șaisprezece ani Sri Ramana Maharshi (1879–1950) a trăit o experiență spirituală intensă, implicând o frică bruscă și copleșitoare de moarte. A pătruns în această experiență și ea a devenit moartea egoului său, declanșând un val de Conștiință de Sine. Curând după aceea și-a părăsit casa pentru a urma o viață pur spirituală. A mers la Arunācala, un munte din sudul Indiei al cărui nume îl chemase în mod misterios ca pe un loc sfânt demn de căutat. Și-a petrecut timpul în meditație profundă, intrând adesea în stări înalte de Conștiință și samādhi. În cele din urmă s-a stabilit pe pantele Arunācala, iar discipolii săi au construit un āśrama în jurul lui. Le răspundea la întrebări și comenta operele spirituale pe care i le prezentau, revenind mereu la același punct simplu: îi orienta către sursa gândurilor lor, așa cum este rezumat în întrebarea „Cine sunt eu?”. Revelația lui Ramana privind Introspecția reprezintă învățătura esențială a Hridaya Yoga.

Aprofundează: Ramana Maharshi — despre abandon și Grație

(Recaka): „Golire”, se referă la expirație, una dintre fazele prāṇāyāma-ei (controlul conștient și prelungirea respirației). Recaka este asociată în principal cu eliminarea energiilor subtile consumate.

„Cel care urlă” sau „Cel care răcnește”, unul dintre aspectele lui Śiva, adorat încă din epoca vedică; un nume al lui Śiva în aspectul său teribil; Dumnezeu ca Distrugător al celor efemere. Realitatea transcendentă este adesea înfricoșătoare pentru oamenii obișnuiți. În vechea Ṛg Veda, Rudra este lăudat ca „cel mai puternic dintre cei puternici” și ghora (extrem de teribil).

„Nodul lui Rudra”, a treia contracție energetică și psihică ce împiedică fluxul liber al prāṇa-ei (energiei) în ființa umană. Este localizat în Ājñā chakra (deși, potrivit unor practicanți yoga, se află la nivelul lui Viśuddha chakra, pe suṣumṇā nāḍī între sprâncene sau între Viśuddha și Ājñā chakra). Atașamentul față de siddhi-uri (puteri paranormale) este marele obstacol asociat lui Ājñā chakra și creează acest nod.

Cel mai mare poet sufit, Rumi (1207–1273), născut în Afganistan, și-a trăit cea mai mare parte a vieții pe teritoriul Turciei de astăzi. A compus în persană numeroase poeme lirice și devoționale. După moartea sa, discipolii săi și fiul său, Sultan Walad, au întemeiat Ordinul Sufi Mawlawiyya. Cunoscut și ca Ordinul Dervișilor Rotitori, acest grup este renumit pentru dansul său sufit, cunoscut drept ceremonia samāʿ. Rumi este astăzi unul dintre cei mai iubiți poeți ai lumii.

(Sādhaka): „Cel care realizează”, un practicant spiritual; cineva care urmează o anumită disciplină spirituală cu aspirația de a purifica orice limitare interioară și, astfel, de a revela Conștiința Unității. Potrivit Śiva Saṃhitā (5:10–14), există patru tipuri de practicanți, în funcție de entuziasmul, energia, caracterul, stilul de yoga practicat și angajamentul lor față de procesul spiritual: blânzi, moderați, ardenți și cei mai ardenți — aceia care pot traversa în mod firesc oceanul lumii relative.

(Sādhana): Disciplină spirituală practicată sistematic sub îndrumarea unui guru calificat.

(Sādhu): „Virtuos”; ascet; persoană dreaptă; cel care a atins scopul sādhanā-ei.

(Saguṇa Brahman): Brahman „calificat” sau Brahman „cu calități”. Absolutul conceput ca fiind înzestrat cu calități. Dumnezeu imanent. Este dimensiunea fenomenală a Realității, alcătuită din cele trei guṇa-e (constituenții primari ai Naturii). Este una dintre cele două noțiuni legate de Brahman: nirguṇa (fără calități) și saguṇa (cu calități).

Spontan; natural. Etimologic, derivă din saha, „împreună”, și ja, „a se naște”. Prin urmare, traducerea directă este „născut împreună” sau „apărut împreună”. Sugerează că Eliberarea nu este „ceva” — o energie sau o realitate — exterior nouă. Eliberarea și ființa noastră „vin la existență” sau „se nasc” împreună. Pe de altă parte, sahaja sugerează că saṃsāra (lumea manifestată) și nirvāṇa (Realitatea transcendentă) sunt „născute împreună” și, prin urmare, trebuie să existe un fundal comun subiacent din care au provenit inițial și în care coexistă.

(Sahasrāra): „[Lotusul] cu o mie de petale”. Deși unele texte afirmă că Sahasrāra este o chakra, ea nu este o chakra, ci o poartă către Unitate, Realitatea Supremă a lui Śiva. Reprezintă summum bonum-ul tuturor energiilor ființei umane. A fost tradusă drept „lotusul cu 1.000 de petale”, ceea ce sugerează integrarea sa holistică, amploarea și importanța ei în tradiția yoghină. Sahasrāra este cunoscută și sub numele de śūnya (vidul), referindu-se la Śiva ca Vid sau transcendență. Potrivit tradiției yoghine, Sahasrāra este situată în creștetul capului. Reprezintă culminarea sādhanā-ei yoghine (practicii spirituale). Din acest motiv este numită și „centrul coroanei”, ceea ce se referă nu doar la faptul că este „situată” în vârful capului, ci și la faptul că reprezintă încoronarea practicii Hatha Yoga. Citește mai multe despre chakra-e.

Retenția respirației „asociată” cu inspirația și expirația. Există două forme de retenție: după inspirație și după expirație. Când respirația este reținută după o inspirație completă, se numește antara kumbhaka (retenție interioară). Când este reținută după o expirație completă, se numește bāhya kumbhaka (retenție exterioară).

(Sahṛdaya): „Cu Inima”, o expresie a vitalității spirituale, entuziasmului și vigorii. Potrivit Shaivismului din Kashmir, o viață trăită în Inimă este sahṛdaya. Este o viață în care spanda (valurile de dinamism care izvorăsc din Inimă) este o sursă de expresie spontană. Absența lui sahṛdaya (dinamism spiritual) provoacă apatie, lipsă de vitalitate, neîncredere și inerție. Este cauza ineficienței spirituale și a lipsei de focalizare.

(Samādhi): „A așeza împreună”, se referă la starea în care subiectul (meditatorul) și obiectul (meditației) fuzionează într-unul singur. Este condiția extatică în care sentimentul limitat al individualității se estompează. Este ultima aṅga (ramură) a căii în opt trepte descrise de Patañjali în Yoga Sūtra. Potrivit lui Patañjali, este și ultima etapă în procesul de saṃyama (cunoaștere directă prin identificare). Prin urmare, samādhi este pasul ultim înaintea eliberării finale, sau yoga (unirea cu Dumnezeu).

(Samāna Vāyu): „Suflul unificator”, unul dintre cele cinci vāyu-uri (sufluri vitale). Activ în principal în zona ombilicului, este responsabil de asimilarea hranei și aduce echilibru între prāṇa vāyu (aerul care se mișcă spre interior) și apāna vāyu (aerul care se mișcă în jos). Samāna vāyu se deplasează de la periferie către centru. Este o forță de concentrare, absorbție și consolidare. Principala lui funcție este asimilarea prāṇa-ei în toate formele ei. Activează și controlează sistemul digestiv (ficatul, intestinele, pancreasul și stomacul, precum și secrețiile acestora). La nivel mental, facilitează digestia ideilor, oferind hrană și mulțumire. Ne conferă discernământ, concentrare mentală și echilibru. Samāna creează unidirecționarea minții care conduce la meditație și, mai departe, la samādhi. Citește mai multe despre vāyu-uri.

„Esență echilibrată” sau „esență egală”, reprezintă un concept important care inspiră practica Hatha Yoga în Hridaya Yoga. A fost o noțiune foarte importantă în mișcarea Siddha Yoga din sudul Indiei (800–1200 d.Hr.), în special în ceea ce privește Hatha Yoga. Sama rasa este condiția în care corpul fizic exprimă perfecțiunea divină — procesul deschiderii către Śiva și energia divină la nivelul corpului fizic. Mai exact spus, este conștientizarea naturii divine a corpului fizic. Sama rasa revelează unirea cu Conștiința lui Śiva, o stare în care orice diferențiere a dispărut. Reprezintă procesul și starea de a rezona corporal în armonie cu Divinul.

(Sāṃkhya): Una dintre cele șase darśana-e (viziuni practice sau filosofii ale hinduismului ortodox). Accentul ei este pus pe legile Naturii, pe aspectele fenomenale ale Manifestării Universale. Termenul sāṃkhya este tradus de obicei ca „număr”, „enumerare”, „calculare” sau „raționare”, deoarece această doctrină descrie tattva-ele (diferitele straturi și grade ale manifestării), căutând originea lor comună în prakṛti (Natura, substanța universală nediferențiată). Se consideră că Sāṃkhya a constituit baza filosofică a Yoga-ei Clasice. Din cauza focalizării sale asupra tattva-elor lui prakṛti, Sāṃkhya a fost considerată în mod greșit un sistem materialist sau chiar ateu. Deși filosofia sa nu îl menționează pe Īśvara (Dumnezeul Personal), această absență — așa cum a menționat René Guénon — nu este o negare, ci se explică prin focalizarea specifică a Sāṃkhya-ei, care a studiat pentru prima dată legile intime ale existenței, procesele interioare ale lumii materiale și mecanismele care guvernează diferitele corpuri sau organisme vii. În Bhagavad Gītā (5:4–5), yoga este echivalată cu Karma Yoga, iar Sāṃkhya cu calea sannyāsa-ei (renunțării), Kṛṣṇa subliniind unitatea lor esențială.

(Saṃsāra): Viața lumească a iluziei; Realitatea fenomenală, relativă; manifestarea. Ciclul nașterilor și al morților.

(Saṃskāra): „Activator”, reprezintă amprentele psihologice lăsate în subconștient de experiențele noastre cotidiene — conștiente sau inconștiente, interioare sau exterioare, dorite sau nedorite. Termenul „activator” sugerează că aceste amprente nu sunt doar vestigii pasive ale acțiunilor și intențiilor noastre, ci forțe dinamice ale psihicului. Ele îl împing constant pe jīva (sufletul individual) la acțiune. Aceste impresii așteaptă să revină la nivelul conștient al minții, influențându-ne viitorul sub forma așteptărilor, sentimentului valorii personale, obiceiurilor, predispozițiilor înnăscute și emoțiilor — propulsându-ne viața și generând karma viitoare.

(Saṃyama): „Constrângerea [minții]”, o stare de identificare profundă între yoghin și obiectul contemplat. Este explicată de Patañjali în Yoga Sūtra (3:4) ca rezultat al practicii continue de dhāraṇā (concentrare), dhyāna (meditație) și samādhi (identificare extatică) asupra aceluiași obiect. Această tehnică este modul yoghinului de a cerceta, deoarece dă naștere diferitelor forme de prajñā (cunoaștere intuitivă). Reprezintă principalul mijloc de dobândire a vibhūti-urilor (puteri paranormale). Exemplele practicii identificării și rezultatele ei sunt discutate pe larg în al treilea capitol al Yoga Sūtra, numit Vibhūti Pāda (calea puterilor supraomenești). „Aroma” esențială care radiază din descrierea tuturor acestor puteri paranormale este faptul că nu suntem doar corpul fizic sau personalitatea.

(Sañcita Karma): Karma nerezolvată acumulată în vieți anterioare și care nu și-a produs încă efectele. Efectele cumulative ale acțiunilor din toate viețile noastre trecute sunt „împachetate” într-un reziduu concentrat de potențialitate în stratul nostru cel mai subtil și mai interior (nivelul cauzal). Este ca și cum am avea un cont bancar cu un depozit mare care reprezintă toate posibilitățile noastre karmice. Din perspectivă yoghină, nu toate tendințele karmice se vor manifesta în această viață. A vorbi despre sañcita karma este ca și cum am vorbi despre un subconștient general pentru toate viețile noastre viitoare posibile.

(Saṅgha): Asociație; adunare; companie; comunitate. Se referă la o comunitate de oameni care se reunesc pentru a împărtăși viața și practica spirituală.

(Saṅkalpa/Saṃkalpa): Voință; intenție; voință deliberată; convingere. Cea mai importantă activitate a minții, care este permanent angajată în proiectarea intențiilor. Saṅkalpa este principala acțiune mentală care creează saṃskāra-e (activatori subconștienți). Suntem rezultatul saṅkalpa-elor noastre, generând karma prin intențiile noastre lăuntrice. Saṅkalpa-ele bazate pe ego ne orientează către exterior și ne leagă de lumea exterioară. Saṅkalpa-ele spirituale ne orientează înăuntru și ne ajută să atingem mokṣa (eliberarea). Practica yoga cultivă saṅkalpa pentru Realizarea Sinelui.

(Saṃtoṣa): „Mulțumire” sau „bucurie necondiționată”, a doua niyama (disciplină morală) din Yoga Sūtra lui Patañjali. A fi ferm înrădăcinat în saṃtoṣa înseamnă a simți o fericire autentică indiferent de ceea ce apare în sfera ființei noastre. Înseamnă să acceptăm și să avem încredere că primim întotdeauna ceea ce ne este necesar, fie că este etichetat drept „bun” sau „rău”. A practica mulțumirea înseamnă a cultiva o conștientizare constantă a momentului prezent, în care mintea este liberă de dorințe și temeri legate de viitor, precum și de dureri și regrete legate de trecut. Cultivarea lui saṃtoṣa ne permite să renunțăm la dorințele care ne țin captivi în ignoranță și suferință. Atunci apare un sentiment de deplinătate și învățăm să fim fericiți în acest moment, cu ceea ce avem și așa cum suntem. Numai o minte liberă de dorințe și de gânduri despre trecut și viitor se poate concentra. Astfel, practicând saṃtoṣa, ne îmbunătățim în mod firesc practica Hatha Yoga și meditația. Apare o stare de equanimitate, iar etichete precum „bun” și „rău”, aplicate experiențelor, sunt văzute ca simple judecăți ale minții. Citește mai multe despre niyama aici.

(Sannyāsī): Cel care a renunțat la casă, proprietăți, castă și la toate atașamentele umane pentru căutarea spirituală. Această renunțare este permanentă și definitivă, în timp ce un sādhu este liber să revină la viața de familie. În mod tradițional, un sannyāsī poartă o robă ocru ca simbol al renunțării, în timp ce un sādhu poartă un dhoti alb.

„Existența Pură”, însăși natura Absolutului; esența care există în toate formele și substanțele, dar care descrie chiar și ceea ce se află dincolo de domeniul manifestat, fiind și o „dimensiune” a Realității transcendente. Sat este Existența Pură, lipsită de orice identificare cu statutul social, corpul, emoțiile, gândurile sau mintea. Astfel, măștile individualității cad în sat. Existența Pură nu este individuală. Din acest motiv, sentimentul pur „Eu sunt” nu este o expresie exactă a lui sat. Sentimentul pur „Eu sunt” ne poate conduce la o purificare completă a subconștientului, de toate identificările false — avidyā (ignoranța). Când chiar și sentimentul pur „Eu sunt” se estompează, sat (Existența Pură universală) este revelată. Sat este Sursa și Natura tuturor ființelor, deoarece în esență tot ceea ce există Este.

(Saccidānanda): „Existență Pură – Conștiință Pură – Beatitudine Pură”. Constituie însăși svarūpa (esența) lui Brahman (Realitatea Supremă), nu doar atributele Sale. Această expresie sugerează unitatea acestor trei manifestări intrinseci ale Absolutului — ele nu sunt calități, deoarece Brahman este în ultimă instanță nirguṇa (fără calificări) și akalā (fără părți); ele sunt însăși natura Supremului. În nirvikalpa samādhi, Sinele se revelează ca o masă unificată de Beatitudine și Conștiință, a cărei însăși natură este Existența.

„Adevăratul învățător”; Sinele lăuntric, care este sursa ultimă a întregii înțelepciuni.

(Satsaṅga): Asociere sau întâlnire cu ființe iluminate ori înțelepți.

(Sattva Guṇa): Cuvântul sattva provine din rădăcina sanscrită sat, „existență”. Sattva guṇa reprezintă principiul armoniei și echilibrului. Bhagavad Gītā (14:6) caracterizează sattva guṇa drept „imaculată, luminoasă, lipsită de rău”. Totuși, sattva, prin faptul că este una dintre guṇa-e, are și un efect de înlănțuire — poate produce atașament față de bucurie și cunoaștere.

„Adevăr”, a doua yama (restricție morală) recomandată de Patañjali în Yoga Sūtra. Ar trebui să practicăm adevărul în acțiunile, vorbirea și gândurile noastre, aspirând mereu să acționăm din iubire și cu intenția de a aduce bine celorlalți, păstrând totodată armonia cu adevărul Inimii. Citește mai multe despre yama aici.

(Śauca): „Puritate”, prima niyama (disciplină morală) enumerată în Yoga Sūtra lui Patañjali. Yoghinii văd corpul ca vehicul sau templu al sufletului. De aceea, este foarte important să avem un corp sănătos și curat, astfel încât scopul sufletului să se poată împlini. Corpul fizic poate fi purificat prin practica asana-elor și prāṇāyāma-ei, menținerea unei alimentații sănătoase, îmbăiere regulată, exercițiu fizic și practicarea diferitelor dhauti-uri (purificări ale organelor interne și sistemelor corpului). Un aspirant pe calea yoga ar trebui să cultive și puritatea minții, renunțând la tendințe mentale negative precum mândria, mânia, gelozia, necinstea, judecarea etc. Citește mai multe despre niyama aici.

Una dintre principalele ramuri ale hinduismului, tradiția religioasă și filosofică centrată pe adorarea lui Śiva ca Realitate transcendentă. În situri arheologice din India au fost găsite semne ale adorării lui Śiva datând încă din jurul anului 2500 î.Hr. Adepții numeroaselor școli ale Shaivismului au produs o vastă literatură care exprimă atât perspective nonduale, cât și dualiste. Exprimând această înțelegere nonduală a lui Śiva, Abhinavagupta, marele maestru al Shaivismului din Kashmir, a scris: „Adevărul este, așadar, acesta: Domnul Suprem manifestă liber întregul joc variat al emanațiilor și resorbțiilor în cerul propriei Sale Naturi.”

(Śakti): „Putere”. Śakti este principiul dinamic al existenței, conceput ca feminin. Este puterea creatoare care explică modul în care Śiva, nemișcat (Conștiința Pură), se manifestă în formele infinite ale Universului. Prin urmare, Śakti și Śiva sunt principii inseparabile. Așa cum explică Śiva Purāṇa (7:2:4:10): „Așa cum Luna nu strălucește fără lumina Lunii, tot astfel Śiva nu strălucește fără Śakti.” Śakti este responsabilă de Creație și este un agent al schimbării și distrugerii — ea animă atât existența, cât și eliberarea. Cea mai semnificativă formă a lui Śakti este kuṇḍalinī śakti. Śakti se referă și la personificarea formei feminine a Absolutului.

Una dintre principalele ramuri ale hinduismului, tradiția religioasă și filosofică centrată pe adorarea Supremului ca Śakti (aspectul dinamic, feminin). În Śāktism, Zeița sau Mama Divină este înțeleasă ca aspectul activ al Realității transcendente. Śākta-șii (adepții Śāktismului) o adoră pe Śakti în nenumărate forme, folosind mantra-e și yantra-e și realizând pūjā (ofrande rituale) pentru a invoca puternice energii cosmice și a le realiza natura universală. Daśa Mahā Vidyā Yoga (yoga celor Zece Mari Înțelepciuni) este o formă de Śāktism.

(Śāktopāya): O cale spirituală pentru revelarea Sinelui prin śakti (energia cosmică, nediferențiată); o abordare spirituală în care un gând se întoarce în mod firesc și constant către sine însuși, sursa lui „eu”, Śiva. Astfel, dualitatea subiect–obiect este dizolvată neîncetat.

(Śāmbhavopāya): Un mijloc de a revela Conștiința Supremă prin Śambhu sau Śiva (Conștiința Supremă). Este o stare permanentă de libertate față de gânduri, care permite realizarea Divinității. În această condiție nu există niciun obiect sau suport asupra căruia mintea să fie stabilizată ori fixată, iar mintea încetează să mai joace un rol activ. Din acest motiv, este cunoscută și ca nirālamba yoga (yoga fără suport).

Principalul ācārya (învățător, preceptor) al Advaita Vedānta, Śaṅkarācārya (788–820 d.Hr.) a fost un mare mistic și erudit hindus care a produs cea mai mare renaștere a Advaita Vedānta în filosofia și spiritualitatea indiană. Contribuțiile lui Ādi Śaṅkarācārya (ādi înseamnă „primul”) la gândirea advaita și la hinduism în general sunt esențiale. În scurta sa viață, el singur a avut un rol decisiv în transformarea unei țări aproape în întregime buddhiste într-una din nou aproape în întregime hindusă. A reînviat monismul în India și a adus o înțelegere profundă a existenței. A scris numeroase comentarii la sūtra-e și śāstra-e (Upaniṣad-ele etc.) și a câștigat mulți discipoli prin puterea dezbaterilor sale spirituale. Lecția sa cea mai importantă era că rațiunea și filosofarea abstractă, singure, nu conduc la mokṣa (eliberare). El considera că numai prin altruism și iubire guvernate de viveka (discernământ) poate un devot să-și realizeze Sinele lăuntric.

(Śāstra): Scriptură.

(Ṣaṭkarman): Cele șase practici tradiționale yoghine de purificare. Uneori sunt numite și ṣaṭkriyā. Aceste practici purifică atât corpul fizic, cât și corpul subtil. Cele șase categorii de acțiuni purificatoare sunt: neti (tehnici pentru curățarea nărilor și căilor respiratorii), dhauti (un ansamblu de practici pentru purificarea organelor și sistemelor interne ale corpului), nauli (o tehnică pentru purificarea zonei abdominale), basti (tehnici pentru curățarea abdomenului inferior și colonului), kapālabhāti (o tehnică pentru curățarea căilor respiratorii) și trāṭaka (practici de privire focalizată care purifică mintea).

(Śiva): „Binevoitor” sau „auspicios”. Termenul Śiva are trei conotații principale:

1. În Shaivism, este Realitatea Supremă, esența ultimă și atotcuprinzătoare a tuturor lucrurilor. Conceptul corespunzător în Vedānta ar fi Brahman, însă există unele diferențe în felul în care aceste două sisteme spirituale se referă la Realitatea Supremă.

2. Aspectul neschimbător al Divinului. Așa cum Śakti este puterea feminină, dinamică și creatoare, Śiva este Martorul masculin, nemișcat, etern și ultim. Śiva și Śakti sunt inseparabili — se spune adesea că fără Śakti, Śiva ar fi doar un cadavru.

3. Împreună cu Brahmā și Viṣṇu, Śiva este unul dintre zeii Trimūrti-ului hindus. Este cunoscut drept Distrugătorul Universului. Din perspectivă spirituală, această „distrugere” este de fapt decondiționarea egoului pentru a-l face transparent față de lumina divină. Śiva este reprezentat în multe forme, printre care Ardhanārīśvara, Naṭarāja și Dakṣiṇāmūrti. Este cunoscut ca patron al yoghinilor. Potrivit tradiției, Hatha Yoga a fost reintrodusă în lume atunci când Śiva i-a predat-o lui Matsyendranātha.

(Śiva Saṁhitā): Această scriptură este unul dintre cele trei texte clasice ale Hatha Yoga-ei (alături de Haṭha Yoga Pradīpikā și Gheraṇḍa Saṁhitā) și este considerată cea mai cuprinzătoare. Autorul ei este necunoscut, la fel ca data redactării — mult timp s-a crezut că a fost scrisă în secolele al XVII-lea sau al XVIII-lea, dar cercetări mai recente sugerează că a fost compusă înainte de anul 1500 d.Hr. Textul prezintă filosofia yoga și subliniază că și oamenii care trăiesc viața de familie pot beneficia de practică. Printre altele, descrie nāḍī-urile și anatomia subtilă, menționează optzeci și patru de asana-e yoga, descrie cele cinci tipuri de prāṇa (precum și tehnici de reglare a lor) și prezintă mai multe mudra-e pentru transformarea spirituală.

(Śūnya): Vidul; starea în care mintea nu experimentează niciun obiect.

„Desăvârșit”. O ființă perfecționată; una care posedă puteri supranaturale.

(Siddhānta): „Doctrină”. Termenul derivă din siddha, „desăvârșit”, și anta, „sfârșit”. Desemnează doctrina stabilită a oricărei școli de spiritualitate indiană. Învățăturile sunt considerate „stabilite” deoarece se bazează pe realizările siddha-șilor.

„Perfecțiune” sau „realizare”. În scripturile yoghine, termenul desemnează fie Eliberarea spirituală supremă, fie o putere paranormală. Puterile paranormale reprezintă o deschidere către Śakti Universală (energie impersonală). Adesea practica tapas-ului (austerităților) este o cale de a genera siddhi-uri. În Tantra Yoga, Hatha Yoga și Rāja Yoga, siddhi-urile sunt considerate o consecință a procesului spiritual. În Jñāna Yoga, sunt văzute ca simple iluzii care trebuie și ele transcense. Din perspectiva practicii spirituale autentice, ele nu ar trebui niciodată să constituie un scop în sine.

Swami Sivananda (1887–1963) s-a născut în Pattamadai, în sudul Indiei, cu numele Kuppuswami. A urmat studii medicale la Tanjore și apoi a lucrat ca medic în Malaezia. Deși avea mult succes, după moartea soției sale a renunțat la lume, s-a întors în India și a devenit swami. Swami Sivananda a realizat o sādhanā intensă (practică spirituală) și a practicat austerități timp de mulți ani înainte de iluminare. A fost adept al Advaita Vedānta și a promovat și Hatha Yoga. A realizat acte importante de Karma Yoga (serviciu altruist), mai ales ajutând bolnavii, împărtășind darurile medicinei naturale āyurvedice și publicând sute de cărți spirituale.

(Śloka): Vers sacru; strofă în poezia sanscrită sau în textele sacre.

(Smṛti): Memorie, din smṛ, „a-și aminti”. Termenul se referă la scripturile tradiționale hinduse cu autoritate, considerate „cunoaștere amintită” (precum Itihāsa-ele și Purāṇa-ele), spre deosebire de literatura „revelată” a Vedelor (numită śruti). Textele smṛti nu au autoritate directă, ci sunt „derivate” din śruti. Śaṅkarācārya explică: „Śruti reprezintă o percepție directă deoarece, pentru a fi o autoritate reală, trebuie în mod necesar să fie independentă de orice altă autoritate; smṛti… își derivă autoritatea dintr-o altă autoritate decât ea însăși.” Prin urmare, śruti reprezintă percepția directă fără intermediar — o revelație, o intuiție imediată a cunoașterii sacre — în timp ce smṛti este doar o „reflecție”, o cunoaștere reflexivă bazată pe o sursă primordială, Inima Spirituală.

O afirmație vedāntică ce înseamnă „Eu sunt Acela (Brahman)” sau „Spiritul nemuritor sunt eu”. Etimologic, provine din sah, „El”, și aham, „eu”. Potrivit tradiției yoghine, cu fiecare inspirație și expirație pronunțăm inconștient această faimoasă mantra — această ajapa mantra (formulă spirituală rostită în tăcere) este pronunțată continuu și inconștient pe tot parcursul vieții fiecărei ființe.

Nectar; elixir care dă viață, euforie și longevitate. În timp ce în epoca vedică soma era băutura nemuririi, folosită ca libație în ritualurile zilnice, tradițiile ulterioare Tantra Yoga și Hatha Yoga au privit-o ca pe un fluid interior prețios menit să confere nemurire spirituală (adică revelarea Sinelui Suprem). Yoghinii au asociat acest fluid al vieții eterne cu energia Lunii (o energie hrănitoare esențială care încarcă ființa umană în timpul nopții și este „arsă” de Soarele interior, a cărui ardere furnizează energia manifestată în activitățile cotidiene ale stării de veghe). Aici, ziua este simbolul dualismului și al domeniului personal al acțiunii — o energie dispersantă — în timp ce noaptea este simbolul eternității, contemplației, regenerării și centrării.

„Freamăt” sau „vibrație”; activitate divină; aspectul dinamic al lui Śiva; vibrația primordială creatoare. Este „pulsația” beatitudinii desăvârșite a Realității Ultime. Nu este mișcare în sens obișnuit, ci cauza transcendentă a oricărei mișcări. Spanda este o vibrație atemporală. Este un concept tehnic important în Shaivismul din Kashmir (sau Shaivismul nordic). Spanda este și numele uneia dintre cele patru școli principale ale Shaivismului din Kashmir. Termenul a fost introdus de Vasugupta (cca 800 d.Hr.) și este descris de obicei drept „vibrația Conștiinței” sau „Freamătul Sacru al Inimii”.

(Spanda Kārikā): Această „Compoziție despre Vibrație”, atribuită fie lui Vasugupta, fie, mai puțin probabil, principalului său discipol Kallaṭa, este un comentariu independent la Śiva Sūtra. Explică noțiunea de spanda (vibrația divină), doctrină centrală a Shaivismului din Kashmir. Spanda Kārikā are mai multe comentarii importante, printre care un vṛtti de Kallaṭa.

(Sphuraṇa): Freamăt; izbucnire; irumpere; pulsație; vibrație.

O transformare a naturii sau calității energiei. Sublimarea reprezintă mișcarea lăuntrică a unei energii prin care aceasta este rafinată (transformată într-o formă superioară de energie, cu o frecvență elevată). Această mișcare a energiei se desfășoară fie nivel cu nivel (de la o chakra la următoarea chakra superioară, urcând astfel progresiv), fie direct de la o chakra inferioară la una superioară. Ea se poate produce și la nivelul aceleiași chakra-e, aducând în acest caz un rafinament subtil energiei.

(Sūrya): Soarele. Expresia energiei masculine, dinamice. În corpul uman, piṅgalā nāḍī (canalul energetic solar) guvernează procesele de ardere, în timp ce iḍā nāḍī (canalul energetic lunar) răcorește și calmează. Guvernând ziua, activitatea și consumul de energie, Sūrya este legat de timp și de moarte. Este principiul adevărului și al răsplății, fiind numit și Dharma Rāja (Stăpânul Dreptății), atât în aspectul său de exigență nobilă, cât și în puterea deciziilor teribile.

(Suṣumṇā Nāḍī): „Canalul energetic cel mai grațios.” Este canalul energetic neutru care străbate coloana vertebrală în corpul subtil. Începe în Mūlādhāra chakra și urcă de-a lungul axei centrale a coloanei subtile până la brahmarandhra („deschiderea lui Brahman”), în creștetul capului. Este expresia echilibrului și neutralității perfecte dintre iḍā nāḍī și piṅgalā nāḍī, aspectele polare ale ființei noastre. Aducerea lui iḍā și piṅgalā în echilibru înseamnă absorbția energiei în suṣumṇā, ceea ce reprezintă una dintre preocupările majore ale Hatha Yoga-ei.

(Suṣupti): Somnul profund. Una dintre Cele Patru Stări ale Conștiinței. Este starea în care Ātman (Sinele Suprem) este în principal identificat în mod eronat cu ānandamaya kośa („învelișul alcătuit din Beatitudine”). Jīva (sufletul individual) călătorește într-o lume subiectivă fără să fie conștient de aceasta și devine una cu această subiectivitate inconștientă. Deoarece este legată de o kośa (corp), mai există încă un văl fin cu caracter obiectiv, însă conținutul experienței este doar Beatitudine. În somnul profund, jīva este liberă de obiecte, dar nu s-a transcens încă pe sine.

(Sūtra): Fir. O propoziție scurtă, esențială. Cuvinte sau expresii aforistice. Un text sacru care ne călăuzește (asemenea unui fir) către sensul esențial al unei învățături spirituale.

(Svādhiṣṭhāna Cakra): Centrul „propriei locuințe”. În sanscrită, sva înseamnă „propriu” sau „sine”, iar adhiṣṭhāna înseamnă „locuință”, „reședință” sau „sediu”. Prin urmare, traducerea literală a lui svādhiṣṭhāna este „propria locuință”, referindu-se la faptul că, potrivit tradiției yoghine, această chakra este depozitul minții inconștiente. A doua chakra reprezintă locul în care sentimentul ființei umane ca entitate individuală se solidifică. Svādhiṣṭhāna conferă acordarea cu energia Apei și cu forțele magnetice, guvernează instinctele noastre (inclusiv foamea și sexualitatea) și conferă sensibilitate și conformism social. Această chakra este asociată cu impulsul predominant de a căuta plăcerile personale oferite de simțuri — hrană, băutură, actul amoros etc. Din perspectiva Hridaya Yoga, acesta este nivelul la care sentimentul de „eu” se identifică cu plăcerea senzațiilor. Citește mai multe despre chakra-e.

(Svādhyāya): „Studiul de sine”, a patra niyama (disciplină morală) din Yoga Sūtra-ele lui Patañjali. Ideea studiului de sine poate fi înțeleasă în esență în două moduri. În primul rând, se referă la recomandarea ca aspirantul pe calea Yoga-ei să studieze atât textele clasice ale Yoga-ei, cât și scrierile maeștrilor yoga, pentru a înțelege pe deplin teoria care susține practica. Studiul de sine indică și practica studierii sau contemplării lui Ātman (Sinele), realizată prin conștientizare constantă, reamintire, disciplină, meditație și, mai ales, Introspecție. Aceasta va conduce în cele din urmă la revelarea Sinelui ca însuși fundalul existenței, pe care se desfășoară întreaga manifestare. Citește mai multe despre niyama-e aici.

Visul, una dintre Cele Patru Stări ale Conștiinței. Este starea în care Ātman (Sinele Suprem) este în principal identificat în mod eronat cu prāṇamaya kośa („învelișul alcătuit din forța vieții”) și manomaya kośa („învelișul alcătuit din minte”). Astfel, jīva (sufletul individual) călătorește în lumea cognitivă (lumea imaginativă a viselor), devine una cu acel tărâm și pierde conștiința lui Ātman (subiectivitatea pură). Uneori, în svapna, Ātman este identificat în mod eronat cu vijñānamaya kośa („învelișul alcătuit din cunoaștere și înțelegere intelectuală”), iar atunci apar visele lucide. În starea de vis, jīva este prinsă în obiectele interioare și pierde din vedere adevărata sa natură de „Subiect” pur.

(Svarūpa): „Propria formă”; reprezintă natura esențială a unui lucru. Svabhāva este un termen asemănător.

(Svāmī): „Domn.” „Domnul” (când vorbim despre Dumnezeu); o formulă reverențioasă de adresare către maeștri sau învățători spirituali, indiferent dacă au revelat sau nu Sinele Suprem; un ascet sau yoghin inițiat într-un ordin religios; uneori folosit pur și simplu ca semn de respect.

(Taittirīyopaniṣad): Taittirīya Upaniṣad este un text vedic care vorbește despre nivelurile de beatitudine ce pot fi experimentate — de la simpla plăcere până la Beatitudinea fără egal — și despre ideea că existența este în mod inerent ānanda (plină de Beatitudine). Viața spirituală constă în descoperirea culminației Beatitudinii, inerentă lui Brahman (Absolutul). Această scriptură conține și prima referire la doctrina celor cinci kośa („învelișuri”), dintre care al cincilea și ultimul este alcătuit din Beatitudine Pură. În Taittirīya Upaniṣad (2:4:1) găsim și prima mențiune consemnată a cuvântului yoga într-un sens tehnic, ca stăpânire conștientă a nestatornicelor indriya (simțuri).

(Tamas Guṇa): „Calitatea întunericului”; se referă la principiul inerției și ignoranței. Întunericul lui tamas este umbra cunoașterii și produce confuzie și dezamăgire. Tamas este opus lui sattva (armonia), deoarece esența lui sattva este prakāśa (iluminarea), iar esența lui tamas este absența luminii, aprakāśa (ignoranța).

(Tanmātra): Tan înseamnă „subtil”, iar mātra înseamnă „elemente”. Tanmātra-ele sunt elementele subtile care susțin experiențele celor cinci simțuri (auzul, atingerea, văzul, gustul și mirosul). Cele cinci tanmātra sunt energiile corespunzătoare care fac posibilă orice experiență senzorială — ele sunt modurile prin care lumea obiectivă este percepută. Acțiunea acestor cinci energii subtile permite organelor de simț să intre în relație cu formele grosiere ale materiei.

„Țesături.” Un vast ansamblu de texte sacre care iau adesea forma unui dialog între Śiva și Śakti. Ele conțin cunoașterea ezoterică a tradițiilor tantrice hinduse și buddhiste.

Yoga integrării Conștiinței și Energiei. Cuvântul sanscrit tantra înseamnă „țesătură” sau „interconectare”. Provine din rădăcina tan, care înseamnă „a extinde” sau „a expanda”. Deși a devenit relevantă în mod formal în Orient abia după secolul al V-lea d.Hr., Tantra Yoga este o formă străveche de yoga. Este o cale a ritualului și a practicilor ezoterice menite să trezească śakti (energia cosmică latentă). Unul dintre principiile de bază ale Tantrei este recunoașterea Sacrului în ceea ce pare obișnuit. Scopul antrenamentului tantric este transcenderea barierelor dintre sacru și profan, ca mijloc de revelare a Esenței noastre Reale, Sinele.

Penitență; austeritate. Este a treia dintre niyama-e (discipline morale) din Yoga Sūtra-ele lui Patañjali. Cuvântul sanscrit tapas provine din rădăcina tap, care înseamnă „a arde”, „a străluci” sau „a consuma prin căldură”. El reprezintă căldura determinării, focul lăuntric al austerității care trebuie cultivat pe calea spirituală. Indică, de asemenea, faptul că trebuie să ardem toate dorințele și obstacolele care stau în calea Realizării. Tapas este adesea folosit cu sensul de „autocontrol” sau „cultivare a voinței”. În realitate însă, tapas este mai mult decât simpla cultivare a voinței. Este angajamentul de a dezvolta și purifica voința într-atât încât ea să ne poată conduce mai profund în practica spirituală. Citește mai multe despre niyama-e aici.

Zeița Compasiunii, a doua dintre Dasha Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele Tārā provine din rădăcina sanscrită tṛ, care înseamnă „a traversa” sau „a duce dincolo”, făcând trimitere la rolul lui Tārā de a ne ajuta să traversăm situațiile dificile. Ea este asemenea unei bărci care ne trece peste oceanul saṃsāra-ei. Se consideră, de asemenea, că numele Tārā provine din tāraka, „stea”, ceea ce indică aspectul Ei călăuzitor — este lumina călăuzitoare în orice împrejurare dificilă sau de urgență. Este salvatoare și protectoare. Tārā este legată și de puterea sunetului. De fapt, Ea este praṇava (vibrația primordială), premergătoare creației obiectelor. Tārā este nāda, rădăcina sonoră a tuturor sunetelor și sursa întregului limbaj. De aceea, Ea este tezaurul întregii cunoașteri și este adesea echivalată cu Sarasvatī (zeița cunoașterii). Tārā este invocată și în legătură cu dobândirea cunoașterii și atingerea unei puternice capacități de exprimare. Tārā conține în Sine toate mantra-ele și, prin Grația Ei, suntem conduși în Liniște, sursa ultimă a tuturor sunetelor.

(Tāraka Yoga): O formă de yoga bazată pe Vedānta, răspândită în India medievală. Oferă practici în care fenomenele luminoase percepute lăuntric sau exterior sunt privite ca o expresie directă a lui Ātman (Sinele Suprem). Tāraka Yoga este predată în Advaya Tāraka Upaniṣad și Maṇḍala Brāhmaṇa Upaniṣad.

„Aceasta-itate”; esență; Adevăr; Realitatea Supremă. Un element constitutiv fundamental al Cosmosului. O categorie a Realității. Filosofia Sāṃkhya, din care s-a dezvoltat filosofia Yoga-ei Clasice a lui Patañjali, distinge douăzeci și patru de asemenea categorii. Shaivismul din Kashmir rafinează acest sistem, prezentând treizeci și șase de tattva-e.

Tejas tattva este una dintre pañca bhūta (cele cinci elemente fundamentale care alcătuiesc Cosmosul material). Este elementul Foc, numit și agni. Tejas înseamnă „strălucire” și este cunoscut ca efect al unei sādhanā intense (practică spirituală) — chipul luminos al unui sfânt. Totuși, Tejo Bindu Upaniṣad (1:41) enumeră tejas (în sensul de supraexcitație) printre cele nouă obstacole de pe calea spirituală. Simbolul lui Tejas tattva este un triunghi roșu cu vârful în sus. Este asociat cu Maṇipūra chakra.

Sfânta Tereza de Ávila (1515–1582) a fost o venerată mistică, teoloagă și călugăriță carmelită spaniolă. Împreună cu Sfântul Ioan al Crucii, a susținut reforma ordinului carmelit, care a dus la întemeierea Carmeliților Desculți în 1593. Este una dintre cele mai importante promotoare ale rugăciunii mentale (practica catolică de a-L iubi pe Dumnezeu prin meditație și contemplație — un dialog tăcut cu Dumnezeu). Potrivit Sfintei Tereza, rugăciunea mentală („Devoțiunea Inimii”) este prima dintre cele patru etape ale ascensiunii sufletului. Ea este urmată de Devoțiunea Păcii (abandonarea voinței personale), Devoțiunea Unirii (absorbția în Dumnezeu) și Devoțiunea Extazului (ceea ce yoghinii numesc samādhi). Scrierile sale sunt considerate o parte importantă atât a literaturii Renașterii spaniole, cât și a misticii creștine. În cea mai cunoscută lucrare a sa, Castelul interior, a scris: „Este o nebunie să credem că vom intra în Cer fără să intrăm în noi înșine.”

Născută Anjezë Gonxhe Bojaxhiu în Albania, Maica Tereza (1910–1997) a fost o călugăriță creștină care, din iubire pentru Dumnezeu și pentru umanitate, și-a dedicat viața slujirii celorlalți. Este un exemplu remarcabil de adevărat karma yoghin. A slujit din fidelitate, în spontaneitate și abandon. Despre rugăciunile sale spunea: „Nu mă rog pentru succes, cer fidelitate…” Pentru ea, important era să rămână fidelă. Maica Tereza exprima adesea starea de sărăcie spirituală: „Nu revendic nimic din această lucrare. Este lucrarea Lui. Eu sunt un mic creion în Mâna Lui. Atât. El gândește. El scrie. Creionul nu are nimic de făcut.”

Un maestru și învățător modern german de advaita, Eckhart Tolle (1948– ) pune accentul pe a nu rămâne prinși în gânduri despre trecut sau viitor, ci pe conștientizarea momentului prezent. Abordează acest subiect în cartea sa Puterea prezentului. Cartea sa ulterioară, Un pământ nou, explorează structura egoului uman și felul în care acesta îi distrage pe oameni de la experiența prezentă a lumii. El afirmă că hrănirea egoului uman este sursa conflictului interior și exterior și că numai prin examinarea egoului aspiranții spirituali pot începe să vadă dincolo de el și să ajungă la o trezire spirituală și la o nouă perspectivă asupra realității.

În tibetană, „a dărui și a primi”; tonglen este o practică de meditație pentru dezvoltarea iubirii și compasiunii. Este o metodă foarte eficientă de transformare a perspectivelor egocentrice și a suferinței într-o compasiune și o conștientizare sporite. Paradigma principală în tonglen este că „celălalt este mai important decât tine”. Astfel, învățăm treptat cum să absorbim suferința lumii în Inimă (Conștiința Martor infinită) și să dăruim înapoi iubire. În acest fel, uităm de noi înșine — ne dizolvăm în iubirea pentru ceilalți. Tonglen este poate cea mai radicală și frumoasă modalitate de a învăța să renunțăm la prețuirea egoului. Este un exercițiu realizat la granița dintre viziunea nonduală și cea dualistă. Tonglen este și o cale de a dezvolta puterea activă a Inimii, ātma śakti (puterea lui spanda).

Termenul transmutare provine din alchimie. Alchimiștii căutau piatra filosofală, capabilă de crisopee (transformarea metalelor comune în aur). Transmutarea este un proces prin care atomii unui element sunt transformați în atomii altui element, eliberând astfel o mare cantitate de energie. În Hridaya Yoga, definirea termenilor transmutare și sublimare este o modalitate de a înțelege mai bine transformările lăuntrice care apar în practica brahmacarya-ei (abstinență sau continență spirituală) și, în general, în practicile Hatha Yoga-ei. În context yoghin, acești termeni au o conotație ușor diferită de cea folosită în alchimie, psihologie sau fizică. Atunci când ne referim la fenomene bazate pe transformări fizice lăuntrice, folosim termenul „transmutare”. Când ne referim la transformări energetice care nu sunt cauzate de o transformare fizică, materială, folosim termenul „sublimare”.

(Trāṭaka): „A privi fix”; o practică yoghină de concentrare a minții și diminuare a tendințelor sale oscilante. Trāṭaka este una dintre ṣaṭkarma (cele șase practici yoghine tradiționale de purificare) și este de două feluri: bahir (bahiraṅga) trāṭaka sau „trāṭaka exterior” (concentrarea asupra unui obiect exterior prin privire fixă, fără a clipi) și antar (antaraṅga) trāṭaka sau „trāṭaka interior” (concentrarea asupra unui obiect interior, cu ochii închiși și mintea focalizată asupra unui element subtil lăuntric). Scopul fixării privirii asupra unui obiect exterior este trezirea viziunii interioare, făcând-o absolut stabilă prin oprirea mișcărilor ochilor.

Trika Yoga, o filosofie și practică tantrică foarte rafinată, cunoscută și sub numele de Shaivism nondual din Kashmir. Ea privește lumea ca pe o manifestare a lui Śiva (Conștiința Supremă). Această Conștiință Pură nu este concepută ca inertă, ci ca dinamică, dinamismul fiind o calitate inseparabilă de Conștiința însăși. Absolutul este un paradox — deopotrivă Liniște și vitalitate dinamică, unificate într-o Liniște vie. În Liniștea Absolutului, acest dinamism este spanda (Freamătul Sacru al Inimii). Lumea fenomenală, cu toate energiile ei (śakti), este considerată reală; ea există, iar însăși ființarea ei este înrădăcinată în Conștiință (Śiva). Scopul în Shaivismul din Kashmir este contopirea în Śiva sau, mai exact spus, realizarea identității noastre deja existente cu Śiva, recunoscând astfel că existența noastră nu este altceva decât energia fără margini a Conștiinței.

(Trimūrti): „Trei forme [ale Divinității].” În hinduism, reprezintă Supremul manifestat ca o trinitate. Include sinergia funcțiilor cosmice ale creației, menținerii și distrugerii, reprezentate de Brahmā, Viṣṇu și, respectiv, Śiva. Astfel, Trimūrti este triada unificată a lui Brahmā, Viṣṇu și Śiva.

Zeița Sacrificiului de Sine (tapas), a cincea dintre Dasha Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele Ei provine din cuvintele sanscrite tripura, „trei cetăți”, și bhairavī, „teribilă” sau „înfricoșătoare”. Prin urmare, Ea este „zeița teribilă a celor trei lumi”. Dar este teribilă numai pentru cei care se agață de conștiința individuală și de separare, care se complac în a se învârti în cerc, repetând inconștient aceleași tipare egoiste. Este înfricoșătoare pentru ființele indolente și leneșe, deoarece le arde toate impuritățile și slăbiciunile. Ea este forța teribilă care distruge impuritățile.

Zeița Frumuseții Strălucitoare și a Beatitudinii, a treia dintre Dasha Mahā Vidyā (Cele Zece Mari Înțelepciuni). Numele Ei provine din cuvintele sanscrite tri, „trei”, pura, „cetate”, și sundarī, „frumusețe”. Prin urmare, traducerea literală este „frumusețea celor trei cetăți”. „Cele trei cetăți” sunt cele trei lumi — fizică, astrală și cauzală. David Frawley spune: „Ființa care se desfată în experiențele acestor trei lumi și totuși le transcende în mod inerent este Tripura Sundarī.” Atunci când Beatitudinea Pură (fundalul ultim al tuturor lucrurilor) se manifestă, ea devine ceea ce numim frumusețe. Frumusețea este manifestarea cea mai tangibilă a Beatitudinii, iar Tripura Sundarī este frumusețea care se manifestă în toate cele trei lumi.

„A patra [stare supraconștientă]”, una dintre Cele Patru Stări ale Conștiinței. Este starea în care nu există identificare cu niciuna dintre kośa (învelișuri). În schimb, există Conștiința pură și desăvârșită a Conștiinței însăși. Astfel, nu mai există identificări greșite, iar avidyā (ignoranța) dispare. Numai atunci când apare turya realizăm că lumea fizică aparent solidă în care trăim este și ea asemenea unui vis. Este revelarea fundalului celorlalte trei stări ale Conștiinței (veghe, vis și somn profund).

(Turīyātīta): „Dincolo de a patra [stare supraconștientă]”; reprezintă termenul final al acestei ierarhii a existenței și nu face parte din serie. (Yoghinii vorbesc despre Cele Patru Stări ale Conștiinței — turīyātīta ar fi a cincea.) Este, mai degrabă, o perspectivă cu totul nouă, care transcende și integrează celelalte trei stări, fiind incomensurabilă cu ele. Turya (a patra stare) și turīyātīta sunt identice în conținut. Vorbim despre turya atunci când ne referim la o condiție tranzitorie care apare în anumite momente speciale și apoi dispare, în timp ce turīyātīta este Existența Pură însăși. Este turya eternă în care distincțiile dintre cele trei stări obișnuite (veghe, vis și somn profund) se dizolvă și sunt cuprinse în fundalul unic al Conștiinței — Conștiința-Beatitudine pură în care întreaga lume obiectivă (Universul, corpul etc.) nu este separată de Sine.

(Uccāra): Ascensiunea energiei spirituale asociată cu mișcarea ascendentă a respirației. Este practica ridicării lui prāṇa (energia respirației) prin suṣumṇā nāḍī, modulată prin folosirea unei mantra-e (mantra OM sau alta). Implică sublimarea energiei, precum și sublimarea meditativă care conduce de la rostirea verbală a mantra-elor către vibrația cea mai subtilă, spanda.

(Udāna Vāyu): „Cea care poartă în sus”, una dintre cele cinci vāyu (energii vitale). Este responsabilă în principal de ascensiunea energiei. Conduce sufletul către planurile astral și cauzal după moarte. Ne conferă bucurie și entuziasm și ajută la trezirea potențialului nostru spiritual și creator superior. Este activă mai ales în regiunea dintre inimă și cap, aducând prāṇa către centrii energetici profunzi ai creierului. Gândirea și conștientizarea lumii exterioare ar fi imposibile fără ea. Ca vāyu care se deplasează prin suṣumṇā nāḍī, udāna este asociată cu ascensiunea lui kuṇḍalinī śakti. Udāna vāyu controlează zona de deasupra gâtului. În stările de samādhi, ridică Conștiința și kuṇḍalinī către Sahasrāra. Funcțiile sale sunt creșterea, vorbirea, exprimarea și mișcarea ascendentă. Este legată de elementul Eter. Citește mai multe despre vāyu.

(Uḍḍīyāna Bandha): „Închiderea ascendentă”, una dintre cele mai importante practici Hatha Yoga, care implică o contracție în zona abdominală. Efectele sale principale sunt sublimarea energiilor chakra-elor inferioare și trezirea lui kuṇḍalinī śakti.

Unitate. Condiția de nondualitate în care nu există niciun sentiment de separare între „eu” și „restul lumii”. Vezi Duality și Advaita.

(Upadeśa): Îndrumare spirituală. Învățăturile tăcute, mijlocul cel mai direct de revelare a Realității Transcendente. Ramana Maharshi afirma: „Tăcerea este adevărata upadeśa. Este upadeśa perfectă. Ea este potrivită numai pentru căutătorul cel mai avansat. Ceilalți nu sunt capabili să primească întreaga inspirație din ea. De aceea, au nevoie de cuvinte care să explice Adevărul. Dar Adevărul este dincolo de cuvinte. El nu poate fi explicat. Tot ceea ce se poate face este doar să fie indicat.”

(Upaniṣad): „A se așeza aproape de [învățător].” O colecție de texte hinduse. Numele face trimitere la modul în care cunoașterea ezoterică era transmisă oral de la guru (învățător) la śiṣya (discipol). Tradiția vorbește despre 108 Upaniṣade, dar în realitate există peste 200. Ele reprezintă continuarea ezoterică a ritualismului vedic. Cele mai vechi au fost compuse în epoca anterioară buddhismului, unele putând data chiar din mijlocul celui de-al doilea secol î.Hr.

(Upāya): „Mijloc.” În Shaivismul din Kashmir, acest termen se referă la mijloacele de revelare a Naturii noastre ultime, Conștiința lui Śiva. Upāya-ele unifică sufletul limitat cu Supremul. Shaivismul afirmă că există trei upāya (căi) care conduc la această stare:

1. Śāmbhavopāya sau icchopāya, mijlocul lui Śiva sau al voinței divine pure. Este calea de revelare a Conștiinței lui Śiva prin Śiva (Realitatea Supremă).

2. Śāktopāya sau jñānopāya, mijlocul Energiei sau al cunoașterii directe. Este calea de revelare a Conștiinței lui Śiva prin śakti (Energia cosmică).

3. Āṇavopāya sau kriyopāya, mijlocul inferior. Este folosirea minții, simțurilor și corpului pentru revelarea Sinelui.

(Vairāgya): Detașare de lucrurile lumești; libertate față de dorințele lumești; dezpătimire. În Yoga Sūtra, Patañjali numește vairāgya și abhyāsa (practica tehnicilor spirituale, în special meditația) cele două aspecte fundamentale ale vieții spirituale. Tradiția yoghină afirmă că practica și detașarea trebuie să se susțină reciproc, lucrând împreună asemenea celor două aripi ale unei păsări.

Tradiția religioasă și filosofică centrată pe adorarea lui Viṣṇu, considerat Domnul Suprem. Este legată de credința în avatāra (încarnări divine ale lui Viṣṇu). Cele mai cunoscute avatāra ale lui Viṣṇu sunt Rāma, Kṛṣṇa, Vāsudeva și frații gemeni Nara și Nārāyaṇa. Forma de yoga cea mai caracteristică Vaiṣṇavismului este Bhakti Yoga (yoga devoțiunii), care este teistă. Bhagavad Gītā este cea mai veche scriptură cunoscută a Vaiṣṇavismului. Tradiția este asociată cu marele înțelept Rāmānuja și cu āḻvār-ii (sfinți poeți vaiṣṇava). În epoca modernă, Vaiṣṇavismul s-a răspândit în întreaga lume, în mare măsură datorită dezvoltării Societății Internaționale pentru Conștiința lui Krishna (mișcarea Hare Krishna), fondată de A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada în 1966.

(Vāk): „Vorbire” sau Cuvântul Etern. În metafizica hindusă, are patru niveluri, de la sunetul extrem de subtil până la sunetul grosier. Cele patru niveluri ale lui vāk sunt:

1. Parā vāk: „Cuvântul suprem”, sunetul transcendental inaudibil.

2. Paśyantī vāk: „Ceea ce este văzut”, sunetul subtil exprimat în unde atât de rafinate încât poate fi văzut, dar nu auzit.

3. Madhyamā vāk: „Ceea ce se află la mijloc între sunetele subtile și cele grosiere manifestate”.

4. Vaikharī vāk: sunetul fizic.

Aceste niveluri ale Cuvântului corespund desfășurării întregului Cosmos. Personificat, Vāk este Zeița vorbirii divine, menționată în Ṛg Veda.

(Vāsanā): A rămâne; a locui; a persista [în memorie]. Cel mai adesea, termenul vāsanā este asociat noțiunii de dorință subtilă. Vāsanā-ele sunt latențele și tendințele noastre inerente, rezultate din acțiunile anterioare. Ele guvernează psihicul dacă nu sunt depășite prin tapas și nirodha pariṇāma (transformarea dizolvării). Sunt asimilate predispozițiilor, tendințelor sau înclinațiilor minții din viața prezentă, datorate experiențelor din viețile anterioare. Din cauza tuturor dorințelor pe care le avem în viața cotidiană, urme subliminale sau amprente subtile rămân în minte. Ele sunt cele care ne fac să trăim într-o stare de agitație continuă — planificând mereu viitorul și gândindu-ne la trecut. Aceasta ne împiedică să trăim în starea de claritate care apare prin conștientizarea Prezentului Etern. În Yoga Sūtra, Patañjali definește vāsanā drept un lanț dinamic sau o concatenare de saṃskāra (activatori subliminali).

(Vāta Doṣa): Una dintre cele trei umori biologice sau energii psihofiziologice descrise în Āyurveda. Este alcătuită din elementele ākāśa (Eter) și vāyu (Aer). Caraka Saṃhitā (cel mai venerat text ayurvedic) definește vāta doṣa ca fiind: uscată, aspră, rece, lipsită de greutate, foarte subtilă, mereu în mișcare și nelimitată. Persoanele cu mai multă vāta doṣa în constituția lor tind să fie slabe, cu o structură corporală suplă, articulații proeminente, piele delicată și în mod natural uscată și păr uscat, voluminos. „Rapid” și „vioi” sunt cuvinte care le caracterizează gândurile, vorbirea și acțiunile. Sunt foarte prietenoase. Au un mers aerian și un râs ușor. Au somnul ușor și sunt atrase de mediile calde. Le place schimbarea și sunt foarte mobile. Creativitatea și entuziasmul sunt semne distinctive ale unei vāta echilibrate. Schimbarea și mobilitatea sunt cuvinte-cheie pentru persoanele de tip vāta doṣa.

(Vāyu): Aer; respirație; vânt. Potrivit tradiției yoghine, în prāṇamaya kośa (corpul eteric), prāṇa se divide în cinci vāyu (respirații principale sau „vânturi” vitale), în funcție de mișcarea și direcția sa. În Chāndogya Upaniṣad (2:13:6), vāyu-ele sunt numite „păzitorii porților către lumea cerească”. Aceasta sugerează o înțelegere ezoterică a relației strânse dintre respirație și Conștiință. Vāyu-ele reprezintă cinci forme importante de energie care se manifestă atât în ființă, cât și în întregul Univers. Împreună sunt numite prāṇa vāyu sau „vânturi”: prāṇa vāyu, apāna vāyu, samāna vāyu, udāna vāyu și vyāna vāyu. Vāyu-ele guvernează diferite zone ale corpului și diferite activități fizice și subtile. Atunci când funcționează armonios, ele asigură sănătatea și vitalitatea. Au efecte și la nivel psihologic, permițându-ne să trăim viața cu sens și deschizându-ne către Realitatea spirituală de dincolo de diferitele kośa.

(Vedānta): „Sfârșitul Vedelor”; un termen cuprinzător pentru ideile metafizice care își au originea în Vede, dar și-au găsit expresia clasică în Upaniṣade. Vedānta este filosofia dominantă a hinduismului, favorizând o interpretare advaita (nonduală) a existenței.

(Veda): „Cunoaștere”; cele mai vechi scripturi ale hinduismului. Sunt considerate revelații divine. Există patru Vede: Ṛg Veda, Yajur Veda, Sāma Veda și Atharva Veda.

În latină, „Calea negativă”. Teologia negativă se referă la filosofiile care acordă întâietate afirmațiilor negative în exprimarea cunoașterii despre Dumnezeu. Deoarece Realitatea Supremă este transcendentă, orice atribut sau caracteristică ar reprezenta doar o limitare. Aceasta este pusă în contrast cu „teologiile pozitive”, care acordă întâietate afirmațiilor afirmative. Distincția s-a dezvoltat în teismul musulman, iudaic și creștin, dar este exprimată și în binecunoscuta afirmație neti neti din Upaniṣade. Apare, de asemenea, în taoism.

(Vicāra): Discernământ; reflecție; investigare a naturii Sinelui. Este un act cognitiv superior care însoțește savicāra samādhi (samādhi care are drept bază un obiect subtil al atenției). În buddhism, vicāra reprezintă „atenția susținută” și este al doilea dintre Cei Cinci Factori Jhāna (elemente care aduc succesul în meditație). În Vedānta și în școlile de yoga bazate pe Vedānta, cuvântul vicāra poate însemna și reflecție existențială. Numele sanscrit al metodei de Introspecție a lui Ramana Maharshi este ātma vicāra, indicând faptul că această cale presupune discernământul dintre Real și ireal, Sine și ego. Laghu Yoga Vāsiṣṭha (2:1:69) explică vicāra prin formularea unor întrebări pătrunzătoare precum „Cine sunt eu?” și „De unde provine acest Univers?”. Acest tip de investigare reprezintă un panaceu pentru „boala cronică a caracterului lumesc”.

Aprofundează: „Cine sunt eu?” — metoda lui Ramana

O condiție temporară în care este experimentată absența gândurilor. Vidul mental este încă o stare a minții. Deși această stare este caracterizată de absența gândurilor, mintea (conștiința individuală) poate fi totuși foarte prezentă. Prin urmare, vidul mental nu este identic cu Conștiința Pură. Conștiința Pură (sau Liniștea) este expresia dizolvării conștiinței egotice (și a strategiilor și atitudinilor ei de acaparare). Deși Liniștea se revelează mai ușor atunci când mintea este tăcută, vidul mental nu este o cerință absolută pentru revelarea ei. Astfel, mintea poate continua să funcționeze în timp ce conștientizarea noastră rămâne centrată în principal asupra Liniștii, care este fundalul tuturor experiențelor personale.

(Vidyā): Cunoaștere directă; gnoză; înțelepciune. Este realizarea supremă a Sinelui, în care Conștiința Unității este pe deplin revelată. Nu este o conceptualizare a minții, ci însăși natura ei, Conștiința Pură. Este sinonim cu prajñā și jñāna. De asemenea, desemnează o disciplină spirituală și ezoterică.

Formă sau configurație individuală; corp.

(Vijñāna): Principiul inteligenței pure; cunoaștere; discernerea Realului de ireal.

(Vijñāna Bhairava Tantra): Acest text tantric clasic, dar concis, constituie o colecție de învățături pur moniste, în care Bhairava (Śiva) descrie 112 modalități de a pătrunde în starea universală și transcendentă a Conștiinței. Considerată în mod tradițional un manual pentru maeștri, Vijñāna Bhairava Tantra este o lucrare practică și un sprijin cuprinzător pentru practicanții meditației din orice tradiție, deoarece abordează principiile profunde care stau la baza practicii spirituale și conține o vastă bibliotecă de tehnici, de la cele elementare până la cele avansate.

(Vijñānamaya Kośa): „Învelișul alcătuit din cunoaștere și înțelegere intelectuală.” Este al patrulea dintre cele cinci învelișuri care obstrucționează libertatea Sinelui Suprem. Acest înveliș face ca jīva (sufletul individual) să se identifice cu buddhi (intelectul). Ori de câte ori suntem conștienți de noi înșine ca ființă rațională, capabilă de înțelegere intelectuală și judecată, folosim vijñānamaya kośa. Citește mai multe despre cele cinci corpuri.

Formă; ideație; îndoială; conceptualizare. Acest termen sugerează dihotomia (dualitatea) construcțiilor mentale. Potrivit lui Patañjali, este unul dintre cele cinci tipuri de vṛtti („fluctuații” mentale, stări în care poate funcționa mintea). Identificarea cu oricare dintre vṛtti ne împiedică să realizăm natura liberă a lui puruṣa (Conștiința Pură) care suntem.

(Vikṣipta): „Distras”; o stare împrăștiată, distrasă a minții. Este a treia dintre Cele Cinci Stări ale Minții descrise în Yoga Bhāṣya a lui Vyāsa, cel mai autoritativ comentariu asupra Yoga Sūtra-elor. Mintea vikṣipta este distrasă, dar poate fi uneori stabilă sau concentrată. Este „mintea-maimuță” care ne tulbură adesea în meditație.

(Vimarśa): Reflecția în Conștiință, o expresie a lui Śakti unită indisolubil cu Śiva. În Shaivismul din Kashmir, Realitatea Supremă este adesea descrisă ca prakāśa (Lumina necreată) și vimarśa (Lumina reflectată a Conștiinței). Vimarśa este principiul Conștiinței de Sine. Este „oglinda lui Śiva”, Conștiința Conștiinței însăși sau „Eu-Eu” (așa cum Ramana Maharshi numea Conștiința esențială de Sine).

Macrocosmosul, lumea fizică.

(Vīrya): Virilitate; vitalitate; virilitate spirituală; elan. Este una dintre calitățile necesare pentru o transformare profundă în Yoga.

Energia creatoare care emană Universul. Este un alt nume pentru Śakti.

(Viṣṇu): În hinduism, Viṣṇu este a doua divinitate a Trimūrti (Trinitatea). Principala sa funcție cosmică este menținerea, forța vieții atotpătrunzătoare a Universului. Împreună cu consoarta sa, Rākiṇī Devī, este divinitatea tutelară a lui Svādhiṣṭhāna chakra. Viṣṇu este reprezentat cu un corp strălucitor, albastru-închis, purtând un dhotī galben-auriu. Este așezat pe un lotus roz, are patru brațe și ține o scoică, o măciucă, o roată și un lotus. Vehiculul său este Garuḍa (regele păsărilor).

(Viṣṇu Granthi): „Nodul lui Viṣṇu”, a doua contracție energetică și psihică ce împiedică libera curgere a lui prāṇa (energia) în ființa umană. Un asemenea nod este văzut ca o încâlcire de nāḍī-uri (canale energetice). Este localizat în Anāhata chakra. (Potrivit unor yoghini, se află la nivelul lui Maṇipūra chakra sau pe suṣumṇā nāḍī, între Maṇipūra și Anāhata chakra.) Este asociat cu atașamentul emoțional, atașamentul față de forme limitate de compasiune și față de săvârșirea faptelor bune. Este nodul care creează dorința de a conserva tradițiile străvechi și ordinele spirituale.

(Viśuddha Cakra): „Centrul purificării”, a cincea chakra (centru energetic), situată deasupra scobiturii de la baza gâtului. Numele său se referă la calitatea de a purifica și armoniza energiile polare. Rezonează cu elementul Eter și cu energiile spațiului și timpului. Conferă o inteligență rapidă și profundă, cea mai înaltă viziune estetică și simbolică și intuiție spirituală. Este centrul purității, armoniei, păcii, idealurilor superioare, rafinamentului și elevării. Viśuddha chakra este numită uneori bhāratī sthāna („centrul vorbirii”), datorită poziției sale în regiunea gâtului și funcției legate de comunicare. Citește mai multe despre chakra-e.

Un vis în care devenim conștienți de faptul că visăm. Visele lucide apar în timpul somnului REM (mișcare rapidă a ochilor). Aproape fiecare persoană a avut cel puțin un vis lucid, însă fără o practică perseverentă de meditație sau Yoga Nidrā, foarte puțini oameni trăiesc frecvent acest fenomen.

Discernământ între Real și ireal.

Swami Vivekananda (1863–1902) a fost principalul discipol al lui Sri Ramakrishna Paramahamsa. Vivekananda a integrat toate aspectele vieții, chiar și politica, în spiritualitate și a predat filosofia vedāntică la nivel internațional. În 1893 a susținut un celebru discurs la Parlamentul Mondial al Religiilor din Chicago. Este considerat una dintre cele mai influente personalități ale hinduismului.

(Vṛtti): „Vârtej”; undă-gând; modificare psiho-mentală. Patañjali distinge cinci tipuri de fluctuații sau stări în care poate funcționa mintea:

1. Pramāṇa (cunoaștere validă)

2. Viparyaya (cunoaștere eronată)

3. Vikalpa (imaginație)

4. Nidrā (somn)

5. Smṛti (memorie)

(Vyāna Vāyu): „Vântul care se deplasează spre exterior”, una dintre cele cinci vāyu (sufluri vitale). Se deplasează din centru către periferie, pătrunzând întregul corp și determinând circulația sângelui. Este numită și „prāṇa omniprezentă”. Vyāna Vāyu pătrunde întregul corp, reglând și controlând orice mișcare. Le conectează și coordonează pe celelalte patru vāyu, menținându-le echilibrate și hrănite. Citește mai multe despre vāyu.

„Compilatorul”, un înțelept venerat în hinduism; el a fost ṛṣi-ul și avatāra responsabil de compilarea Vedelor. A scris Brahma Sūtra și Bhāgavata Purāṇa, printre multe alte texte. Se spune că este atât autorul, cât și unul dintre personajele Mahābhārata-ei, epopeea indiană care include Bhagavad Gītā.

„A acționa fără a acționa”, un concept taoist important care pune accentul pe o modalitate de a acționa în lume fără efort. Deoarece implică acțiune, nu este o stare pasivă. Totuși, este diferită de acțiunile umane obișnuite, întrucât nu este egoistă, ci lipsită de efort și de ego. Este echivalentă cu Karma Yoga în tradiția yoghină.

„Fără acțiune” sau „acțiune fără efort”, un concept central în taoism. Este asemănător cu Karma Yoga (acțiunea fără implicare egoistă). Scopul lui wu wei este o aliniere activă cu Tao, revelând „puterea” invizibilă din toate lucrurile. Este adesea exprimat prin paradoxul „wei wu wei”, care înseamnă „a acționa fără a acționa”.

Control; înfrânare. Este prima treaptă a Aṣṭāṅga Yoga-ei lui Patañjali (calea în opt trepte). Include cinci îndrumări pentru interacțiunea cu lumea „exterioară”: ahiṃsā (non-vătămare), satya (adevăr), asteya (a nu fura), brahmacarya (controlul energiei sexuale) și aparigraha (non-lăcomie). Yama este și numele zeului vedic al morții. Citește mai multe despre yama aici.

Reprezintă una dintre cele două energii polare. În Yoga, cuvântul haṭha este tradus simbolic ca ha (Soare) și ṭha (Lună), astfel încât Hatha Yoga este calea unirii energiilor solare și lunare din noi. În mod asemănător, în taoism, yang este energia solară, masculină, iar yin este energia lunară, feminină. Împreună, ele întruchipează caracterul dual și complementar al Universului.

O diagramă simbolică folosită ca suport pentru meditație. Are de obicei o formă geometrică menită să trezească percepția estetică și să inducă o concentrare intensă. Este reprezentarea unei divinități sau a unei Energii Cosmice (de exemplu, energia Focului, a Apei etc.), evocată prin meditația asupra acelei yantra-e.

Reprezintă una dintre cele două energii polare. În Yoga, cuvântul haṭha este tradus simbolic ca ha (Soare) și ṭha (Lună), astfel încât Hatha Yoga este calea unirii energiilor solare și lunare din noi. În mod asemănător, în taoism, yang este energia solară, masculină, iar yin este energia lunară, feminină. Împreună, ele întruchipează caracterul dual și complementar al Universului.

„Uniune.” Rădăcina sanscrită yuj înseamnă „a înhăma”, „a lega” sau „a uni”. Ea indică, de asemenea, „uniunea” sau „Unitatea”. La cel mai profund nivel spiritual, Yoga ne permite să revelăm Sinele, Adevărata Esență a Ființei noastre. În cele din urmă, este mijlocul prin care realizăm că nu există separare între nicio ființă și niciun lucru — totul este Unul.

Una dintre principalele școli ale filosofiei hinduse ortodoxe. Ea urmărește „unirea” cu Absolutul printr-un sistem practic de sādhanā (practici spirituale) fundamentat filosofic. Este filosofia exprimată de Patañjali în Yoga Sūtra, o veche abordare yoghină dualistă care distinge între puruṣa (Spiritul) și prakṛti (Natura). Textul constituie prima expunere sistematică a yoga-ei și explică fundamentele filosofiei yoghine. Termenul Yoga Clasică desemnează și perioada importantă din istoria yoga-ei în care Yoga Sūtra a exercitat o mare influență (aprox. 200–600 d.Hr.). După această perioadă, influențele tantrice au devenit mai proeminente în India.

Născut în India cu numele Mukunda Lal Ghosh, Paramahansa Yogananda (1893–1952) a fost un mare yoghin și una dintre influențele majore în răspândirea Yoga-ei în Occident — a fondat Self-Realization Fellowship, a scris venerata lucrare Autobiografia unui yoghin și a transmis învățăturile Kriyā Yoga (folosirea prāṇāyāma-ei și meditației pentru trezirea lui kuṇḍalinī śakti). El urmează linia spirituală a lui Babaji.

(Yoga Nidrā): „Yoga somnului [conștient].” În literatura yoghină, acest termen are mai multe sensuri:

1. Termenul Yoga Nidrā este folosit pe scară largă în textele clasice de Hatha Yoga pentru a desemna cea mai înaltă stare de Conștiință experimentată în timpul somnului, prajñā (înțelegere directă, discernământ).

2. Unii profesori contemporani de yoga folosesc expresia Yoga Nidrā pentru a desemna o stare de relaxare profundă.

3. Termenul se aplică și unei posturi yoga complexe (Yoga Nidrā āsana), executată prin împletirea picioarelor în spatele gâtului, în timp ce corpul se odihnește pe spate, cu mâinile împreunate în spatele taliei.

4. În metafizica și mitologia hindusă, Yoga Nidrā este starea zeului Viṣṇu la sfârșitul unui ciclu cosmic, când Universul este temporar dizolvat până când Viṣṇu se trezește din nou (sfârșitul ciclului cosmic fiind consecința somnului lui Viṣṇu). Aceasta sugerează dizolvarea oricărei activități mentale și absorbția în Sinele Suprem.

5. Yoga Nidrā mai înseamnă și o stare de absorbție în nediferențiere. În Yoga Tāḍāvalī, Śaṅkarācārya a explicat-o ca pe o condiție de transcendență profundă a minții și a lumii: „Când Conștiința a transcens māyā (iluzia), când egoul a devenit nemișcat, când simțurile nu mai funcționează și orice comunicare dintre minte și simțuri a fost întreruptă, când eu și tu nu mai existăm pentru o perioadă de timp, atunci începe Yoga Nidrā.”

(Yoga Sūtra): „Aforisme despre Yoga”, cel mai important text al Yoga-ei Clasice. Scris în India de Patañjali în jurul anului 200 d.Hr., reprezintă prima prezentare sistematică a Yoga-ei. Yoga Sūtra conține 195 de aforisme scurte care descriu practica Yoga-ei și mijloacele prin care se poate atinge kaivalya (libertatea spirituală).

(Yogin): Cel care practică Yoga.

(Yoginī): O femeie care practică Yoga.

„Recipient”; vagin; sursă; pântec. Potrivit Tantra Yoga-ei, yoni este originea vieții, sursa Universului și este asociată cu prakṛti (Substanța Universală). În hinduism, yoni este un simbol al lui Śakti (forța creatoare care pune Universul în mișcare). Simbolul grafic al lui yoni este un triunghi cu vârful în jos — cele trei laturi ale sale reprezentând guṇa-ele (modalitățile fundamentale ale Naturii).

(Yoni Mudrā): „Sigiliul pântecului”, un gest meditativ al mâinilor în care acestea sunt așezate împreună, degetele și policele formând conturul unui yoni. În practicile de Tantra Yoga și Hatha Yoga orientate către trezirea lui kuṇḍalinī śakti, yoni mudrā este numele unei tehnici practicate atât de bărbați, cât și de femei, care implică contracția musculaturii sexuale. Este considerată una dintre cele mai utile practici pentru controlul ejaculării.